/

Cum l-au găsit americanii pe șeful al-Qaeda: al-Zawahiri se mutase într-o vilă de lux din Kabul. Se relaxa pe balcon când a sosit racheta Hellfire Ninja

Cum l-au găsit americanii pe șeful al-Qaeda, Ayman al-Zahawiri

Cum l-au găsit americanii pe șeful al-Qaeda: al-Zawahiri se mutase într-o vilă de lux din Kabul, una din numeroasele locuințe aflate în „zona verde”, ultrasecurizată, abandonate după ce talibanii au preluat puterea. Vila se afla pe Strada nr. 1, una din zonele cele mai bine cotate din Kabul, unde se aflau ambasadele, contractorii străini și agențiile care ofereau ajutor Afganistanului până la preluarea capitalei afgane de către talibani.

Cum l-au găsit americanii pe șeful al-Qaeda

Odată cu plecarea trupelor occidentale, talibanii au ocupat vilele, iar în unele cazuri pur și simplu i-au dat afară pe cei care locuiau acolo.

Însă, în februarie 2022, în una din vilele din zona verde a Kabulului, vilă care fusese anterior ocupată de Asia Foundation – un ONG finanțat de guvernul SUA cu aproape 100 de milioane de dolari pe an – a apărut familia lui al-Zawahiri, scrie The Times. Familia era bine antrenată pentru a se proteja: nu ieșea din casă și nu primea decât persoane cunoscute.

Citește și: EXCLUSIV Afacerea Beretta, abandonată într-o pârloagă din județul Mehedinți. Unde a ajuns pentru că ministrul Virgil Popescu, președintele PNL pe județ, a folosit-o electoral

În aprilie, la vilă a sosit și șeful al-Qaeda, în vârstă de 71 de ani. Acesta nu părăsea casa, dar devenise neglijent, întrucât apărea frecvent pe balcon – așa că CIA l-a putut fotografia și identifica fără dubii.

Vila Foto: Twitter/Charles Lister

Al-Zahawiri devenise neglijent și s-a lăsat fotografiat de CIA

„Modelul său de viață de zi cu zi a fost monitorizat timp de săptămâni prin intermediul imaginilor din satelit. A dat timp CIA să construiască o machetă la scară a casei, care a fost prezentată președintelui Biden pentru a-l ajuta în decizia dacă era sigur să-l atace pe Zawahiri pe balcon fără a-i ucide pe membrii familiei sau civilii din apropiere (…)

Duminică, la 6.18 dimineața, când soarele răsărea la Kabul, Zawahiri a ieșit din nou pe balcon, după rugăciuni. În acel moment, două rachete Hellfire R9X „Ninja” au fost trase de pe o dronă americană MQ-9 Reaper, care se rotea deasupra vilei. Cu câteva momente înainte de impact, șase lame au fost extinse la vârful fiecărei rachete, ele fiind concepute pentru a distruge ținta fără o explozie”, mai scrie The Times.

Foto: Twitter Jay Hancock

Imediat după lichidarea lui Zawahiri, talibanii au mutat familia sa din clădire. Gărzile i-au alungat pe curioși, spunând: „Aici nu s-a întâmplat nimic”!

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:27Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile”
14:57EXCLUSIV Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, un furt de peste 700 de milioane de euro. Proiectul de 850 de milioane de euro, supradimensionat de opt ori
13:58The trick that airlines use to „bump” passengers: they „forget” to inform travellers that flights are overbooked
12:07Sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD: Dreapta Unită a crescut cu 3% în București, în patru luni. AUR, în cădere liberă, Șoșoacă – mult sub pragul de 5%
11:32VIDEO Mașina poliției locale din Constanța, împotmolită pe plajă. Tentative zadarnice de a o scoate din apă, salvarea a venit de la un Touareg
17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”