/

Ce solicită sindicatele din Educație pentru a pune capăt grevei. Impactul bugetar, necunoscut

Ce solicită sindicatele din Educație Foto: Inquam/ Octav Ganea

Ce solicită sindicatele din Educație pentru a pune capăt grevei: liderii de sindicate au anunţat, joi seară, după noi negocieri cu Guvernul, că au înaintat doleanțele lor. Însă lista de revendicări salariale nu este însoțită și de un calcul al impactului bugetar.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

„Sunt liberi să-şi facă calculele necesare”, a spus Marius Nistor, liderul Federaţiei ”Spiru Haret”.

Ce solicită sindicatele din Educație

Iată ce solicită sindicatele din Educație:

  • o creştere a salariilor cu 25%
  •  Salariu la nivelul celui mediu brut pe ţară pentru debutanţi. Sindicaliştii au explicat că astfel salariul unui debutant ar ajunge de la 2.500 la 3.000 de lei. Ei cer și „actul normativ prin care să fie stipulat, ca şi garanţie, că salariul debutantului să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie şi va fi luat în calcul pe viitoarea lege unitară de salarizare”.

Nistor a arătat că majorările veniturilor sunt solicitate pentru toate categoriile de personal, inclusiv cel nedidactic şi auxiliar.

Sindicaliştii au respins categoric ideea de vouchere acordate profesorilor, arătând că numărul angajaţilor din sistem care s-au raliat grevei „se apropie de 200.000”.

Liderii de sindicate din educaţie au afirmat că pe angajaţii din sistemul de învăţământ nu îi interesează ce se întâmplă cu schimbările anunţate anterior grevei la vârful Executivului.

„Nu ne interesează ce anume se întâmplă cu rotativa guvernamentală”

„Credeţi-ne că nu ne interesează ce anume se întâmplă cu rotativa guvernamentală. Pe noi ne interesează ca Executivul să ia decizii importante care să conducă la oprirea acestui conflict de muncă de proporţii. Dacă ne interesează cele peste trei milioane de elevi, milioane de părinţi, sutele de mii de angajaţi din sistem, rotativa trebuie să treacă în plan secund şi în prim plan trebuie să fie rezolvarea acestei probleme”, a mai declarat Marius Nistor.

Citește și: Liderul sindical Anton Hadăr, aspirator de venituri de la stat: 13 instituții de învățământ l-au plătit, în 2021. Liderul sindical, latifundiar și proprietar peste trei case și un apartament

Conform acestuia, după ce vor afla care este oferta Guvernului, angajaţii din sistem vor decide cu privire la continuarea sau la stoparea grevei.

Sindicaliştii au spus că este vorba despre „un calcul elementar” cu privire la solicitarea de majorare a veniturilor angajaţilor din educaţie, ei arătându-se dispuşi să stea din nou la discuţii cu guvernanţii.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:32Klaus Iohannis anunță formarea iminentă a unui guvern al coaliției pro-europene
13:10Se anunță un circ maxim la prezidențiale: Anca Alexandrescu declară că va candida, dacă Victor Ponta intră în competiție
12:38Gabriela Firea anunță cine ar putea fi candidatul PSD-PNL-UDMR la președinție: șomerul Crin Antonescu, care de opt ani nu mai are nici o sursă de venit
11:54VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului
20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier