Prima femeie aleasă preşedinte al Hondurasului, Xiomara Castro, a depus jurământul joi pentru un mandat de patru ani. A promis, în faţa unei mulţimi entuziaste, „un stat socialist şi democratic”, relatează AFP.
Xiomara Castro a depus jurământul în prezenţa lui Luis Redondo, pe care l-a recunoscut ca preşedinte al parlamentului. A ales, astfel, să nu ţină cont de criza deschisă în urmă cu şase zile de două facţiuni rivale din partidul său Libre şi care a prilejuit scene de box la tribuna Adunării.
Xiomara Castro a depus jurământul
„Statul Honduras a fost adus la faliment în aceşti ultimi 12 ani” de guvernare de dreapta, a declarat Xiomara Castro în discursul de învestitură, în faţa mulţimii strânse pe stadionul naţional din Tegucigalpa.
Datoria publică a Hondurasului se ridică la 17 miliarde de dolari.
Preşedinta a promis că, până la finalului mandatului său în 2026, îşi va concentra eforturile pe „educaţie, sănătate, securitate şi locuri de muncă”.
Însă controversa din partidul său, unde cele două grupări rivale au ales doi preşedinţi a două parlamente concurente, face să planeze incertitudinea cu privire la capacitatea noii preşedinte de a-şi pune aplicare programul de transformare a ţării.
Pentru a reforma Hondurasul, cangrenat de corupţie şi influenţa narcotraficanţilor care au infiltrat statul până la nivelul cel mai înalt, Xiomara Castro are nevoie de parlament, unde partidul său şi aliaţii săi nu dispun de majoritate.
Vicepreședinta SUA, Kamala Harris, la inaugurare
La ceremonia de joi au asistat, printre alţii, vicepreşedinta americană Kamala Harris, regele Spaniei, Felipe VI, şi vicepreşedintele taiwanez William Lai.
Xiomara Castro a fost calificată drept „comunistă” de adversarii săi în campanie, dar „Statele Unite au înţeles că ea nu reprezintă o stângă radicală”, a comentat sociologul Eugenio Sosa, de la Universitatea Naţională a Hondurasului.
Citește și: Dîncu a vorbit cu secretarul Apărării SUA, Zelenski – cu Biden
Kamala Harris a fost prima care s-a întâlnit cu noua preşedintă a Hondurasului după ceremonie, încurajând-o să lupte contra corupţiei, considerată una din cauzele emigraţiei masive spre Statele Unite.
„Vicepreşedinta (Kamala) Harris a primit pozitiv prioritatea acordată de preşedinta (Xiomara) Castro luptei împotriva corupţiei şi impunităţii, inclusiv intenţia sa de a cere ajutorul Naţiunilor Unite pentru înfiinţarea unei comisii internaţionale împotriva corupţiei”, se arată într-un comunicat distribuit presei de biroul vicepreşedintei SUA.
Sărăcie și bande
În discursul său, Xiomara Castro a afirmat că 74% din cei aproape 10 milioane de hondurieni trăiesc sub pragul de sărăcie (59% potrivit cifrelor oficiale, 71% conform unei organizaţii neguvernamentale).
„Această cifră explică ea singură caravanele de mii de persoane care se refugiază spre nord, spre Mexic şi Statele Unite, în căutarea unui mod de a subzista, fie şi cu riscul vieţii”, a declarat Xiomara Castro.
Violenţa bandelor, care face din Honduras una din ţările cele mai periculoase (aproape 40 de crime la 100.000 de locuitori), este o altă cauză ce împinge la emigrare locuitorii terorizaţi, arată Agerpres.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.