/

Circulă un sfert dintre vehiculele STB

Circulă un sfert dintre vehiculele STB
Circulă un sfert dintre vehiculele STB (sursă: Facebook/STB)

Circulă un sfert dintre vehiculele STB, în a cincea zi de grevă a sindicaliștilor. Un număr de 190 de vehicule erau pe traseu luni, la ora 13:00, dintr-un total programat de 762, cele mai multe fiind tramvaie şi troleibuze, potrivit datelor furnizate AGERPRES de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ.

Astfel, pe traseele din Capitală circulau la ora 13:00 un număr de 78 de tramvaie, dintr-un total programat de 171, respectiv 66 de troleibuze din 100 de vehicule programate, în timp ce numărul autobuzelor era de 46, dintr-un total de 491 de autobuze programate pentru luni.

Circulă un sfert dintre vehiculele STB

Din toate depourile şi autobazele Capitalei au ieşit luni vehicule pe traseu, însă autobuzele continuă să fie cele mai puţin prezente în trafic.

Directorul general al STB a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că situaţia financiară a societăţii este grav afectată în urma celor cinci zile de grevă, în condiţiile în care zi de zi s-au pierdut 4,8 milioane de lei prin neefectuarea prestaţiilor.

El le-a mulţumit vatmanilor şi şoferilor de troleibuze care au ieşit pe traseu şi care au înţeles gravitatea situaţiei în care se află bucureştenii şi a transmis un mesaj pentru angajaţii care încă protestează şi care nu sunt prezenţi la locul de muncă: „Vă rog reluaţi activitatea. Vă rog respectaţi legea. Vă rog respectaţi locuitorii Bucureştiului”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

12:54Întârzieri uriașe ale trenurilor, la prima ninsoare banală. Grindeanu, nici o reacție, majoritatea presei – tăcere
09:45Germania trebuie să trimită în Ucraina rachete Taurus care pot lovi teritoriul rusesc, spune președinta Parlamentului European
09:36De ce a trimis Putin spre Ucraina racheta Oreșnik, monstruoasa armă de 11 ori mai rapidă decât sunetul, care are 36 de încărcături și nu poate fi doborâtă
09:27Inițiatorul constituirii Bisericii Române Ortodoxe din Ucraina a primit interdicție să mai intre pe teritoriul ucrainean. Nu există nici un temei legal, spune Eugen Pătraș
09:17Peste 41.000 de români au votat deja la prezidențiale în străinătate, unde urnele sunt deschise trei zile (vineri – duminică)
09:08Soldații nord-coreeni ajunși în Rusia vor lupta în curând cu forțele ucrainene, spune Pentagonul
09:00Primele zăpezi pe drumurile din România: în 13 județe se lucrează la curățarea carosabilului, traficul este îngreunat
22:24Geoană ar fi țepuit un consultant israelian cu 300.000 de euro. O sumă parțială ar fi fost plătită de Sacha Dragic (Superbet)
21:48Împușcat pentru o datorie de 3.000 de euro, a scăpat de moarte doar pentru că a fost dus imediat la spital
21:35Medicii rezidenți acuzați de consum de cocaină s-au testat la IML. Rezultatul nu lasă loc de dubii
17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol