/

De ce Simion relansează un admirator al legionarilor: Călin Georgescu diviza AUR

Simion relansează un admirator al legionarilor Foto: Inquam/ George Calin

De ce Simion relansează un admirator al legionarilor: președintele AUR se teme că Georgescu ar putea diviza partidul. În consecință, George Simion i-a oferit lui Călin Georgescu postul de președinte de onoare al AUR. În plus, președintele AUR a spus că acesta ar putea candida, în 2024, la președinția României.

Georgescu, ode lui Codreanu și Antonescu

În vara anului trecut, Călin Georgescu a lansat Mișcarea Pământul Strămoșesc. Aceasta este organizație nonguvernamentală care însă ar putea deveni partid. Din conducerea asociației mai fac parte eseistul Ovidiu Hurduzeu și Loredana Postolache, „consultant în Naturopatie și Psihosomatică”. Hurduzeu, care a publicat la Sputnik, organul de propagandă al Moscovei, a candidat pentru un post de senator în Ilfov. În 2020, el era îngrijorat de soarta lui Vladimir Putin, în prima seară a protestelor pentru eliberarea lui Aleksei Navalnîi.

Călin Georgescu este cunoscut pentru simpatiile sale legionare. „Cel care luptă pentru Dumnezeu și neam nu va fi învins niciodată. Neamul românesc, niciodată, nu a trăit prin sclavi, ci a trăit prin Ștefan cel Mare, prin Mihai Viteazul, prin Horia, prin Avram Iancu, prin Cuza, prin Kogălniceanu, prin Corneliu Zelea Codreanu, prin Mareșalul Ion Antonescu și mulți, mulți alți eroi. Prin ei a trăit istoria națională, prin ei vorbește și a vorbit istoria națională și nu prin lachei de serviciu ai puterilor globaliste care astăzi conduc România vremelnic”, afirma el într-un mesaj video distribuit pe Facebook.

De ce Simion relansează un admirator al legionarilor

În decembrie 2020, după ce AUR a intrat în Parlament, George Simion s-a distanțat de Călin Georgescu, insistând pe faptul că acesta nu este membru al partidului. La acel moment, Georgescu fusese propus de AUR pentru funcța de premier, la consultările cu președintele Iohannis.

Citește și: Ciolacu, dispute subterane cu Firea: șeful PSD blochează numirea prefectului Capitalei (surse)

Luni seara, la Antena 3, Simion a recunoscut că l-a propus pe Călin Georgescu în funcția de președinte de onoare al AUR fiindcă se temea de divizarea mișcării. „Mă bucur că de azi începând domnul Călin Georgescu a acceptat să fie președinte de onoare al partidului și că reușim să unificăm toate forțele partidului. Pentru că vor apărea încă zece partide precum AUR în perioada următoare – unele au apărut – tocmai ca să fragmenteze votul suveranist, votul forței patriotice”, a explicat președintele AUR de ce a relansat un admirator al legionarilor.

Călin Georgescu și George Simion Foto: Facebook George Simion

El a amintit că ar dori ca președintele Academiei Române, Ion Aurel Pop, să fie susținut pentru funcția de președinte al României. „Cu siguranță AUR  intră în turul doi și avem o șansă bună să câștigăm. Acum, cine va fi candidatul AUR, vom vedea. Călin Georgescu e un om capabil, ne-am bucură să-l luăm în calcul și pe președintele Academiei Române, dl Ioan Aurel Pop”, a afirmat Simion. Președintele AUR a susținut că nu dorește să candideze la președinția României.

Luni, la Iași, în momentul în care George Simion a fost stropit cu cerneală, Călin Georgescu era prins în horă chiar lângă președintele AUR.

Oficial, George Simion susține că nu este un negaționist al Holocaustului și „iubește poporul evreu”. „Holocaustul e un episod negru, care nu poate fi negat decât de nebuni. Face parte din istoria națională și trebuie studiat. Noi am zis că programa e și-așa încărcată, iar introducerea materiei obligatorii poate naște sentimente potrivnice și acțiunile domnului Muraru mai rău nasc sentimente potrivnice. Am prieteni mulți în Israel, iubesc poporul evreu, o să merg în America la Muzeul Holocaustului și invit românii să meargă la Muzeul Holocaustului din Sălaj, eu am fost, am fost și la Birkenau Auschwitz”, a afirmat el, la Antena 3.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰