/

Academia Română, instituția care l-a publicat pe turnătorul Dan Voiculescu, a ignorat centenarul Monica Lovinescu. În schimb, celebrează și publică turnătorii Securității

Academia Română a ignorat centenarul Monica Lovinescu Foto: Europa FM

Academia Română, instituția care l-a publicat pe turnătorul Dan Voiculescu, a ignorat centenarul Monica Lovinescu, deși în fruntea ei se află istoricul Ioan Aurel Pop. Monica Lovinescu ar fi împlinit 100 de ani la 19 noiembrie 2023. Ea a fost una din cele mai cunoscute voci ale postului Europa Liberă, unde a lucrat timp de 25 de ani. Monica Lovinescu a avut două emisiuni săptămânale: „Actualitatea culturală românească” şi „Teze şi antiteze la Paris”, emisiuni pe care le realiza împreună cu Virgil Ierunca.

Academia Română a comemorat-o, dar în 2008…

În 1977, doi agenţi palestinieni trimişi în Franța de Securitatea română au atacat-o pe Monica Lovinescu în curtea casei ei și a ajuns în comă la spital, fiind internată timp de cinci zile.

A încetat din viață la 20 aprilie 2008. Urnele cu cenuşa Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca au fost duse în România şi depuse la Ateneul Român, unde a avut loc o ceremonie comemorativă. La acel moment, președintele Academiei era Ionel Haiduc.

Acum, doar la Biblioteca Academiei Române din Iaşi a avut loc în perioada 20-21 noiembrie 2023, Colocviul Naţional „Memoria, între teze şi antiteze”, prilejuit de Centenarul Monicăi Lovinescu. Însă acest eveniment a fost organizat de Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Asociaţia culturală „A. Philippide” şi Biblioteca Academiei Române, Filiala Iaşi.

Citește și: Cine este judecătoarea care, din lene, era să-i scape pe presupușii criminali ai omului de afaceri din Sibiu: fost avocat, cu o avere consistentă, câștigă circa 20.000 lei/lună

Contribuabilii români plătesc o subvenție de 682 de milioane de lei către Academia Română, doar în anul 2023, deși instituția dispune de o avere consistentă, administrată complet netransparent și care în trecut a fost subiectul unor anchete ale DNA.

Ioan Aurel Pop Foto: Facebook

Academia a ignorat centenarul Monica Lovinescu

În schimb, în urmă cu trei săptămâni, la 2 noiembrie, Academia Română l-a omagiat, într-o sesiune comemorativă, pe academicianul Dan Berindei la împlinirea a 100 de ani de la naştere.

Dan Berindei a fost convins mereu că nu contează întotdeauna în viață numai faptele pe care le-ai împlinit, ci și curățenia sufletească prin care le-ai îmtruchipat”, a spus președintele Academiei, istoricul Ioan Aurel Pop.

Însă documentele Securității arată că Dan Berindei a fost recrutat din 1962: „În ziua de 11.04.1962, în baza aprobării conducerii direcției s-a trecut la recrutarea prin metoda constrângerii a numitului Dan Berindei. După aducerea lui la sediul organelor noastre, am trecut la anchetare. Candidatul s-a arătat dispus să răspundă amănunțit la întrebările puse”.

În iulie 2023, Academia Română l-a sărbătorit la împlinirea a 100 de ani pe Constantin Bălăceanu Stolnici, turnător al Securității sub numele de cod „Laurențiu”. Gabriel Liiceanu a scris că acesta ar fi furnizat Securității planul apartamentului lui Vlad Georgescu, fostul director al Europei Libere, care se presupune că a murit asasinat de Securitate.

Constantin Bălăceanu-Stolnici Foto: Contributors.ro

Șeful secției de economie a Academiei, turnătorul Manole

Chiar președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, este suspectat de colaborare cu Securitatea: numele său a apărut pe o listă de 200 de persoane aflate în legătură cu UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti. Pop a negat, într-un mod destul de incoerent, această colaborare.

„Din afirmațiile unor formatori de opinie din România, înțeleg că aproape toți dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veșnic și să ne facem neîncetat ,«nostra culpa»”, a scris Pop pe Facebook, în aprilie 2018.

Preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociologie a Academiei Române este Mugur Isărescu, turnător la Securitate cu indicativul Manole.

Foto: Inquam/ Octav Ganea

Însă CNSAS nu a putut stabili definitiv calitatea acestuia de colaborator al Securității fiindcă CCR a blocat reverificarea dosarului acestuia, în momentul în care instituția a descoperit noi date, care arătau cum și-a turnat Isărescu colegii care se plângeau de condițiile grele din anii regimului Ceaușescu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

  1. Adică in opinia domniei voastre toți cei care au rămas în țară sunt niște turnători ordinari, niște mediocrii demni de dispreț și marele noroc al României a fost emigrația românească de la Europa Liberă. Nu ? Păi, domnule Marian de ce întrați singur în asemenea capcane? Mai țineți minte când vă rupeați hainele pentru turnătorul Băsescu? Era icoana dv. și desigur Președintele României. Și mai era și Liiceanu și Pleșu care-l consiliau pe Petrov și acum toți arată cu degețelul spre Academia Română. Cât privește treaba cu centenarul, lăsați românii să -și stabilească singuri valorile .

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

18:06Primul atac dur de la PSD asupra PNL: consiliera lui Ciolacu spune că înghețarea pensiilor și salariilor, cerută de Ciucu, este „o măsură anti-sociala și anti-economică”
17:29EXCLUSIV Sute de păgubiți Nordis i-au scris lui Ciolacu, iar acesta i-a expediat la comisia de anchetă din Parlament, care se va desființa
15:41Tăcere stupefiată în PSD după ce partidul a aflat, de pe Facebook, că Ciolacu îl vrea în opoziție. În 2015, Ponta a demisionat tot pe Facebook de la șefia PSD
13:34Pensiile speciale ale primarilor vor intra în vigoare la 1 ianuarie, dacă Ciolacu nu dă ordonanță de urgență – explică Claudiu Năsui
12:39Surse: Ciprian Ciucu ar fi spus, într-un cadru informal, că îi este „silă” să negocieze cu PSD – pretextul folosit de Ciolacu să se retragă din viitorul Guvern
11:48Ciolacu anunță că PSD se retrage „cu demnitate” de la discuțiile privind formarea unui nou guvern și va vota un guvern de dreapta
11:18Un banal inspector vamal, care a lucrat la frontiera cu Ucraina, prins de agenția de integritate cu o avere nejustificată de peste 160.000 de euro
10:09Acum 415 ani, un boier ridica o biserică. Azi, statul român investește șase milioane de lei pentru a restaura ruina
09:52O amendă penală neplătită s-a plimbat patru ani între instanțe, apoi dosarul s-a prescris. Cum a fost posibil
09:38Marilor orașe din România le-a rămas infrastructura rutieră mică. Numai lărgirea a două ieșiri urbane costă 150 de milioane de lei
20:52Curtea Supremă a SUA va decide dacă legea prin care rețeaua TikTok este obligată să nu mai aibă proprietar chinez încalcă sau nu Constituția americană
20:45Mario Iorgulescu, pedeapsă mai mică după rejudecare: opt ani și opt luni de închisoare pentru accidentul mortal pe care l-a provocat
20:37Americanii, nu serviciile românești, au furnizat datele despre influența Rusiei în alegerile prezidențiale din România, spune Iohannis
20:21Iohannis, despre prelungirea șederii la Cotroceni: „Cum să plec dacă Constituţia îmi spune trebuie să stau? Nu este o alegere”
20:13Casa Națională de Pensii va avea 1.000 de angajați în plus, a decis Guvernul, actuala organigramă este insuficientă pentru recalcularea pensiilor