/

Incredibil: niște funcționari de la Iași susțin confiscările ilegale comuniste și refuză acordarea de despăgubiri Bisericii Armene

Confiscările ilegale comuniste, susținute de funcționari
Confiscările ilegale comuniste, susținute de funcționari (sursa: ziaruldeiasi.ro)

Confiscările ilegale comuniste, susținute de funcționari. Biserica Armeană din Iaşi încearcă să obţină măcar despăgubiri de pe urma unor imobile care i-au aparţinut şi peste care s-a construit actuala Hală Centrală.

Confiscările ilegale comuniste, susținute de funcționari

Culmea, a ajuns să se judece tocmai cu Comisia Specială de Retrocedare, cea care ar fi trebuit să soluţioneze dosarul.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Comisia insistă ca biserica să demonstreze că imobilele i-au fost confiscate „cu japca”, deşi legea cere statului să demonstreze că preluarea a fost legală.

Citește și: După eșecul palmierilor, Robert Negoiță anunță că Hala Laminor va deveni grădină botanică cu plante exotice

Poziţia Comisiei este cu atât mai ciudată cu cât CCR a decis acum câţiva ani că decretul în baza căruia fuseseră confiscate imobilele este neconstituţional.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

02:30Cele mai șocante alegeri: rusofilul cu simpatii legionare Călin Georgescu, cotat cu șanse extrem de mici, câștigă turul I al prezidențialelor
01:06Apar primele rezultate din Diaspora: Călin Georgescu conduce ușor în fața Elenei Lasconi, Simion fiind pe locul trei
23:28Călin Georgescu este pe locul I în mai multe județe, după numărarea a circa 90% din procesele verbale
22:59Rezultate catastrofale pentru candidații de dreapta, după numărarea a peste 50% din voturi: Ciolacu – circa 23%, Georgescu – 22%, Simion – 15,43%
22:36Bolojan sugerează conducerii PNL să demisioneze rapid: „Există o răspundere pe care strategii partidului trebuie să și-o asume”
21:44Ciucă nu contestă exit poll-urile, dar așteaptă numărătoarea oficială: După ce avem rezultatele finale, vom lua şi o decizie
21:42Candidatul-surpriză Călin Georgescu: mai legionar decât Simion, mai pro-Rusia decât Șoșoacă, deși a lucrat la ONU. El își ține banii la banca maghiară OTP, în euro
21:37Lasconi se și vede președinte, a anunțat că deja va încerca să închege o majoritate parlamentară: 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD
21:30Cel mai optimist politician al momentului: Rareș Bogdan spune că Ciucă a câștigat în 20 de județe
21:22Rabin cu cetățenie israeliană și moldovenească, ucis în Emiratele Arabe Unite, unde locuia. Presupușii autori, arestați
21:04Un „aranjament” între Ucraina și Rusia, la asta lucrează echipa lui Trump împreună cu actuala administrație de la Casa Albă, spune consilierul pe probleme de securitate al președintelui ales
21:01BREAKING Primele rezultate oficiale de la exit-poll-uri: Ciolacu, locul I; Lasconi este pe locul II, dar diferența față de Georgescu și Simion, în marja de eroare
20:58CNA a sesizat BEC și AEP că unele site-uri, dar nu și radiouri și televiziuni, au publicat duminică exit poll-uri înainte de ora 21.00
20:53Ciolacu face pe relaxatul și spune că a prevăzut din vară cine e candidatul de pe locul al doilea
18:44Disperare la PSD: organizațiile rurale din Buzău mobilizează alegători la vot pentru George Simion. „Vă credeți imuni la lege, cu protecție de la Ciolacu”, îi avertizează EFOR