/

EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac SMURD-ului, reparat cu 3.000.000 EURO

Avionul donat de Țiriac SMURD-ului
Avionul donat de Țiriac SMURD-ului, în iulie 2019, după reparații (sursa: Facebook/MAI)

3.000.000 de euro. Atât a plătit Inspectoratul General de Aviație în ultimii trei ani pentru a repara avionul donat de Țiriac SMURD-ului pentru salvarea vieților omenești. Banii au ajuns la asocierea dintre firma Arpiem Aviation și Școala Superioară de Aviație Civilă, condusă de George Barbu.

Deloc întâmplător, firma Arpiem Aviation este abonată la contractele Școlii Superioare de Aviație Civilă, instituție din subordinea Ministerului Transporturilor.

29 de contracte pentru Arpiem Aviation

George Barbu conduce Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAC) din 2015. Pentru o scurtă perioadă de timp a plecat la Tarom, dar a revenit pe post. El are o relație aparte cu Peter Alexandru Vasile, asociatul majoritar de la firma Arpiem Aviation. Pe care îl cunoaște bine pentru că SSAC cumpără piese de schimb, avioane și simulatoare de la acesta.

De exemplu, din 2019 până la finalul anului trecut, Școala a încheiat nu mai puțin de 29 de contracte cu firma controlată de Peter Alexandru Vasile. 25 dintre aceste contracte s-au încheiat în urma procedurii de achiziție directă. Valoarea cumulată a contractelor este de aproximativ 7,9 milioane de lei. 

Avionul donat de Țiriac SMURD-ului, obosit

Nu este deloc surprinzător, deci, că Arpiem Aviation și Școala Superioară de Aviație Civilă s-au asociat pentru a obține contractele de întreține și reparație pentru avionul Cessna Citation V, aeronavă donată de magnatul Ion Țiriac pentru misiuni SMURD, salvarea de vieți omenești și scopuri umanitare.  

Avionul Cessna Citation V a fost donat în aprilie 2014 Inspectoratului General pentru Aviație (IGAv) și avea o valoare contabilă de 1,7 milioane de euro. Locotenentul Eugen Corneliu Fricosu, purtătorul de cuvânt al IGAv, a arătat pentru deFAPT.ro că, la momentul efectuării donației, aeronava avea 6.811 de ore de zbor și 50 de minute. În plus, primul motor urma să intre în reparații capitale după alte 233 de ore de zbor, iar cel de-al doilea, după aproximativ 273 de ore de zbor.

Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”

Inspectoratul General pentru Aviație a atribuit în noiembrie 2018 un acord cadru asocierii dintre firma Arpiem Aviation și Școala Superioară de Aviație Civilă pentru lucrări regulamentare și reparația capitală a motoarelor. Pentru lucrările regulamentare s-a semnat un contract în valoare de 335.243 de lei, iar pentru reparația motoarelor s-a semnat un alt contract în valoare de 4,74 milioane de lei.

Reparația motoarelor a costat milioane

Cinci luni mai târziu, pe 9 mai 2019, la contractul pentru reparația motoarelor s-a semnat un act adițional prin care valoarea contractului a fost majorată cu 2,21 milioane de lei. O creștere cu 49%.

În iunie 2019, în baza acordului cadru a mai fost semnat un contract pentru lucrări suplimentare, în valoare de 616.402 lei. Toate aceste tipuri de lucrări au fost recepționate de IGAv în iulie 2019, după cum anunța chiar MAI.

Câteva luni mai târziu, în decembrie 2019, au mai fost semnate două contracte, în valoare de 381.000 lei pentru lucrări suplimentare la 300 de ore, reformare roți, înlocuire baterie și manoperă.

Culmea, la o lună după recepția lucrărilor, adică în ianuarie 2020, avionul donat de Ion Țiriac a beneficiat de o nouă rundă de lucrări suplimentare. De data aceasta, au fost reparate blocurile de frânare și înlocuite antenele. Valoarea contractului a fost puțin peste 1,11 milioane lei. Procesul verbal de recepție al lucrărilor a fost semnat în aprilie 2020.

Reparații peste reparații, ca pentru o rablă

Asocierea dintre firma Arpiem Aviation și Școala Superioară de Aviație Civilă a semnat un nou acord cadru cu IGAv în iunie 2020. Pentru început s-au înlocuit bechia și ventilatorul din cabină în baza unui contract de 38.152 de lei. Implementarea unei cerințe specifice a costat 1,98 milioane de lei, în timp ce alte lucrări regulamentare, puțin peste 293.000 de lei. Aceste noi lucrări au fost recepționate în aprilie 2021.

Dar, în iunie 2021, avionul a intrat din nou în reparații. Atunci i s-a schimbat Unitatea de Control a Generatorului. Apoi au fost schimbate capsele de la buteliile anti – incendiu, masca de protecție la fum, unitatea de generare simboluri, cabluri comandă motoare și indicatoarele de viteză.

Și reparațiile nu s-au oprit aici. În august 2021 a fost înlocuit inletul motorului drept, deși înainte cu doi ani motoarele beneficiaseră de reparații capitale.

Valoarea cumulată a contractelor atribuite asocierii dintre Arpiem Aviation și Școala Superioară de Aviației Civilă este de aproximativ 13,3 miloane de lei. Separat, pentru piesele achiziționate de la Arpiem Aviation, IGAv a mai plătit 1,2 milioane de lei.

Așadar, e vorba de 14,5 milioane de lei. Astfel, costurile cu piesele de schimb și reparațiile avionului donat de Ion Țiriac se ridică la aproximativ 3.000.000 de euro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

11 Comments

  1. deci, cind tiric a donat avionul, mai exista 230 ore de resursa de zbor. cu toate reparatiile astea, unele din ele care trebuie facute dupa un anumit nr de ore de zbor, e clar ca avionul a fost folosit. daca asta s-a intamplat si s-a zburat in interes cu adevarat legal, nu ar trebui sa fie o problema…dar daca aeronava s-a folosit doar sa zboare cacaciorii si curvele de colo colo, nu e ok.
    un audit care sa vada cum s-a decis cu reparatiile pt ca e clar ca multe reparatii se pare ca au fost facute doar ca sa sifoneze niste bani, dar si cum a fost folosit avionul ar fi f necesar

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006