/

Putin a decis care este pretextul pe care-l va invoca pentru război: Nu vom invada Ucraina decât dacă suntem provocaţi să o facem

Putin a găsit pretextul pentru război
Putin a găsit pretextul pentru război (sursa: kremlin.ru)

Vladimir Putin a găsit pretextul pentru război. Rusia „nu va invada Ucraina decât dacă este provocată”, a declarat ambasadorul rus pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, într-un interviu acordat luni ziarului britanic The Guardian.

Putin a găsit pretextul pentru război

„Nu vom invada Ucraina decât dacă suntem provocaţi să o facem”, a declarat Cijov, care reprezintă Rusia la Bruxelles din 2005.

„Dacă ucrainenii lansează un atac împotriva Rusiei, nu ar trebui să fiţi surprinşi dacă noi contraatacăm. Sau dacă ei încep să ucidă cu neruşinare cetăţeni ruşi oriunde, în Donbas sau în altă parte”, a adăugat el. Referindu-se, evident, la regiunea din estul Ucrainei unde separatiştii proruşi luptă cu forţele ucrainene de opt ani.

Cijov a avertizat că o „provocare” ucraineană ar putea determina Kremlinul să acţioneze.

Rusia invocă „o catastrofă umanitară la frontierele sale”

„Ceea ce vreau să spun prin provocare este că ei pot organiza un incident împotriva republicilor autoproclamate din Donbas, să le provoace, iar apoi să le lovească cu toate forţele lor, provocând astfel o reacţie a Rusiei cu scopul de a evita o catastrofă umanitară la frontierele sale”, a declarat ambasadorul rus la UE.

Citește și: Bode: „Granițele noastre sunt sigure”. În 2021, avioane cu țigări de contrabandă au aterizat în România fără să fie oprite

Cu peste 100.000 de soldaţi ruşi comasaţi la frontiera ucraineană, se intensifică temerile privind izbucnirea unui conflict major în Europa.

Rusia, care a anexat deja Crimeea în 2014 şi îi susţine pe separatiştii proruşi în estul Ucrainei, a negat constant orice intenţie agresivă. Dimpotrivă, Moscova se declară ameninţată de extinderea infrastructurii NATO în Europa de Est şi cere „garanţii de securitate”, în special asigurarea că Ucraina nu va adera niciodată la Alianţa Nord-Atlantică.

Franța vede posibilă o ofensivă militară „puternică” a Rusiei

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a estimat luni seara că „toate elementele” sunt reunite pentru o ofensivă militară „puternică” a Rusiei în Ucraina, relatează France Presse.

„Există toate elementele pentru a fi declanşată o ofensivă puternică din partea forţelor ruse în Ucraina? Da, este adevărat, este posibil, aceasta este posibil rapid”, a declarat el pentru canalul France 5.

„Asta ne sare în ochi”, a adăugat foarte direct ministrul francez, subliniind totuşi că nu are pentru moment indicii despre o intervenţie iminentă a Rusiei.

„A luat preşedintele Putin decizii privind o operaţiune sau nu? După părerea mea, nimic nu o indică în prezent”, a spus şeful diplomaţiei franceze.

„Este şi cald şi rece pentru a spune dacă există încă o soluţie diplomatică, asta e sigur”, a adăugat el, în timp ce preşedintele Putin se pregăteşte să-l primească marţi pe cancelarul german Olaf Scholz.

Rusia a considerat posibilă luni o reglementare diplomatică a crizei ruso-occidentale legate de Ucraina şi a anunţat sfârşitul unor manevre militare într-un moment în care temerea privind o invazie iminentă atingea vârful.

Francezii nu au fost sfătuiți să părăsească Ucraina

„Este o situaţie militară insuportabilă cu o escaladare militară care creşte”, a spus totuşi Jean-Yves Le Drian. „Urgenţa pentru toţi este de a opri escaladarea”, adaugă el.

Potrivit lui, „Vladimir Putin vrea să împiedice Ucraina să aibă propria suveranitate, integritate, îl vrea la uşa din spate”.

„Dacă întâmplător suveranitatea, o parte din suveranitate sau din integritatea Ucrainei sunt puse în cauză de o intervenţie semnificativă din partea Rusiei, atunci vor exista consecinţe masive, sancţiuni masive”, a reiterat el, la unison cu alţi aliaţi occidentali.

Franţa nu i-a îndemnat deocamdată pe cei circa 1.000 de cetăţeni aflaţi în Ucraina să părăseasă această ţară, spre deosebire de alţi aliaţi. Dar familiile personalului ambasadei, care doresc „să se întoarcă” în Franţa, pot să o facă, a precizat ministrul.

„La cel mai mic risc major vom lua decizii imediate”, a adăugat Jean-Yves Le Drian. Parisul îi sfătuieşte pentru moment pe francezi să nu se ducă în Ucraina.

SUA cred că Putin încă se gândește

SUA sunt în continuare de părere că preşedintele rus, Vladimir Putin, nu a luat „decizia finală” dacă va invada Ucraina, a afirmat Pentagonul luni, în ajunul vizitei în Europa a secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, scrie AFP.

„Nu credem că s-a luat o decizie finală”, dar „o acţiune militară ar putea avea loc în orice moment”, a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în cursul unui briefing de presă, în contextul în care occidentalii se tem de un atac militar al Moscovei în Ucraina.

„Este cu totul posibil” ca Vladimir Putin „să acţioneze cu puţine avertismente sau fără niciun avertisment”, a adăugat el.

Potrivit Washingtonului, Moscova şi-a întărit în weekend dispozitivul militar la frontierele Ucrainei, unde peste 100.000 de soldaţi au fost relocaţi de mai multe săptămâni.

Șeful Pentagonului, la Bruxelles, apoi în Polonia şi Lituania

Purtătorul de cuvânt a anunţat, de asemenea, vizita întreprinsă de şeful Pentagonului, marţi, la sediul NATO de la Bruxelles, apoi în Polonia şi Lituania.

Demnitarul american se va întâlni cu responsabili militari şi guvernamentali pentru „a discuta despre desfăşurarea militară a Rusiei în Ucraina şi în jurul” acestei ţări.

În Polonia, Lloyd Austin se va întâlni cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi va vizita baza aeriană Powidz unde sunt găzduite trupe americane.

Ulterior, el urmează să meargă în Lituania pentru a se întâlni cu oficiali lituanieni, estonieni şi letoni.

John Kirby a mai afirmat că „sprijinul tacit” al Chinei pentru Rusia în problema ucraineană este „profund alarmant”.

Statele Unite au decis să-şi mute ambasada în Ucraina de la Kiev la Lvov, în vestul ţării, în faţa „accelerării spectaculoase” a desfăşurării forţelor ruse la frontieră, a anunţat luni şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Become a Patron!

  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:29În timp ce Putin participa la slujba de Înviere, rachete și drone rusești ucideau și răneau ucraineni care se îndreptau spre biserici
13:20VIDEO Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, după ce Ciolacu a cerut să nu mai fie jignit că ar fi moldovean: „Mârlan fără educație”
12:29Încă un candidat la primărie, blocat de justiție: candidatura actualului edil din Silivașu de Câmpie, respinsă. Îi va lua locul fiul său, care luptă pentru PSD
16:27Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile”
14:57EXCLUSIV Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, un furt de peste 700 de milioane de euro. Proiectul de 850 de milioane de euro, supradimensionat de opt ori
13:58The trick that airlines use to „bump” passengers: they „forget” to inform travellers that flights are overbooked
12:07Sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD: Dreapta Unită a crescut cu 3% în București, în patru luni. AUR, în cădere liberă, Șoșoacă – mult sub pragul de 5%
11:32VIDEO Mașina poliției locale din Constanța, împotmolită pe plajă. Tentative zadarnice de a o scoate din apă, salvarea a venit de la un Touareg
17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau