joi 18 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: polonia

150 articole
Internațional

Glume despre biserică, doi ani închisoare

Glume despre biserică, doi ani închisoare. Ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, de asemenea vicepremier, a iniţiat colectarea de semnături pentru o iniţiativă de revizuire a Codului Penal care să prevadă pedepsirea cu doi ani de închisoare a celor care "fac glume" despre Biserica Catolică sau o "ridiculizează", precum şi pentru întreruperea slujbelor sau a funeraliilor, relatează agenţia EFE. Glume despre biserică, doi ani închisoare El şi-a motivat demersul ca urmare a "nivelului ridicat de agresivitate" care, în opinia sa, există într-o parte a societăţii poloneze faţă de Biserica Catolică. "Profanarea unei sinagogi sau a unei moschei provoacă un răspuns dur din toate mediile. În schimb, profanarea unei biserici este adesea calificată drept ", a argumentat la rândul său purtătorul de cuvânt al formaţiunii din care face parte ministrul Justiţiei, Polonia Solidară, un mic partid naţionalist care se află în coaliţia de guvernare împreună cu formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS). Iniţiativa lui Ziobro are nevoie de cel puţin 100.000 de semnături pentru a putea fi supusă votului în parlament sub formula denumită "propunere cetăţenească". În practică, acum se dau doar amenzi Partidul Polonia Solidară a propus şi anterior un proiect de lege similar, care a fost respins. În Codul Penal polonez în vigoare delictul de ofensă la adresa credinţei religioase - împotriva oricărei confesiuni - este deja pasibil cu doi ani de închisoare, dar de obicei instanţele decid doar aplicarea unei amenzi. Citește și: EXCLUSIV Administratorul intereselor de afaceri ale oligarhului rus Deripaska, numit șef al aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Deripaska, pe lista de sancțiuni a UE De pildă, o femeie din oraşul Poznan a fost condamnată luna trecută la o amendă penală de 420 de euro, după ce a aruncat cu ouă în poarta unei biserici în timpul unui protest împotriva interzicerii avortului.

Glume despre biserică, doi ani închisoare (sursa: Facebook/Zbigniew Ziobro)
Schimbare majoră de strategie NATO Foto: Twitter
Eveniment

Schimbare majoră de strategie NATO

Schimbare majoră de strategie NATO la summitul care va începe marți, la Madrid: țările baltice nu vor mai fi abandonate în caz de atac rusesc. Actuala strategie NATO, denumită „tripwire defence”, prevedea că, în caz de atac al Rusiei, cele trei state baltice vor ceda în fața agresorului, urmând să fie eliberate - în teorie - după 180 de zile. Schimbare majoră de strategie NATO Potrivit The Times, această strategie va fi modificată, astfel încât NATO își va consolida masiv prezența în zona statelor baltice, iar Rusia va ști că, dacă va ataca, va întâmpina rezistență. La summit, Polonia și cele trei state baltice vor cere o prezență militară sporită pe așa numitul coridor Suwalki - o fâșie de teritoriu de 75 de kilometri - pe care Politico îl definea, acum câteva zile, drept „cel mai periculos loc de pe pământ”. Coridorul asigură legătura dintre Rusia și regiunea Kaliningrad, care aparține tot Rusiei, dar este izolată. Foto: Wikipedia Este, spun analiștii militari, locul în care Vladimir Putin ar lovi probabil prima dată dacă ar decide că nu mai are nimic de pierdut. Există doar două drumuri și o linie de cale ferată care trec din Polonia în Lituania prin această breșă, care, în rest, este un teren mlăștinos și dificil pentru o armată mecanizată. La Madrid, schimbarea majoră de strategie va fi că acest teritoriu va fi apărat, nu abandonat. Current NATO contingents in the Baltics and Poland and the Suwalki GapNotice how Lithuania asked for additional troops weeks prior to their mastermind blockade move. pic.twitter.com/6ZH9kKOHsz— Reggie Meezer (@ReggieMeezer) June 20, 2022 Conform planului actualizat, care nu a fost încă convenit în detaliu, infrastructura, comanda unificată, echipamentele pre-poziționate și trupele poziționate în zonă înseamnă că rușii vor ști că, dacă atacă, vor întâmpina o rezistență semnificativă. Foto: Twitter Țările baltice cer să nu fie abandonate „Rușii vor ști că, chiar dacă ar încerca, vor fi șterși de pe Pământ în primele ore”, a spus un oficial înalt al apărării dintr-o țară din estul Europei, subliniind că oamenii care locuiesc lângă Rusia trebuie să fie conștienți că „este în siguranță să locuiești aici, este în siguranță să ai copii aici”, scrie The Times. Poland wants NATO to strengthen defences in Suwalki Gap, says PM https://t.co/DxYRwh2X5z— Apex (@Apex_WW) June 26, 2022 Schimbarea de strategie a fost puternic influențată de ceea ce au făcut rușii în Ucraina, în localități precum Bucha. Premierul estonian Kaja Kallas, care a deschis subiectul schimbării actualei strategii, a spus că abandonarea țărilor baltice, în caz de atac, ar fi însemnat ștergerea lor de pe suprafața pământului, distrugerea culturii lor. Citește și: Ucraina se asigură că Marea Neagră nu devine „lac rusesc”: platforme petroliere furate de ruși după anexarea peninsulei Crimeea, bombardate de forțele de la Kiev

Procentul românilor care nu cred că Rusia este vinovată, printre cele mai mari din Europa Foto: Facebook
Politică

Procentul românilor nu cred Rusia vinovată

Procentul românilor care nu cred că Rusia este vinovată pentru invadarea Ucrainei este printre cele mai mari din UE, arată un sondaj ECFR (Consiliul European pentru Relații Externe), publicat ieri. Sondajul a fost efectuat în zece state europene, între finalul lunii aprilie și începutul lunii mai. El a fost efectuat online pe eșantioane reprezentative între 500 și 1.000 de persoane, în funcție de țară, și are o eroare de 3-4%, în funcție de mărimea eșantionului. Procentul românilor care nu cred că Rusia este vinovată, printre cele mai mari Majoritatea zdrobitoare a românilor consideră că Rusia este vinovată de invazia din Ucraina, dar procentul care blamează Ucraina, UE sau SUA este printre cele mai mari din Europa. Doar în Italia el este mai mare. Astfel, 21% dintre români cred că principalul responsabil pentru conflict este „Ucraina, UE sau SUA”, iar 24% consideră că acest grup de state stă în calea păcii, nu Rusia. În Italia, procentele sunt de 27% și, respectiv, 35%. Autorii sondajului punctează diferențele mari de percepție între România și Polonia. Circa 83% dintre polonezi dau vina pe Rusia pentru conflict; în România doar 58%. Și mai important, 74% dintre polonezi văd Rusia drept cel mai mare obstacol în calea păcii, în timp ce doar 42% dintre români au această perspectivă. Polonia și România, pe planete diferite „Cele două țări sunt pe două planete diferite când vine vorba de preferința lor pentru pace sau justiție. După cum s-a menționat, Polonia este singura țară din sondaj în care tabăra Justiției prevalează în mod clar față de tabăra Păcii (41% la 16%). România – alături de Franța, Germania, Italia, Suedia și Spania – manifestă o preferință clară pentru pace față de justiție (42% față de 23%). Polonezii sunt printre cei mai fermi șoimi din Europa, iar românii printre cei mai deciși porumbei. În Polonia, 77% doresc să întrerupă toate legăturile economice cu Rusia; în România, doar 45%. Circa 74% dintre polonezi susțin încetarea completă a importurilor de combustibili fosili din Rusia, față de 51% în România. În mod similar, 71% dintre polonezi – spre deosebire de doar 39% dintre români – doresc să întrerupă toate legăturile diplomatice cu Rusia. Circa 73% dintre polonezi – față de doar 40% în România – susțin încetarea oricărui contact cultural cu Rusia”, arată analiza ECFR. Ostili refugiaților Doar 64% dintre respondenții din România susțin eforturile Guvernului de relocare a refugiaților ucraineni, acesta fiind cel mai scăzut răspuns dintre toate țările participante la sondaj. În Finlanda a fost de 91%, în Suedia de 90%, în Portugalia și Spania de 83%, în Germania de 76% și în Polonia de 71%. „Polonezii și românii diferă și prin forța solidarității pe care o simt cu Ucraina. De exemplu, 71% dintre polonezi – 54% dintre români – sprijină acordarea de mai multă asistență economică Ucrainei.În ceea ce privește trimiterea de arme suplimentare în Ucraina, 78% dintre polonezi sunt pentru, doar 46% în România. Cele două țări diferă cel mai semnificativ în ceea ce privește ideea de a trimite trupe în Ucraina: Polonia este printre puținele țări în care sprijinul pentru această opțiune predomină (…) cu 46% față de 30%. Românii se opun trimiterii de trupe într-un procent de 44% față de 26% care sunt pentru”, mai explică ECFR.

Ucraina: Au fost stabilite două rute prin Polonia și România pentru exportul cerealelor Foto: Twitter
Eveniment

Rute Polonia România pentru exportul cerealelor

Au fost stabilite două rute prin Polonia și România pentru exportul cerealelor din Ucraina, scrie The Guardian, citându-l pe adjunctul ministrului de externe ucrainean, Dmitro Senik. Rute prin Polonia și România pentru exportul cerealelor El a declarat că securitatea alimentară globală este în pericol, deoarece invazia Rusiei a Ucrainei a blocat exporturile de cereale de la Kiev prin Marea Neagră, provocând penurie și creșterea prețurilor, transmite Reuters. Aproximativ 30 de milioane de tone de cereale sunt blocate pe teritoriul Ucrainei, care este al patrulea cel mai mare exportator de cereale din lume. Ukraine is capable of feeding 400 mln people. Despite war, farmers planted 70% of the spring corps. However, they don't have storage for harvest as at least 20 mln tons of grain harvested last year can't be transported pic.twitter.com/yCLl4O48tb— Daria Kaleniuk (@dkaleniuk) June 10, 2022 Ucraina este în discuții cu statele baltice pentru un al treilea coridor pentru exporturile de alimente, a mai declarat Senik. Oficialul nu a dat detalii despre ce cantitate de cereale a fost deja transportată sau ar urma să fie transportată prin aceste rute. Citește și: Ministrul leton de externe a avut un mesaj pentru Rusia, cu ocazia Zilei Naționale. Vezi ce i-a urat Însă, la granița dintre România și Republica Moldova, timpii de așteptari sunt extrem de mari. În această dimineață, aproape 300 de camioane staționau la punctul de trecere al frontierei Leușeni. La acest punct de frontieră, erau de gardă echipe de medici și asistenți medicali din cadrul Poliției de Frontieră, dar și specialiști psihologi de la IGSU Moldova. Guvernul României nu a comunicat nimic pe această temă și, mai grav, nu pare să aibă un plan pentru a scurta timpii de așteptare din vămi.

Discuțiile cu Putin nu duc nicăireri (sursa: Facebook/Andrzej Duda)
Eveniment

"Discuțiile cu Putin nu duc nicăireri"

"Discuțiile cu Putin nu duc nicăireri". Preşedintele Poloniei i-a criticat pe liderii Franţei şi Germaniei pentru faptul că aceştia continuă dialogul cu preşedintele rus Vladimir Putin, în pofida invaziei declanşate de Moscova asupra Ucrainei, informează joi dpa. "Discuțiile cu Putin nu duc nicăieri" "Sunt uimit de toate aceste discuţii purtate cu Putin de cancelarul (federal german Olaf) Scholz, de preşedintele (francez) Emmanuel Macron. Discuţiile (cu Putin) nu duc nicăieri", a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda pentru tabloidul german Bild, într-un interviu postat miercuri pe YouTube. Citește și: EXCLUSIV Uriașa țeapă a măștilor din Vietnam: în 2020, Ministerul Economiei a cumpărat 100 de milioane de bucăți pentru 31 de milioane USD. După doi ani, mai avea 90 de milioane în stoc Potrivit lui Duda, discuţiile cu Putin reprezintă "un fel de legitimizare a unei persoane care este responsabilă pentru crimele comise de armata rusă în Ucraina". Numai Putin este responsabil de trimiterea armatei sale în Ucraina, a spus Duda, adăugând că acesta a fost susţinut de comandanţii săi militari. Liderul polonez a mai spus că situaţia actuală este comparabilă cu cea de pe vremea lui Adolf Hitler şi a celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit Agerpres. "Şi a vorbit cineva cu Adolf Hitler aşa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial? A spus cineva că el trebuie să-şi ? A spus cineva că lucrurile trebuie făcute într-un fel care să nu-l umilească pe Adolf Hitler?", a întrebat preşedintele polonez.

Polonia, contract uriaș pentru a livra arme Ucrainei Foto: Twitter Morawiecki
Eveniment

Polonia contract uriaș livra arme Ucrainei

Polonia primește un contract uriaș, de 630 milioane de dolari, pentru a livra arme Ucrainei, a anunțat, pe Twitter, ministerul Apărării de la Varșovia. Acesta este cel mai mare contract de care a beneficiat, în ultimii 30 de ani, industria poloneză a apărării. Polonia, contract uriaș pentru a livra arme Ucrainei Premierul Mateusz Morawiecki a precizat, în timpul unei vizite la o fabrică de armament, că vor fi vândute echipamente testate deja. Morawiecki nu a spus însă ce fel de echipamente vor fi vândute. El a precizat că o parte a finanțării ucrainene, pentru a cumpăra aceste arme, va veni de la Uniunea Europeană. „Ucraina primește o parte din bani de la Uniunea Europeană, parțial plătește din propriul buget. Și Polonia primește acești bani pentru a ne spori potențialul de producție”, a spus premierul polonez. Acum câteva zile, premierul Morawiecki arăta Polonia va beneficia de pe urma acordurilor prin care se va angaja să reexporte grânele Ucrainei, să ajute la reconstrucția infrastructurii țării și să importe eneregie din țara vecină. Citește și: Rogozin, ex-vicepremier rus, azi șef Roskosmos, îi amenință cu racheta balistică Sarmat (Satan II) pe „laşii de bulgari, pe românii răzbunători şi pe muntenegrenii trădători” „Azi pregătim câteva acorduri între anumite ministere care vor ajuta Ucraina și vor da un impuls economiei Poloniei”, a spus prim-ministrul polonez în timpul unei conferințe de presă susținută în Borodianka, orașul distrus de ruși când au încercat să cucerească Kievul. ??#Poland will sign the largest contract for the supply of weapons to #Ukraine in 30 years for almost $630 million. pic.twitter.com/rOxOUBP1PK— NEXTA (@nexta_tv) June 7, 2022 „De exemplu, acestea sunt înțelegeri legate de exportul grâului ucrainean”, a spus Morawiecki, adăugând că Polonia ar putea deveni un centru economic pentru Ucraina. Căile ferate poloneze vor beneficia de pe urma transporturilor de grâu din Ucraina spre porturile de la Marea Baltică.

Cehia și Polonia gata să apere spațiul aerian slovac (sursa: Pixabay)
Internațional

Cehia și Polonia, gata să apere spațiul aerian slovac

Cehia și Polonia, gata să apere spațiul aerian slovac. Republica Cehă ar putea să fie implicată, alături de Polonia, în protejarea spaţiului aerian al Slovaciei, a anunţat purtătoarea de cuvânt al Ministerului Apărării slovac, Martina Kakascikova, transmite marţi TASR. Cehia și Polonia, gata să apere spațiul aerian slovac La finalul lunii aprilie, ministrul apărării slovac Jaroslav Nad a declarat că Polonia este pregătită să protejeze spaţiul aerian al Slovaciei din momentul retragerii avioanelor MiG-29 şi până la primirea aparatelor F-16 comandate din Statele Unite. Citește și: Rogozin, ex-vicepremier rus, azi șef Roskosmos, îi amenință cu racheta balistică Sarmat (Satan II) pe „laşii de bulgari, pe românii răzbunători şi pe muntenegrenii trădători” Referitor la această chestiune, reprezentanta Bratislavei a adăugat că Ministerul Apărării slovac doreşte să discute atât despre aspectele juridice, cât şi despre cele practice cu Polonia şi Republica Cehă, potrivit Agerpres. În funcţie de forma finală a documentelor semnate, Polonia ar putea începe patrularea spaţiului aerian slovac în timpul verii sau în toamnă. Potrivit ministerului citat, Slovacia ar urma să se doteze cu primele şapte avioane F-16 în prima jumătate a anului 2024.

Polonia trimite iar armament în Ucraina (sursa: anews.com.tr)
Internațional

Polonia trimite iar armament în Ucraina

Polonia trimite iar armament în Ucraina. Varșovia a oferit Kievului 18 mortiere autopropulsate AHS Krab, a transmis duminică postul public de radio polonez, citând o sursă guvernamentală, în contextul în care Kievul încearcă să respingă un asalt intens al forţelor ruseşti în regiunea estică Donbas, relatează AFP. Polonia trimite iar armament în Ucraina Confruntată cu bombardamente intense în provinciile sale din est, Ucraina a făcut apel la Occident să îi ofere mai multe arme cu rază lungă de acţiune pentru a putea schimba cursul războiului. Mortierele AHS Krab au o rază maximă de acţiune de 40 de kilometri. Citește și: Situația din Ucraina, aproape de blocaj total: Putin insistă că vrea să negocieze și e dispus să facă niște concesii, Kievul nu crede în „minciunile” Moscovei. Vestul trebuie să aleagă Agenţia de Informaţii Radio (IAR), care oferă ştiri postului public polonez de radio, a relatat că Polonia a instruit de asemenea circa o sută de artilerişti ucraineni pentru a opera mortierele. Reuters precizează că guvernul polonez şi Ministerul Apărării ucrainean nu au răspuns încă unei solicitări de a comenta informaţia. Ucraina a început să primească rachete anti-navă Harpoon din Danemarca şi mortiere autopropulsate de la Statele Unite, a anunţat sâmbătă ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov.

Declarații războinice a lui Kadîrov(sursa: stiri.md)
Internațional

Kadîrov amenință Polonia

Kadîrov amenință Polonia. Ramzan Kadîrov, liderul cecen și aliat al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat că este pregătit să atace Polonia și că țara europeană "ar face bine să își ia înapoi armele". Într-o înregistrare video distribuită miercuri pe Twitter, Kadîrov spune că "problema Ucrainei este închisă" și că este "interesat de Polonia", potrivit unei traduceri a comentariilor sale. Kadîrov amenință Polonia "După Ucraina, dacă ni se va da comanda, în șase secunde vă vom arăta de ce suntem capabili", a spus Kadîrov. Citește și: Autoritatea lui Putin se fisurează încetul cu încetul: văduva mentorului său din perioada Sankt Petersburg îi apără pe oamenii de cultură ruși care critică invadarea Ucrainei Polonia este una dintre țările care a furnizat arme Ucrainei pentru a o ajuta să se apere de invazia Rusiei, care durează de la sfârșitul lunii februarie. Declarația lui Kadîrov evidențiază îngrijorările exprimate de unii lideri polonezi că Rusia ar putea lansa un potențial atac asupra Poloniei în viitor. https://twitter.com/nexta_tv/status/1529522840806076417 În timp ce Putin nu a dat nicio indicație definitivă cu privire la faptul că ar putea privi în continuare spre Polonia, ministrul adjunct de externe polonez Pawel Jablonski a declarat în timpul unui interviu cu Al Jazeera publicat la sfârșitul lunii martie că este o "certitudine absolută" că Putin ar dori să atace Polonia. "În același timp, suntem, de asemenea, destul de siguri că Putin nu o va face acum, deoarece este prea ocupat cu ceea ce se întâmplă în Ucraina", a adăugat Jablonski.

Polonia rupe acordul cu Rusia privind furnizarea de gaz Foto: Twitter Anna Moskwa
Internațional

Polonia rupe acordul Rusia furnizarea gaz

Polonia rupe acordul cu Rusia privind furnizarea de gaz prin gazoductul Yamal. Polonia a respins solicitarea de a plăti în ruble pentru combustibilul livrat de Rusia, iar Moscova a răspuns prin întreruperea livrărilor de gaze la finele lunii aprilie. Acordul era în vigoare de 30 de ani. Ministrul polonez al Mediului, Anna Moskwa, cea care a anunţat luni decizia pe Twitter, a precizat pentru agenţia de presă PAP că decizia autorităţilor de la Varşovia nu afectează livrările de gaze din Germania spre Polonia prin conducta Yamal, care este operată de o companie poloneză. Polonia rupe acordul cu Rusia privind furnizarea de gaz Polonia intenţiona încă dinainte să nu mai prelungească contractul de aprovizionare cu gaze ruseşti care urma să expire la finele lui 2022. Grupul polonez de gaze PGNiG a comunicat grupului rus Gazprom încă din 2019 că nu va reînnoi acest contract. „Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a confirmat hotărârea Guvernului polonez de a deveni complet independent de gazul rusesc. Am ştiut dintotdeauna că Gazprom nu este un partener de încredere”, a spus Anna Moskwa. Anna Moskwa a apreciat că rezilierea contractului a fost o decizie naturală după ce Rusia a încălcat contractul prin oprirea livrărilor. „Trebuie să analizăm cu atenţie posibilele consecinţe pentru tranzitul gazelor naturale”, a replicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a oferi alte detalii. Polonia a utilizat gazoductul Yamal-Europe, o axă majoră pentru transportul gazelor naturale ruseşti prin Belarus şi Polonia până în Germania, pentru a primi gaze naturale din Germania în sistem reverse flow. Tronsonul din Polonia al gazoductului Yamal-Europe este deţinut de un joint venture între Gazprom şi grupul polonez PGNiG dar operatorul este firma poloneză de stat Gaz-System, operatorul reţelei de gazoducte din Polonia. Soluția: gaze lichefiate „Acordurile interguvernamentale cu Rusia care încalcă legislaţia europeană nu ar trebui să mai fie în vigoare”, a apreciat Anna Moskwa. „Gazoductul Yamal funcţionează în conformitate cu legislaţia europeană, care permite utilizarea în regim reverse flow pentru a asigura livrările de gaze din Germania în Polonia, fără întrerupere”, a mai spus Anna Moskwa. La rândul său, ministrul polonez al Securităţii Energetice, Piotr Naimski, a declarat luni pentru postul public de radio că Guvernul de la Varşovia a adoptat o rezoluţie privind rezilierea contractului cu Rusia la data de 13 mai iar o notificare oficială în acest sens urmează să fie trimisă luni. Citește și: Un respectat deputat german CDU, colonel în rezervă, spune că Olaf Scholz nu vrea ca Ucraina să câștige războiul cu Rusia Pentru a putea renunţa la gazele ruseşti, Polonia a decis să extindă un terminal de import al gazelor naturale lichefiate amplasat la Swinoujscie, pe coasta Mării Baltice, şi de asemenea să construiască un gazoduct spre Norvegia.

Singura țară din UE care vrea să plătească cu ruble  Foto: Inquam/ Ghiță Porumb
Eveniment

Singura țară UE vrea plătească ruble

Singura țară din UE care a anunțat oficial că vrea să plătească cu ruble pentru gazul rusesc este Ungaria lui Viktor Orban. Premierul Ungariei, puternic susținut în România de UDMR-ul condus de Kelemen Hunor, a anunțat încă din 6 aprilie că se va supune solicitării lui Vladimir Putin. Azi, Rusia a întrerupt gazele livrate Poloniei și Bulgariei fiindcă au refuzat să plătească în ruble. Bloomberg susține că, potrivit unei surse din Gazprom, zece state europene ar fi pregătite să se supună cererii Moscovei și au deschis conturi în ruble la banca Gazprom. Singura țară din UE care vrea să plătească cu ruble Ungaria a anunţat încă din 6 aprilie că este pregătită să plătească în ruble pentru gazele ruseşti, în dezacord cu UE, care a căutat un front unit în opoziţia faţă de cerinţele Moscovei. Premierul Viktor Orban a declarat, ca răspuns la o întrebare adresată de Reuters, că Ungaria va plăti în ruble pentru gazele ruseşti dacă Moscova o va cere. Comisia Europeană a anunţat că firmele europene ale căror contracte de furnizare de gaze naturale încheiate cu Rusia stipulează că plata se face în euro sau dolari nu ar trebui să dea curs cererii Rusiei privind plata în ruble. La 11 aprilie, Ungaria a insistat asupra deciziei de a se supune ultimatumului Moscovei. „În ceea ce privește plata în ruble, avem o soluție care nu încalcă nicio sancțiune, dar în același timp asigură aprovizionarea cu gaze a Ungariei”, a spus Szijjarto. Szijjarto a spus că opțiunea de a plăti facturile în altă monedă decât în ​​euro a fost inclusă într-un contract bilateral între CEE Energy și Gazprom Export încheiat în septembrie, care va fi acum modificat pentru a reflecta schimbările planificate. El nu a intrat în detalii și nu era clar dacă deprecierea monedei rusești va afecta în vreun fel noile condiții de plată. Szijjarto a adăugat că Ungaria, care se bazează pe Rusia pentru cea mai mare parte a petrolului și gazelor sale, s-a opus ca UE să adopte o abordare comună a problemei, pe care Budapesta o consideră o chestiune bilaterală. Citește și: Oligarhii ruși se sinucid pe bandă rulantă: șase decese doar în acest an! În 2017, USA Today a investigat morțile suspecte a 38 de oligarhi, pe parcursul a trei ani

Gazprom sistează gazele către Polonia, Bulgaria (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Gazprom sistează gazele către Polonia, Bulgaria

Gazprom sistează gazele către Polonia, Bulgaria. Gigantul rus de gaze Gazprom va sista începând de miercuri livrările de gaze către Polonia și Bulgaria. Anunțul a fost făcut marţi seara atât de compania de gaze poloneză PGNiG într-un comunicat, citat de France Presse, cât și de guvernul de la Sofia. Gazprom sistează gazele către Polonia, Bulgaria "În 26 aprilie 2022, Gazprom a informat PGNiG despre intenţia sa de a suspenda complet livrările în cadrul contractului Yamal din 27 aprilie", a indicat operatorul polonez, precizând că Polonia este pregătită să-şi completeze necesarul de gaze din alte surse. "Astăzi, Bulgargas EAD a primit notificarea că livrările de la Gazprom Export vor fi suspendate începând cu 27 aprilie 2022", a indicat Ministerul Economiei într-un comunicat, în contextul în care această ţară din Peninsula Balcanică este puternic dependentă de gazele ruseşti. Premierul bulgar: "Suntem prea dependenţi" Prim-ministrul Kiril Petkov a declarat la începutul lunii martie a.c. că Bulgaria susţine sancţiunile împotriva Rusiei ca mijloc de a opri invazia în Ucraina. Dar va dori o exceptare de la interzicerea importurilor de gaze naturale şi petrol, dacă o astfel de propunere este înaintată. Bulgaria este aproape complet dependentă de aprovizionarea cu gaze furnizată de Gazprom, iar singura sa rafinărie de petrol, deţinută de compania rusă LUKOIL, furnizează peste 60% din combustibilul folosit în ţară. Citește și: Agențiile europene de turism cer ca rușii să fie dați afară din hotelurile unde sunt cazați clienții lor "Bulgaria ar susţine toate tipurile de măsuri pentru că suntem cu adevărat împotriva războiului, dar pentru acestea două (petrol şi gaze), poate că am cere o exceptare… Nu avem alternative chiar acum, suntem prea dependenţi", a spus premierul Petkov. "Susţinem pe deplin poporul ucrainean, am susţinut primul pachet de sancţiuni, suntem chiar deschişi şi pentru alte sancţiuni; doar aceste două sancţiuni, ar fi foarte greu pentru noi să le adoptăm ca economie şi ca ţară", a spus el. Gazprom, scădere cu o treime a exporturilor Exporturile de gaze spre Europa ale grupului rus Gazprom ar putea scădea cu aproximativ o treime în acest an, din cauza crizei din Ucraina, a concurenţei gazelor naturale lichefiate şi a planurilor Moscovei privind trecerea la plata în ruble, au apreciat mai mulți analişti intervievaţi de Reuters. Rusia este responsabilă pentru aproximativ 40% din necesarul de gaze al Europei, însă Occidentul încearcă să îşi reducă dependenţa de aceasta, mai ales după intervenţia militară în Ucraina. "Am un mesaj şi pentru cetăţeni: România este una dintre cele mai puţin dependente state de gazul rusesc. Aşa că nu există motive de panică, avem suficiente stocuri. Totodată, nici statul român şi nici companiile NU au contracte cu Gazprom, ci există intermediari ai companiei ruseşti care vând gaze în România. Cu privire la soluţiile pe termen scurt, mediu şi lung Uniunea Europeană lucrează la operaţionalizarea unei platforme pentru achiziţionarea în comun a gazelor naturale", a scris recent pe Facebook ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Polonia, arme pentru Ucraina de miliarde (sursa: Facebook/Mateusz Morawiecki)
Internațional

Polonia, arme pentru Ucraina de miliarde

Polonia, arme pentru Ucraina de miliarde. Valoarea totală: 1,6 miliarde de dolari (1,5 miliarde de euro), pentru a o ajuta să facă faţă invaziei ruse, a afirmat sâmbătă premierul polonez, Mateusz Morawiecki, citat de AFP. Polonia, arme pentru Ucraina de miliarde "Până în prezent, Polonia a transferat vecinului nostru estic echipamente militare în valoare de aproximativ 7 miliarde de zloţi, mai mult de 1,6 miliarde de dolari", a declarat Mateusz Morawiecki la finalul unei întâlniri la Cracovia (sud) cu omologul său ucrainean, Denis Şmîgal. "Acest echipament salvează suveranitatea ucraineană, poloneză şi europeană", a subliniat el într-un comunicat. De la începutul invaziei ruse a Ucrainei la sfârşitul lui februarie, guvernul polonez a anunţat că a furnizat Ucrainei rachete antitanc, rachete antiaeriene, mortiere, muniţie, precum şi drone. Sancţiunile împotriva Rusiei, "în mod clar inadecvate" Patruzeci de tancuri, precum şi aproximativ şaizeci de transportoare blindate ar urma să facă parte din echipamentele furnizate de Polonia Kievului, potrivit presei poloneze, fără ca guvernul să confirme oficial acest lucru. Citește și: The Telegraph: Franța și Germania au vândut Rusiei armament de 230 de milioane de lire sterline, eludând embargoul impus de Uniunea Europeană În cursul întâlnirii lor de la Cracovia, premierii celor două ţări au semnat un acord de cooperare în domeniul căilor ferate şi transportului feroviar pentru transportul de mărfuri ucrainene şi a permite Kievului să ocolească blocada porturilor ucrainene de către Rusia. De asemenea, ei au apreciat sancţiunile împotriva Rusiei "în mod clar inadecvate" şi au lansat un apel la noi sancţiuni asupra petrolului, gazului şi cărbunelui rusesc.

Putin și Biden, confruntare în Ucraina (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin și Biden, confruntare în Ucraina

Putin și Biden, confruntare în Ucraina. Statele Unite văd în actuala activitate militară a Rusiei în estul Ucrainei doar preludiul unei ofensive mai largi, a declarat marţi un responsabil al Pentagonului, potrivit Reuters şi CNN. Putin și Biden, confruntare în Ucraina Conform acestuia, Rusia continuă să-şi suplimenteze forţele pentru ofensiva în Donbas, unde a adus în ultimele 24 de ore încă două grupuri tactice la nivel de batalion (BTG), numărul acestora ajungând astfel la 78. Fiecare grup de acest fel este alcătuit din circa 800 de militari. Pentru această ofensivă Rusia dispune de circa 75% din forţa de luptă disponibilă înaintea invaziei lansate pe 24 februarie, a apreciat oficialul Pentagonului. Citește: Estonia este cel mai mare donator de ajutor pentru Ucraina, raportat la PIB. România nu apare în clasamentul primelor 12 state Potrivit declaraţiilor date de oficiali ucraineni, Rusia a lansat deja "Bătălia pentru Donbas", începută în noaptea de luni spre marţi cu baraje masive de artilerie şi rachete trase asupra poziţiilor ucrainene pe toată lungimea liniei frontului din estul Ucrainei. Se pregătesc acțiuni militare de amploare Totuşi, conform evaluării descrise de reprezentantul Pentagonului, Statele Unite au observat doar "operaţiuni ofensive limitate" desfăşurate de Rusia în sud-vestul provinciei Doneţk şi la sud de oraşul ucrainean Izium, care constau în "mişcări de trupe terestre (...) susţinute, desigur, de unele bombardamente de la distanţă, majoritatea cu artileria", acţiuni care ar putea fi mai degrabă "preludiu al unor operaţiuni ofensive mai extinse". De asemenea, adaugă acelaşi oficial american, Rusia încă desfăşoară operaţiuni de ''shaping'', adică acţiuni de pregătire a câmpului de luptă, şi pune la punct logistica şi celelalte elemente de susţinere ale ofensivei, toate acestea fiind puncte slabe care au contribuit la eşecul ofensivei anterioare asupra Kievului şi nordului Ucrainei. Mariupol încă rezistă Oficialul Pentagonului a mai spus că SUA lucrează "contracronometru" pentru a transfera arme Ucrainei, iar în următoarele 24 de ore şapte avioane încărcate cu echipamente militare americane destinate armatei ucrainene vor decola spre Europa. După eşecul încercării de cucerire a Kievului, trupele ruse s-au retras din zona capitalei ucrainene şi din nordul Ucrainei, concentrându-se în prezent pe o mare ofensivă în estul Ucrainei pentru ocuparea în întregime a provinciilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, în timp ce continuă luptele şi în sudul Ucrainei, zona unde trupele ruse au înaintat cel mai mult la începutul invaziei. Rusia a dat marţi un nou ultimatum trupelor ucrainene din oraşul-post asediat Mariupol să se predea şi a deschis un coridor pentru soldaţii ucraineni care încă opun rezistenţă la combinatul siderurgic Azovstal, promiţându-le că vor scăpa cu viaţă dacă depun armele. Garanții de securitate pentru Ucraina SUA, Franţa şi alţi aliaţi, printre care şi România, au discutat marţi despre cum să furnizeze garanţii de securitate Ucrainei în timpul şi după războiul cu Rusia, a declarat un oficial din cadrul preşedinţiei franceze citat de Reuters. Preşedintele american Joe Biden s-a consultat cu aliaţi între care preşedintele francez Emmanuel Macron şi britanic Boris Johnson pe tema ultimelor evoluţii din Ucraina, a anunţat Casa Albă mai devreme. Scopul videoconferinţei a fost "să discutăm sprijinul nostru continuu pentru Ucraina şi eforturile de a trage Rusia la răspundere ca parte a coordonării noastre strânse", a adăugat sursa citată. Un consilier prezidenţial francez a spus că aliaţii au discutat despre cum să furnizeze Ucrainei garanţii de securitate după război în condiţiile în care nu este membră NATO şi nu beneficiază de mecanismul de apărare automat prevăzut la articolul 5. România și Polonia, la masă cu SUA, UE, NATO "Ţara noastră este gata să furnizeze garanţii de securitate", a spus oficialul francez. "Ar fi vorba despre provizii militare pentru a putea răspunde unui nou atac sau, posibil, despre garanţii care ne-ar implica pe noi dacă Ucraina este atacată (...)", a adăugat el. Aceste garanţii ar arăta mai mult ca clauza de apărare pe care UE o are în prezent între membrii săi, a spus oficialul francez, decât ca mecanismul de apărare de la articolul 5 al tratatului fondator al NATO. Aliaţii au discutat, de asemenea, despre necesitatea de a convinge state non-UE şi non-G7 să trateze războiul din Ucraina ca pe o problemă care priveşte pacea mondială şi nu numai Europa, a mai spus oficialul francez. Printre cei care au discutat cu Joe Biden se află premierul canadian Justin Trudeau, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European Charles Michel, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron, dar şi preşedinţii Poloniei şi României, Andrzej Duda şi Klaus Iohannis.

Ucrainenii se întorc acasă Foto: Inquam/ Octav Ganea
Eveniment

Ucrainenii se întorc acasă

Ucrainenii se întorc acasă, deși Rusia bombardează civili, iar orașele recucerite de Kiev sunt minate și distruse. Totuși, câteva milioane au părăsit țara, fiind cea mai mare migrație de la al II-lea Război Mondial. Autoritățile de la Kiev îi avertizează sistematic pe cei care se întorc că orașele recuperate de la ruși sunt minate și distruse. Ucrainenii se întorc acasă Sâmbătă, 22 mii de persoane au intrat în Ucraina din Polonia, în timp ce 19.200 au plecat. Informația a fost comunicată de BBC care face referire la datele serviciului de frontieră polonez. Faptul că numărul celor care revin în țară este mai mare decât al celor care pleacă reprezintă o premieră, apreciază postul britanic. Peste 870.000 de refugiaţi ucraineni s-au întors în ţara lor de la începutul războiului, inclusiv femei, copii şi persoane vârstnice, a anunţat acum șase zile Serviciul de grăniceri din Ucraina. Unii cetățeni se întorc să se întâlnească cu familiile lor și, în mare parte, rămân aproape de graniță. Alții merg acasă și spun că vor rămâne în pofida avertismentelor oficialilor locali din cauza riscurilor de atac cu rachete asupra orașelor. De la începutul războiului, potrivit datelor ONU, circa 5-6 milioane de ucraineni au părăsit țara. De pe 24 februarie până pe 16 aprilie 2022, 730.599 de cetăţeni ucraineni au ajuns în România. Însă, dintre aceștia, doar circa 70.000 au rămas în România. Pe teritoriul României sunt amenajate 15 tabere mobile de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, având capacitate de 3.840 de locuri de cazare. Doar 76 din acestea sunt ocupate. De asemenea, autoritățile publice au operaționalizat 1,238 de centre de refugiați, având o capacitate de 50.000 de locuri. 10.000 de refugiați ocupă, în prezent, aceste centre. Europa nu s-a mai confruntat cu un astfel de flux de refugiaţi din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. ONU a estimat la 7,1 milioane numărul persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei, potrivit unui raport publicat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) pe 5 aprilie, mai notează AFP, citată de Agerpres. În total, aproape 12 milioane de persoane - reprezentând mai mult de un sfert din populaţia Ucrainei - şi-au părăsit locuinţele, fie traversând frontiera pentru a ajunge în ţările limitrofe, fie găsindu-şi refugiu în alte regiuni din Ucraina. Citește și: Lider social-democrat german, prins că făcea propagandă pentru Gazprom. Manuela Schwesig, șefa unui guvern regional, „marioneta Kremlinului”

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră