Președintele Turciei a confirmat că are Omicron, dar se simte bine. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat sâmbătă că a fost testat pozitiv la coronavirus, dar că nu are simptome severe, transmite AFP.
„După ce am avut simptome uşoare, soţia mea şi cu mine am fost testaţi pozitiv la COVID-19. Din fericire avem o infecţie uşoară, despre care am aflat că este din cauza variantei Omicron”, a scris Erdogan pe Twitter și Facebook.
Liderul turc s-a întâlnit, joi, la Kiev cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski şi şi-a reiterat oferta ca Turcia să medieze criza cu Ucraina, ofertă salutată de partea ucraineană. El s-a oferit de asemenea să găzduiască o întâlnire între liderii ucrainean şi rus.
Erdogan a precizat în declaraţiile de presă la revenirea de la Kiev că „acordă o înaltă preţuire” vizitei pe care intenţionează să o efectueze preşedintele rus Vladimir Putin în Turcia.
Președintele Turciei a confirmat că are Omicron și se simte bine
Turcia, ţară cu ieşire la Marea Neagră membră a NATO şi care de mai mulţi ani menţine un echilibru instabil în geopolitica regională, s-a oferit încă din noiembrie 2021 să medieze criza legată de Ucraina.
Trimiterea de către Moscova a zeci de mii de militari la graniţele Ucrainei, care a creat temeri privind o invazie iminentă, a dus la una dintre cele mai grave crize ruso-occidentale de la Războiul Rece încoace. Relansând impasul, Statele Unite au decis să trimită la rândul lor 3.000 de soldaţi americani suplimentari în Europa de Est, Kremlinul cerându-le ca răspuns ”să înceteze să alimenteze tensiunile”. În timp ce avertizează asupra unor sancţiuni economice severe în cazul unui atac, europenii sporesc demersurile în vederea unei detensionări, cu vizite aproape zilnice ale liderilor şi diplomaţilor occidentali la Kiev şi apeluri la Vladimir Putin.
Preşedintele turc a mai afirmat vineri că Turcia şi Israelul pot coopera pentru a aduce gaz natural din Israel în Europa şi vor discuta despre cooperarea în planul energiei în cursul vizitei pe care urmează să o facă în Turcia şeful de stat israelian, Isaac Herzog, la jumătatea lui martie.
El a adăugat că Ankara este în discuţii privind semnarea unui acord de livrare de gaz natural cu Irakul.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent (IBAN RO48BRDE445SV97760644450, Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057).
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.