joi 14 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Alex Preda

2062 articole
Alex Preda

Mediu

Staţia Spaţială Internaţională, amenințată de deșeuri

Staţia Spaţială Internaţională, amenințată de deșeuri. ISS a fost nevoită să se mute pe o altă orbită, luni, pentru a evita coliziunea cu deşeuri spaţiale, conform unor surse ruse. Staţia Spaţială Internaţională, amenințată de deșeuri Motorul capsulei Soiuz andocată la ISS a contribuit la realizarea acestei devieri, a indicat agenţia spaţială rusă Roscosmos. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Deşeurile spaţiale, care provin, spre exemplu, de la sateliţi scoşi din funcţiune, sunt considerate o problemă serioasă pentru călătoriile în spaţiu. Potrivit informaţiilor, aceasta a fost pentru a 334-a oară în istoria ISS când laboratorul spaţial a fost nevoit să se mute pe o altă orbită pentru a evita o coliziune cu deşeurile orbitale. ISS se află acum la o distanţă de 418,6 kilometri de Pământ, cu 1,2 kilometri mai departe decât înainte. Citește și: EXCLUSIV Ucraina nu ne-a furat apa din Dunăre, prin canalul Bâstroe: măsurătorile făcute de Apele Române, la 22 februarie, indicau debite normale pe Chilia În prezent, la bordul ISS se află în total 11 membri ai echipajului. Patru dintre aceştia urmează să revină pe Pământ până la sfârşitul săptămânii la bordul capsulei spaţiale americane Crew Dragon. Printre aceştia se numără cosmonauta Anna Kikina.

Staţia Spaţială Internaţională, amenințată de deșeuri (sursa: Facebook/NASA)
Senatul încearcă să justifice achiziția limuzinelor (sursa: Facebook/Alina Gorghiu)
Eveniment

Senatul încearcă să justifice achiziția limuzinelor

Senatul încearcă să justifice achiziția limuzinelor. Secretarul general al Senatului, Mario Oprea, a declarat luni că vechimea şi costurile mari cu întreţinerea ale maşinilor din parcul auto sunt motivele pentru care se intenţionează cumpărarea a 20 de autoturisme noi. Senatul încearcă să justifice achiziția limuzinelor "În parcul auto al Senatului la ora actuală există un număr de 40 de maşini producţie 2007, Volkswagen Passat şi Audi A6, de 16 ani, cu o medie a kilometrilor rulaţi de 400.000. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Anul trecut, printr-o licitaţie publică, am reuşit să înlocuim 20 dintre acestea, licitaţia a fost câştigată de brandul Skoda Super. Încercăm ca şi anul acesta să reuşim prin acest demers să le înlocuim şi pe celelalte 20, care au această vechime. Caietul de sarcini este acelaşi care a fost şi anul trecut, suma alocată pentru fiecare unitate este de 49.000 de euro (...). Există problema vechimii acestora pe care le avem - 16 ani, 400.000 de kilometri - şi cheltuielile care necesitau pentru întreţinerea lor, ce deveniseră foarte - foarte mari", a precizat Oprea, întrebat pe acest subiect. Există 61 de Dustere Cât despre preţul la care urmează să fie achiziţionate automobilele, Oprea a afirmat că acesta este în concordanţă cu caracteristicile maşinii. Întrebat de ce nu se cumpără maşini mai ieftine, precum Dacia Duster, secretarul general a spus că aproximativ jumătate din parcului auto al Senatului cuprinde astfel de automobile. "În parcul auto al Senatului aproximativ jumătate din automobile sunt Dacia Duster - 61 de unităţi, însă ele sunt de cele două tipuri, maşini cu acea formă monobloc şi maşini tip berlină, care au portbagajul separat", a susţinut Oprea. Pachetul de fumători nu e de fumători Cât despre dotarea noilor maşini cu pachet fumători, acesta a spus că este vorba de fapt de o priză de încărcare. "Aşa se intitulează pachetul, apare aşa la toate brandurile de automobile, este de fapt acea priză de încărcare de care era nevoie pentru încărcarea device-urilor - telefoane mobile, laptopuri ş.a.m.d.", a menţionat Oprea. El a subliniat că maşinile vechi vor fi donate instituţiilor publice sau casate, dacă depăşesc limitele de noxe. "Parcul auto nu se dezvoltă, rămâne acelaşi număr de maşini. Cele care vor fi scoase din uz, conform legii vor fi donate instituţiilor publice sau casate, dacă depăşesc limita de noxe", a conchis Oprea. Alianța AUR - PSD În context, întrebaţi cu privire la acest subiect, senatori de la AUR şi PSD au apreciat că nu ar fi necesară o astfel de achiziţie de maşini. "Eu cred că şi o Dacie Duster sau un alt tip de maşină care este produsă în România poate fi foarte bună şi foarte confortabilă pentru toţi cei care lucrează în această instituţie. Ar trebui întrebaţi cei care au făcut un astfel de caiet de sarcini şi cei care au luat decizia să achiziţionăm aşa ceva (...). Nu, nu am nevoie de aşa ceva, este important să ai o maşină atunci când ai nevoie de ea, pentru că trebuie să te deplasezi între diverse instituţii ale statului român, dar în rest recunosc cinstit că se întâmplă să circul şi cu bicicleta", a punctat senatorul PSD Radu Oprea. Oferte până pe 6 aprilie Senatorul Sorin Lavric a afirmat că i se pare foarte mult 50.000 de euro pentru o maşină, adăugând este o cheltuială "inutilă". "E foarte mult şi dacă comparăm ce se întâmplă la Senat cu ce se întâmplă în ţară, într-adevăr, cheltuiala aceasta este inutilă. (...). Am o Skodă nouă de anul trecut, pentru că sunt secretar în Biroul permanent şi deja s-au făcut asemenea achiziţii. E o limuzină foarte bună", a conchis Lavric. Citește și: EXCLUSIV Ucraina nu ne-a furat apa din Dunăre, prin canalul Bâstroe: măsurătorile făcute de Apele Române, la 22 februarie, indicau debite normale pe Chilia Senatul intenţionează să cumpere 22 de autoturisme tip limuzină, iar Camera Deputaţilor achiziţionează servicii de întreţinere şi reparaţie pentru 48 de autovehicule din dotare. Potrivit e-licitatie.ro, valoarea estimată a contractului de furnizare a 22 autoturisme tip limuzină către Senat este de 4.537.815,13 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este de 6 aprilie. Contractul de achiziţie publică va fi atribuit prin licitaţie deschisă, online, criteriul fiind preţul cel mai scăzut.

Institutul Inimii, fără finanțare prin PNRR (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Politică

Institutul Inimii, fără finanțare prin PNRR

Institutul Inimii, fără finanțare prin PNRR. Ministerul Sănătăţii a evaluat îndoielnic proiectul privind construirea Institutului Inimii la Iaşi. Institutul Inimii, fără finanțare prin PNRR În cazul a două criterii, Consiliul Judeţean (CJ) a fost depunctat într-o manieră care ridică mari semne de întrebare. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Este vorba despre fişa în baza căreia Iaşul a pierdut finanţarea din PNRR pentru Institutul Inimii. În primul rând, Institutul a fost considerat de „interes judeţean”. Citește și: EXCLUSIV Ucraina nu ne-a furat apa din Dunăre, prin canalul Bâstroe: măsurătorile făcute de Apele Române, la 22 februarie, indicau debite normale pe Chilia Celălalt criteriu, unde CJ a pierdut cele mai multe puncte, a vizat dotarea paturilor cu echipamente IT. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Unii soldați ruși, "înarmați" cu lopeți
Ukraina (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)
2023 01 26
Internațional

Unii soldați ruși, "înarmați" cu lopeți

Unii soldați ruși, "înarmați" cu lopeți. Rezerviştii ruşi ar fi înarmaţi cu lopeţi din cauza lipsei de muniţie, a scris pe Twitter Ministerul britanic al Apărării în cele mai recente actualizări de informaţii. Unii soldați ruși, "înarmați" cu lopeți Luna trecută, rezerviştii ruşi mobilizaţi au afirmat că au primit ordin să atace un avanpost ucrainean din beton înarmaţi doar cu "arme de foc şi lopeţi", potrivit Ministerului Apărării. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Letalitatea instrumentului MPL-50 este mitologizată în special în Rusia", notează sursa citată. "Puţin modificată de când a fost proiectată în 1869, continuarea folosirii sale ca armă evidenţiază luptele brutale şi low-tech care caracterizează o mare parte a războiului", menţionează ministerul, potrivit căruia dovezi recente sugerează că a existat o creştere a luptei corp la corp în Ucraina şi că probabil a existat "mai puţin sprijin din partea focului de artilerie pentru că Rusia nu are muniţie". Citește și: EXCLUSIV Ucraina nu ne-a furat apa din Dunăre, prin canalul Bâstroe: măsurătorile făcute de Apele Române, la 22 februarie, indicau debite normale pe Chilia Ministerul britanic a publicat zilnic actualizări cu privire la evoluţia războiului împotriva Ucrainei de când a început, în februarie anul trecut, în încercarea de a contracara versiunea rusă. Actualizările britanice sunt respinse de Kremlin şi considerate drept propagandă

Bombardamente asupra uzinei ucrainene de tancuri (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)
Internațional

Bombardamente asupra uzinei ucrainene de tancuri

Bombardamente asupra uzinei ucrainene de tancuri. Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a promis sâmbătă că armata rusă va ura bun venit cu rachete Kalibr şi alte "focuri de artificii pirotehnice" viitoarei fabrici de tancuri germane din Ucraina. Bombardamente asupra uzinei ucrainene de tancuri "Acest eveniment va fi sărbătorit cu focuri de artificii de Kalibr şi alte artificii pirotehnice", a scris Medvedev pe Telegram. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, şi-a exprimat convingerea că planurile de a construi o fabrică amintesc pentru moment de "un trolling (provocare) primitiv al regimului de la Kiev". El a făcut aceste declaraţii după ce s-a aflat că firma germană de armament Rheinmetall negociază construcţia unei fabrici de tancuri de luptă în Ucraina capabilă să producă circa 400 de unităţi din modelul Panther în fiecare an, după cum a dezvăluit şeful consorţiului german, Armin Papperger, într-un interviu acordat sâmbătă. Citește și: Occidentul înființează un nou tribunal internațional pentru a putea trage Rusia la răspundere pentru crimele din Ucraina Costul construcţiei acestei uzine este estimat la circa 200 de milioane de euro, a declarat Papperger cotidianului regional german Rheinische Post. Discuţiile cu guvernul ucrainean sunt "promiţătoare", a adăugat Papperger, care a spus că se aşteaptă ca o decizie să fie luată în următoarele luni.

Minele poloneze au otrăvit fluviul Oder (sursa: Twitter/Greenpeace Polska)
Mediu

Minele poloneze au otrăvit fluviul Oder

Minele poloneze au otrăvit fluviul Oder. Organizaţia ecologistă Greenpeace a acuzat joi grupurile miniere poloneze că au poluat fluviul Oder, la graniţa cu Germania, un fenomen ce a provocat în vara anului trecut apariţia unei alge toxice şi care a ucis sute de tone de peşti. Minele poloneze au otrăvit fluviul Oder Rapoartele german şi polonez, publicate în septembrie 2022, au dezvăluit o creştere bruscă a salinităţii, care, asociată cu temperaturile ridicate şi cu debitele scăzute ale fluviului, ar fi dus la proliferarea algei toxice Prymnesium parvum. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Nici Varşovia, nici Berlinul nu i-au acuzat pe administratorii minelor poloneze că ar fi responsabili pentru acea salinitate crescută. Autorităţile poloneze au propus o recompensă financiară pentru orice persoană care îi va găsi pe cei vinovaţi. "De vină sunt grupurile miniere care operează în Silezia Superioară", în sudul Poloniei, au concluzionat experţii de la Greenpeace într-un raport prezentat joi în faţa jurnaliştilor, la Varşovia. Experţii au examinat compoziţia apelor reziduale deversate de mai multe mine în afluenţii fluviului Oder. Apa fluviului, apă de canalizare "În aval de Silezia Superioară, apa fluviului se transformă în apă de canalizare", a declarat chimistul Leszek Pazderski, profesor la Universitatea Torun şi expert în cadrul Greenpeace. După părerea lui, la ieşirea din acele mine, salinitatea apelor din afluenţi o depăşeşte "de zeci de ori" pe aceea care a ucis sute de tone de peşti în fluviul Oder. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen abia gângăvește în engleză, are studii de topografie, se laudă cu o participare la ziua prevenirii tuberculozei și cu „experiența de reprezentant de vânzări” "Fără acele cloruri şi acei sulfaţi, catastrofa nu s-ar fi produs niciodată", a subliniat chimistul polonez. Dezastrul ecologic de pe fluviul Oder a tensionat relaţiile dintre Berlin şi Varşovia. Germania a acuzat Polonia că a întârziat să o informeze în legătură cu amploarea poluării. Primele semnalări despre moartea în masă a peştilor din Oder au fost făcute de localnici şi pescari din Polonia, la sfârşitul lunii iulie 2022.

Deșeuri UE, via România, în Ucraina (sursa: Facebook/Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)
Mediu

Deșeuri UE, via România, în Ucraina

Deșeuri UE, via România, în Ucraina. Cantitatea de peste 55 de tone de deşeuri metalice, din Bulgaria pentru Ucraina, a fost oprită la vama Giurgiu, pentru că documentele de transport nu îndeplineau condiţiile de transfer transfrontalier. Deșeuri UE, via România, în Ucraina "În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-au prezentat trei cetăţeni ucraineni cu vârste de 46, 55, respectiv 69 de ani, care conduceau trei ansambluri rutiere, formate din cap tractor şi semiremorcă. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Şoferii transportau deşeuri metalice, încărcate din Bulgaria şi care erau destinate unei societăţi comerciale din Ucraina. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că, în mijlocul de transport se află cantitatea totală de 55.840 kilograme deşeuri metalice", se arată într-un comunicat de presă, emis joi de ITPF Giurgiu. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen abia gângăvește în engleză, are studii de topografie, se laudă cu o participare la ziua prevenirii tuberculozei și cu „experiența de reprezentant de vânzări” În urma verificării documentelor de transfer transfrontalier, autorităţile de frontieră au constatat faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.

Responsabilul cu Schengen gângăvește în engleză (sursa: Facebook/Alexandru Marcoci)
Politică

Responsabilul cu Schengen gângăvește în engleză

Responsabilul cu Schengen gângăvește în engleză. Pe 15 decembrie, la o săptămână după votul de la Bruxelles prin care Austria a blocat intrarea României în Spațiul Schengen, premierul Nicolae Ciucă a numit un nou secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Responsabilul cu Schengen gângăvește în engleză Acest nou secretar de stat este însărcinat cu afacerile internaționale. Printre care afaceri, și integrarea în Schengen. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Demnitarul se numește Alexandru Marcoci. Așa cum Defapt.ro a scris, în exclusivitate, Marcoci este doar un tânăr politruc al PNL fără nici o calificare pentru funcția pe care a primit-o. Defapt.ro a enumerat slujbele avute de Marcoci în ultimii 15 ani, de când a început să muncească, și nici una nu are vreo legătură cât de mică cu relațiile internaționale sau Spațiul Schengen. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean Iar CV-ul noului secretar de stat, postat pe site-ul MAI, nu ajută prea mult. Dimpotrivă. Astfel, se poate vedea că Marcoci are studii postliceale de "tehnician cadastru topograf" și studii superioare de "planificare teritorială" (adică tot chestiuni care țin de cadastru). În ce privește limba engleză, Marcoci a menționat, pentru conversație, nivelu B1. Adică prima etapă a nivelului mediu. Cu alte cuvinte, ar putea eventual să ceară un suc și un hamburger în limba lui Shakespeare, dar nu să vorbească despre Schengen. Altfel, punctele solide ale lui Marcoci sunt la capitolul "competențe personale", unde s-a referit la cele dobândite ca "reprezentant de vânzări" de medicamente.

Cioabă cere BOR recunoașterea robiei romilor (sursa: impactingorj.ro)
Eveniment

Cioabă cere BOR recunoașterea "robiei romilor"

Cioabă cere BOR recunoașterea "robiei romilor". Autointitulatul rege al romilor Dorin Cioabă a anunţat, miercuri, că ia în calcul să îl dea în judecată pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru a fi recunoscută robia romilor, precum şi contribuţia adusă de aceştia de-a lungul timpului, la construcţia de biserici şi mănăstiri. Cioabă cere BOR recunoașterea "robiei romilor" "Anul acesta am ajuns la 167 de ani de la dezrobirea romilor şi am amânat puţin acest eveniment pe care noi îl comemorăm. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Este o parte, să zicem aşa, neagră a istoriei noastre, pentru că am stat atâta timp în robie, iar după sfârşitul acestei robii a urmat şi Holocaustul, care practic a decimat întreaga comunitate de romi şi a făcut în aşa fel încât să ajungem în situaţia în care ne aflăm. Noi vrem, Organizaţia Internaţională a Romilor, prin persoana mea, vrem să solicităm conducerii Bisericii Ortodoxe Române, şi rugăm pe această cale pe Patriarhul Bisericii (Ortodoxe Române - n.r.) să se aplece puţin spre cererea noastră. Vrem o recunoaştere din partea Bisericii Ortodoxe a lucrurilor care s-au întâmplat în timpul robiei, în timpul în care comunităţile de romi au stat în curţile bisericilor şi au ajutat la construcţia bisericilor", a declarat Dorin Cioabă, în timpul unei conferinţe de presă ocazionată de desfăşurarea Conferinţei Europene a Romilor. Este invocat Papa la Blaj El a mai precizat că doreşte ca BOR "să îşi ceară scuze" pentru ce s-a întâmplat în timpul robiei romilor: "Aşa cum Papa de la Roma când a fost în vizită în România, la Blaj, şi-a cerut scuze în numele bisericii pentru Holocaust, (...) cred că şi Biserica Ortodoxă ar fi putut şi ei să facă acest lucru. Iar noi credem că este o reparaţie morală această recunoaştere". Dorin Cioabă, care este în acelaşi timp şi pastor, spune că romii "nu caută ceartă cu Biserica (BOR)" şi îi consideră pe creştinii ortodocşi drept "fraţi". "Ne dorim doar atât, recunoaştere a ceea ce a fost. În cazul în care Biserica Ortodoxă va refuza, aşa cum a făcut-o de atâtea ori, noi atunci vedem nevoiţi să apelăm la instanţa de judecată, să apelăm la Academia Română, să apelăm la toate instituţiiile care ne pot ajuta în dovedirea actelor pe care le-au făcut aceştia cu comunitatea de romi", a mai afirmat Dorin Cioabă. Acesta a mai anunţat că a început construcţia la Sibiu, la marginea municipiului, a unui muzeu internaţional dedicat romilor. International Romani Union (IRU) şi Partida Romilor organizează în perioada 1-3 martie, la Sibiu, reuniunea Conferinţa Internaţională a Romilor. BOR se apără cu "complexitatea realului şi a istoriei" Instituţiile statului, Biserica şi societatea românească sunt chemate să contribuie la cunoaşterea obiectivă a adevărului istoric al robiei romilor şi să contribuie la susţinerea acestei minorităţi, afirmă Patriarhia Română, în replică, într-un comunicat de presă. "Dacă ignorăm complexitatea realului şi a istoriei, reducând totul la câteva idei simplificatoare, dacă sfidăm realitatea încercând să judecăm şi să tranşăm trecutul cu un instrumentar total inadecvat acestuia, cel al sensibilităţilor, al actualelor drepturi civice, al avansului cunoaşterii şi al logicii prezentului, ca şi cum acest instrumentar ar fi aplicabil şi unor lucruri din afara experienţei sociale în care a apărut, atunci ne aflăm cu certitudine în faţa unui şir nesfârşit de dileme coborâtoare pe firele milenare ale istoriei. Cum vom putea îndrepta, de pildă, atâtea cruzimi şi nedreptăţi strigătoare la cer consumate în antichitate, în Evul Mediu, în Renaştere, în timpul sângeros al Revoluţiei Franceze, al Holocaustului nazist şi sinistrului Gulag comunist sau în oricare epocă istorică ale cărei reverberaţii oricât de sublimate ajung încă supărător până la noi? Cum vom putea rescrie istoria în aşa fel încât ea să se transforme într-un senin prezent continuu, edificat utopic pe ştergerea radicală a accidentatului relief cultural, social şi moral al trecutului?", se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române. Robii romi nu erau chiar sclavi, mai spune Biserica Potrivit sursei citate, "lumea, până relativ recent în epoca modernă, a fost organizată strict pe principii ierarhice care structurau piramidal societatea, formată din varii categorii de oameni incluse în sistemul politico-social al vremurilor", în acest fel funcţionând lumea multe mii de ani, conceptul de autonomie personală sau de persoană juridică apărând foarte târziu. În acest context şi doar în el poate fi şi trebuie înţeleasă şi "robia romilor", consideră Patriarhia. "Ţine de onestitate intelectuală şi morală să spunem public şi răspicat că nu toţi romii erau robi, că nu toţi robii din Ţările Române erau romi şi că robi au fost şi foarte mulţi români, tătari sau turci în aceeaşi epocă şi în acelaşi spaţiu geografic. Aşa cum limpede şi documentat a arătat în mesajul transmis cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la Dezrobirea Romilor în Principatele Române şi Părintele Patriarh Daniel, 'o cercetare onestă a fenomenului 'robiei romilor' din Ţările Române trebuie să aibă în vedere contextul internaţional al epocii, nu doar pe cel local. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean Robia a făcut parte din viaţa socială a Ţărilor Române medievale în aceeaşi măsură în care a fost o instituţie a societăţilor învecinate: Imperiul Bizantin, Serbia, Bulgaria, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Rusia ţaristă, dar şi la nivel mai larg: America latină, Statele Unite ale Americii, Franţa, Marea Britanie, ţări în care s-a dezvoltat mişcarea aboliţionistă (de abolire a sclaviei), dar care la rândul lor nu au reuşit eradicarea sclaviei decât aproximativ în aceeaşi perioadă ca şi în Ţările Române sau chiar după Ţările Române", susţine Patriarhia. Fenomenul robiei ţiganilor din Ţările Române prezintă, conform sursei citate, diferenţe de înţelegere faţă de sclavia practicată în ţările atlantice sau în coloniile unor imperii occidentale, unde sclavii nu aveau atât de multe drepturi precum robii de etnie romă din Ţările Române.

Incendiile din Tulcea, reduse la jumătate (sursa: Facebook/ARBDD - Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii)
Mediu

Incendiile din Tulcea, reduse la jumătate

Incendiile din Tulcea, reduse la jumătate. Suprafaţa afectată de incendiile înregistrate în primele două luni în judeţul Tulcea este de aproape două ori mai mică decât cea din perioada similară a anului trecut, arată datele statistice furnizate Agerpres de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta. Incendiile din Tulcea, reduse la jumătate Astfel, dacă în primele două luni ale anului trecut circa 1.000 de hectare de vegetaţie uscată şi stuf au ars în timpul unor evenimente provocate cel mai probabil, anul acesta suprafaţa totală incendiată în judeţ a fost de circa 500 de hectare. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Este o scădere importantă, iar vremea a fost un aliat. Faţă de anul trecut avem o perioadă destul de umedă, am avut precipitaţii şi zăpezi care s-au topit destul de greu pe câmpuri, dar şi în zona de Deltă, şi am avut destul de multe zile cu ploaie ori zile ceţoase, iar umiditatea a ţinut pe aceste suprafeţe de stuf şi vegetaţie uscată", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Daniel Năstase. Acțiuni de informare El a mai spus că o altă posibilă cauză a scăderii numărului incendiilor înregistrate în primele două luni ale anului este numărul mare al acţiunilor de informare făcute de lucrătorii ISU Delta împreună cu angajaţii primăriilor în rândul populaţiei cu privire la efectele incendiilor de vegetaţie uscată şi stuf. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean Potrivit sursei, anul trecut, în judeţ au fost incendiate circa 3.000 de hectare de vegetaţie uscată şi stuf, cauza acestor evenimente fiind utilizarea focului deschis în spaţii deschise. Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a înaintat anul trecut două sesizări penale Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în urma numeroaselor incendii înregistrate în Deltă.

VW prelungește suspansul fabricii de baterii (sursa: Facebook/Volkswagen)
Mediu

VW prelungește suspansul fabricii de baterii

VW prelungește suspansul fabricii de baterii. Grupul auto german Volkswagen va avea nevoie de mai mult timp pentru a lua o decizie cu privire la locul unde va fi amplasată uzina de baterii din Europa de Est, a declarat luni preşedintele constructorului auto ceh Skoda Auto, una dintre diviziile care formează grupul Volkswagen. VW prelungește suspansul fabricii de baterii În luna decembrie a anului trecut, Volkswagen a anunţat că a decis să amâne, dincolo de 2022, o decizie cu privire la locul unde va construi uzina de baterii din Europa de Est, motivându-şi decizia prin incertitudinea economică şi preţurile ridicate la energie din regiune. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Cehia este unul dintre locurile avute în vedere de Volkswagen pentru această investiţie. "Cehia are o poziţie excelentă în grupul ţărilor candidate pentru a găzdui viitoarea gigafactory. Cu toate acestea, este nevoie de mai mult timp pentru a vedea ce va aduce aşa-numitul Pact Verde European", a declarat preşedintele Skoda Auto, Klaus Zellmer. "Grupul Volkswagen trebuie să evalueze această investiţie şi din punct de vedere al subvenţiilor şi stimulentelor pentru investiţii", a adăugat Zellmer. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean Pe lângă Cehia, Volkswagen ar fi analizat şi posibile locaţii din Ungaria, Polonia şi Slovacia pentru uzina sa de baterii din Europa de Est. Planurile Volkswagen pe termen lung prevăd construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehicule electrice în Europa până la finele acestui deceniu. Una dintre uzine, care ar urma să fie inaugurată în 2027, va fi construită în Europa de Est. Împreună, cele şase fabrici de baterii din Europa ale Volkswagen vor putea produce celule de baterii cu o capacitate totală de 240 gigawaţi oră pe an în 2030.

SRI va controla tot în online (sursa: Facebook/SRI)
Eveniment

SRI va controla tot în online

SRI va controla tot în online. Proiectul de lege care extinde atribuțiile Serviciului Român de Informații va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea făcută de USR și Forța Dreptei pe legea securității cibernetice. SRI va controla tot în online Proiectul de lege privind securitatea și apărarea cibernetică este unul contestat atât de opoziție cât și de Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI). Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Aceasta din urmă a avertizat că ar transforma furnizorii de servicii de securitate cibernetică în delatori profesioniști și ar permite acces sporit și discreționar către SRI ori MApN la problemele de securitate și la datele persoanelor private, arată Hotnews. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean ApTI atenționa că s-a lărgit și mai tare spectrul celor care trebuie să se supună obligațiilor de securitate, iar „atribuțiile SRI au fost extinse și la campaniile de propagandă sau dezinformare inclusiv derulate de o entitate non-statala. Deci acum chiar are un motiv să ne urmărească pe toți”, semnala Bogdan Manolea, președintele APTI.

Marile active rusești, greu de confiscat (sursa: Facebook/The U.S. Department of the Treasury)
Internațional

Marile active rusești, greu de confiscat

Marile active rusești, greu de confiscat. Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen (foto), a declarat luni că Rusia ar trebui să suporte costurile pagubelor provocate de invazia ei în Ucraina, dar există "obstacole legale semnificative" în calea confiscării activelor majore îngheţate ale Rusiei, relatează Reuters. Bunuri confiscate la scară mică Vorbind cu reporterii la telefon în timpul unei vizite-surpriză la Kiev, Yellen a mai spus că Statele Unite vor studia apelurile Ucrainei de a impune sancţiuni sectorului energetic nuclear al Rusiei, dar că trebuie să fii "conştient" de potenţialele consecinţe ale unei astfel de acţiuni asupra aliaţilor occidentali. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Yellen a mai declarat că Statele Unite şi aliaţii lor discută strategii pentru a se asigura că Rusia plăteşte pentru devastările războiului său, acum în al doilea an, estimate la sute de miliarde de dolari şi în creştere în fiecare zi. Washingtonul a confiscat bunuri folosite în activităţi criminale, dar activele băncii centrale şi alte fonduri mari de bunuri îngheţate prin sancţiuni sunt o altă chestiune. "Avem, la scară mică, bunuri confiscate, dar există cu siguranţă provocări legale în a face mai mult decât atât", a spus ea. Marile active rusești, greu de confiscat Statele Unite şi aliaţii occidentali au sechestrat mai mult de 300 de miliarde de dolari active în valută străină ale băncii centrale ruse îngheţate prin sancţiuni. Activele sunt deţinute în străinătate, o parte semnificativă la Federal Reserve Bank din New York, dar rămân în proprietatea Rusiei. Unii oficiali europeni au cerut confiscarea lor integrală şi prim-ministrul ucrainean Denîs Şmîhal a declarat că el şi Yellen au discutat despre această problemă luni mai devreme. Sectorul energiei nucleare a Rusiei a scăpat până acum de mai multe runde de sancţiuni, parţial din cauză că un număr de ţări, inclusiv Franţa, se bazează pe Rosatom din Rusia pentru aprovizionarea cu uraniu. "Vrem să privăm Rusia de venituri. Trebuie să ne uităm de asemenea la potenţialele consecinţe ale sancţiunilor pentru noi şi partenerii noştri", a declarat Yellen reporterilor. SUA promit consecințe grave pentru China Ea a repetat de asemenea că Statele Unite au avertizat China asupra unor "consecinţe cu adevărat grave" dacă guvernul de la Beijing, firme sau instituţiile financiare chineze oferă sprijin material efortului de război al Rusiei sau pentru a ajuta Moscova să evite sancţiunile SUA. "Este ceva ce nu am tolera", a adăugat ea. Citește și: SUA nu au capacitatea să apere Taiwanul – studiu Pacific Forum. Dacă Taiwanul cade, lumea va fi dominată de China comunistă Întrebată despre ce asigurări a primit că Ucraina foloseşte în mod responsabil peste 14 miliarde de dolari de ajutor economic şi bugetar direct al Statelor Unite, Yellen a spus că există controale puternice asupra fondurilor distribuite prin Banca Mondială, dar este important pentru Ucraina să-şi continue eforturile de combatere a corupţiei şi de guvernare. "Preşedintele Zelenski s-a angajat să abordeze această problemă şi este în curs de a pune în aplicare de exemplu numirea independentă a directorilor în unele dintre cele mai mari firme de stat", a declarat ea.

Șoferi beți ucigași, iertați de judecători (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Șoferi beți ucigași, iertați de judecători

Șoferi beți ucigași, iertați de judecători. Pe tot parcursul anului trecut, niciun şofer care a ucis şi a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă în județul Iași nu a primit o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie, indiferent de circumstanţele faptei. Șoferi beți ucigași, iertați de judecători Pentru judecători, nu a contat faptul că şoferul era beat, fără permis şi depăşise cu 30 km/h viteza legală şi nici faptul că pietonul traversa pe zebră, perfect regulamentar. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Invariabil, cei judecaţi pentru ucidere din culpă au primit pedepse cu suspendare. Doi au fost chiar achitaţi. Citește și: EXCLUSIV Haos la TAROM, după atacul cibernetic recent: salariile au fost calculate cu foaie și pix. Nici specialiștii SRI nu pot repune sistemul în funcțiune Într-un singur caz, uciderea din culpă a dus la trimiterea cuiva după gratii. Nu era însă vorba de un accident rutier, ci de unul de muncă, în care un salcâm a căzut în capul unui muncitor forestier. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Doar Kelemen Hunor, condoleanțe lui Șora (sursa: Facebook/Kelemen Hunor)
Eveniment

Doar Kelemen Hunor, condoleanțe lui Șora

Doar Kelemen Hunor, condoleanțe lui Șora. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Mihai Şora a reprezentat spiritul european de toleranţă şi umanism atunci când unul dintre profesorii săi de la Universitate s-a orientat către fascism, dar şi când şefii săi au promovat stalinismul extremist în România. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Doar Kelemen Hunor, condoleanțe lui Șora "De-a lungul timpului, am avut ocazia să mă întâlnesc cu mulţi oameni inteligenţi şi cu alţii foarte înţelepţi, dar, cu siguranţă, cu nimeni care să fie asemenea lui, în care toate acestea s-au îmbinat cu o răbdare infinită şi bună dispoziţie. Mihai Şora a reprezentat spiritul european de toleranţă şi umanism atunci când unul dintre profesorii săi de la Universitate s-a orientat către fascism, dar şi când şefii săi au promovat stalinismul extremist în România. După căderea regimului comunist a fost chiar şi ministru, dar numai până când, în urma Mineriadei, s-a convins că au supravieţuit nu doar cadrele de altădată, ci şi reflexele fostului regim. Apoi a trăit şi a creat mai bine de trei decenii, proclamând, cu înţelepciune şi seninătate, că această ţară poate deveni mai bună decât este. Sincere condoleanţe familiei", a scris duminică Kelemen Hunor pe Facebook. Filosoful Mihai Şora a murit sâmbătă, la vârsta de 106 ani. Odă închinată de soție Anunţul a fost făcut de soţia sa pe pagina de Facebook a acestuia. "Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumuseţea însăşi, credinţa, nădejdea şi dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Şi niciodată nu-ţi voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe şinele destinului meu şi m-ai legat ireversibil şi armonios de al tău, cu o graţie de care numai tu erai capabil şi pe care nu mulţi pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima. Încă nu ştiu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veşnic - nu numai în Rai, unde, negreşit, tu vei sta, ci şi pe punctul acesta albastru, boţul de apă şi humă care pluteşte în spaţiu şi pe care opt miliarde de alte făpturi omeneşti - dar niciuna ca tine - convieţuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori îşi sunt - unele, altora - sprijin. E frig fără tine, iubitule" - este mesajul postat, sâmbătă, pe reţeaua de socializare. Citește și: VIDEO Zelenski își prezintă adăpostul în care doarme: o cameră spartană, cu o chiuvetă și cu garderoba plină de haine kaki. Un costum proaspăt spălat așteaptă ziua victoriei Filosoful şi eseistul Mihai Şora s-a născut pe 7 noiembrie 1916.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră