/

BREAKING NEWS Ordonanța prin care s-a decis purtarea măștii de protecție în public, magazine, birouri – neconstituțională

Masca de protecție anti-COVID, neconstituțională
Masca de protecție anti-COVID, neconstituțională (sursa: Facebook/RO Vaccinare)

Masca de protecție anti-COVID, neconstituțională. Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat, marţi, că este neconstituţională Ordonanţă de urgenţă a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Masca de protecție anti-COVID, neconstituțională

Potrivit unui comunicat al CCR, în şedinţa de marţi, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.

Curtea a constatat neconstituţionalitatea în ansamblu a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.

Potrivit CCR, actele normative anterioare şi ulterioare OUG 192/2020 rămân în vigoare.

Ce rămâne în vigoare

Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislaţiei, în condiţiile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, doar dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi din Legea 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă rămân în continuare în vigoare.

Citește și: Putin toarnă gaz pe focul crizei ucrainene: ar putea recunoaște independența teritoriilor separatiste din Ucraina. Efectul imediat: conflict armat

OUG 192 din 2020 mai prevedea, printre altele, că:

* pe durata stării de alertă, angajatorii dispun munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activităţii permite, cu respectarea prevederilor Legii 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.

* pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Become a Patron!

  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Cine sunt creatorii defapt.ro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:00Piedone îl face „oaie” pe Rareș Bogdan și sugerează că acesta ar fi sifonat sute de mii de euro de la companii de stat
20:39Maia Sandu i-a explicat unui jurnalist rus de ce are pașaport românesc, dar și când se va produce unirea Moldovei cu României
18:09EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE
17:03VIDEO Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani
15:59Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase. Dezastru și la cheltuirea banilor europeni
13:26Firma sud-coreeană KHNP se aliază cu Candu Energy pentru a face o ofertă de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă
12:23Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile: un condamnat pentru pornografie, un contrabandist, un incompatibil și un ins judecat pentru fraudă electorală
11:22Profitul astronomic pe care l-a obținut în 2023, „fermierul” Florin Călinescu, fost actor, iar acum candidat la Parlamentul European
10:22Lecțiile de la Simirad și Nichita pentru Chirica, cel mai probabil câștigător al alegerilor pentru Primăria Iași
10:05De ce groapă e nevoie pentru un spital regional: cel puțin 400.000 de metri cubi de pământ excavat
21:03CFR Călători, pierderi estimate de peste un miliard de lei în 2024, de aproape cinci ori mai mari decât în 2023
18:55Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori: „Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene”
18:02Salariile uriașe din compania de stat care, deocamdată, n-a construit nici un kilometru de autostradă. Directorul companiei va avea 10.000 de euro pe lună
15:18Rusia a anunțat exerciții nucleare în apropierea granițelor ucrainene, ca răspuns la declarațiile unor lideri occidentali privind posibilitatea de a trimite soldați NATO în Ucraina
12:56Singurul politician care își atacă public adversarul în zilele de Paște: „Nu ești dus la biserică, nu mănânci usturoi ca noi”