Acum o sută de ani, comunicarea publică și propaganda politică, așa cum erau cunoscute în epocă, au fost asasinate cu lovituri precise, tranșate clinic și reasamblate într-un monstru frankensteinian care urma să devină din ce în ce mai rafinat și mai eficient
Peste alegerile prezidențiale și parlamentare de anul acesta zboară nu o lebădă neagră, ci un stol întreg. Lebede negre gălăgioase, furioase. Din start, campania electorală dublă era atipică în ultimii 35 de ani, cu cele două tururi ale prezidențialelor îmbrățișând scrutinul parlamentar
Luni dimineață, Marcel Ciolacu a fost trimis cu jet-ul de către popor pe locul trei în primul tur al prezidențialelor, loc care-i asigură un binemeritat concediu departe de politică. Peste două săptămâni, va avea loc finala între Elena Lasconi și Călin Georgescu.
România a investit în ultimii cinci ani aproximativ un miliard de euro pentru a instala capacități de producție fotovoltaice pe scară largă. Statul român nu a investit în parcuri solare, ci a finanțat achiziția a milioane de panouri solari instalate pe aproximativ
David Popovici a revenit la București cu aur și bronz olimpice. Sunt sigur că mulți consultanți politici, ba chiar și unii dintre angajatorii lor, s-au uitat afișând un rictus nervos la conferința de presă a tânărului înotător. Citește și: Ce ne-a învățat
Imediat după finalul cursei, David își scoate ochelarii și privește undeva în dreapta sus, la tabela cu rezultatele finale. În acel moment, nu știe pe ce loc a ieșit. Sau nu-i vine să creadă că e primul, după ultimii 50 de metri
Veninul Gabrielei Firea nu mai vinde. Cea mai bună dovadă: în ciuda sumelor enorme investite în campania pe care o duce pentru funcția de primar general al Capitalei, mesajele ei nu iau voturi de la Nicușor Dan, după cum arată toate sondajele.
Plajele lărgite favorizează înecurile și infecțiile. Lărgirea cu sute de metri a plajelor românești folosind un nisip neadecvat, foarte grosier, crește incidența curenților puternici în apele de țărm care trag înotătorii în larg și cresc masiv riscul de înec. Mai mult, construirea
Invazia cancerului de război în Marea Neagră. Poluarea sectorului românesc al Mării Negre cauzată de războiul care a urmat invaziei rusești în Ucraina este un subiect aproape neatins de către oamenii de știință. Și nu este vorba doar de cei de la
România nu este mai fanatică sau mai puțin fanatică decât țările europene. Avem și noi diverși fanatici de stânga (mai puțini, ce-i drept, decât în vestul Europei), de dreapta (aici sunt ceva mai mulți, au și partide), religioși etc. Dar cred că