Partea a doua a proiectului de raport de audit, realizat de Corpul de control al Ministerului Sănătăţii la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi: spital de urgență cu farmacie închisă.
Spital de urgență cu farmacie închisă
În prima parte a raportului, Corpul de control a condamnat vehement activitatea de achiziţii publice de la unitatea medicală, spunând că aceştia nu au asigurat nici măcar stocul obligatoriu de medicamente, „tampon”, specific spitalelor de urgenţă din România.
În cea de-a doua este analizată, printre altele, şi activitatea în zona resurselor umane.
Ministerul Sănătăţii a descoperit că există mai multe funcţii de conducere la nivelul unităţii medicale care nu au fost ocupate prin concurs.
Continuarea, în Ziarul de Iași.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.