Cea mai mare problemă a suveraniștilor: cine va candida în locul lui Georgescu?
Cea mai mare problemă a suveraniștilor este, în acest moment: cine va candida în locul lui Călin Georgescu, cu binecuvântarea acestuia? Georgescu nu a avansat nici un nume, în caz că el nu va fi lăsat să intre în competiția pentru Cotroceni. Până la închiderea perioadei de depunere a candidaturilor mai sunt 100 de ore. Curtea Constituţională a respins, marţi, cu unanimitate de voturi toate contestaţiile depuse privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central, au precizat surse oficiale, astfel că acesta nu va putea candida la alegerile prezidenţiale din luna mai. Citește și: EXCLUSIV Loialitatea membrilor "sectei" lui Călin Georgescu, "Pământul Strămoșesc", testată cu ajutorul unui soft Cine va candida în locul lui Georgescu Un viitor candidat suveranist va trebui să se bucure de o susținere explicită a acestuia pentru a putea colecta voturile sale și pentru a mobiliza electoratul în cele circa 55 de zile care mai sunt până la turul I al alegerilor prezidențiale. Diana Șoșoacă și-a anunțat intenția de a candida, dar, având în vedere modul în care a fost respinsă de BEC candidatura lui Georgescu, sunt șanse extrem de mici ca ea să treacă de filtrul Biroului Electoral Central. Ce nume s-au vehiculat până acum: George Simion, președintele AUR, puternic împins în față de George Becali. Este posibil ca Georgescu să perceapă ca o trădare candidatura acestuia. În plus, dincolo de retorica anti-Ciolacu a lui Simion, AUR cooperează cu PSD în mai multe consilii, precum cel de la București sau din Maramureș. Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național AUR. El a spus la Antena 3 că s-ar sacrifica, dacă partidul i-o cere. Însă nimeni nu i-0a cerut-o Sociologul Dan Dungaciu: presa a avansat acest nume „pe surse”, dar el a declarat că nu se pune problema să candideze Cristela Georgescu: nu se știe ce notorietate are și câte voturi ar putea strânge, chiar dacă soțul ei o va susține puternic. Tabăra suveranistă are timp până la 15 martie, la miezul nopții, să-și găsească un candidat care să îndeplinească condițiile legale.
