/

Simona Halep: „Nu cer un tratament special. Vreau doar să fiu judecată. Cât mai trebuie să aştept?” 

Halep: Vreau doar să fiu judecată Foto: Facebook

„Nu cer un tratament special. Vreau doar să fiu judecată. Cât mai trebuie să aştept?”, a spus Simona Halep, într-un interviu pentru Tennis Majors.

Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a fost suspendată provizoriu de către Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA) şi riscă până la patru ani de suspendare.

Halep a fost testată pozitiv la US Open 2022, acolo unde românca a fost învinsă în primul tur de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Halep: Vreau doar să fiu judecată

Halep a precizat că are programată o audiere în data de 28 mai, însă ITF, care deja i-a respins şi dovezile şi solicitarea de ridicare a suspendării provizorii, poate cere anularea audierii. “Dacă o va face, vor fi opt luni fără ca eu să fi putut juca, din cauza unei suspendări provizorii, şi mi se pare nedrept să stau opt luni fără să joc şi fără să fi avut cea mai mică şansă de a mă exprima în faţa judecătorilor independenţi”, a adăugat sportiva.

Ea a subliniat că nu a folosit niciodată, cu bună ştiinţă, vreun produs interzis şi că de această dată este vorba de o contaminare a unui supliment alimentar. “Nici nu ştiam ce este roxadustat. Nu auzisem niciodată de asta. A trebuit să caut pe internet doar ca să aflu”.

Simona Halep a menţionat că din octombrie până în prezent a făcut zece teste de urină şi de sânge, toate cu rezultat negativ.

Tennis Majors precizează că lucrurile relatate de Halep au fost verificate şi că avocaţii sportivei au confirmat că afirmaţiile sportivei corespund realităţii procedurilor în curs.

Audierile, amânare după amânare

Am trimis dovezile mele la ITF, dar le-a respins. Le-am comunicat în decembrie, când munca noastră s-a terminat.

După această respingere, singura modalitate de a-mi apăra drepturile a fost să cer să fiu audiată de o instanţă independentă pentru a-mi prezenta dovezile. Mizam foarte mult pe această audiere, deoarece respingerea de către ITF a dovezilor mele în decembrie a avut consecinţe pentru calendarul meu. O audiere a fost programată pentru prima dată pentru 28 februarie, după care mă gândeam că voi avea posibilitatea să joc la Indian Wells. ITF a cerut ca această audiere să fie amânată pentru a avea timp pentru teste suplimentare.

Am avut mari speranţe, dar a trebuit să aştept până la 24 martie. Însă ITF a cerut apoi anularea audierii din 24 martie. Nu am acceptat această decizie deoarece regulamentul prevede că orice sportiv suspendat temporar are dreptul la o audiere rapidă. Începea să dureze foarte mult timp. Aşa că am cerut ITF să-mi ridice suspendarea provizorie, însă de asemenea a refuzat”, a mai explicat Halep.

Iată interviul acordat celor de la Tennis Majors:

„Aceasta este cea mai grea bătălie cu care m-am confruntat în viața”

Tennis Majors: Cum ați reacționat când ați auzit că un număr mare de persoane, mai mare decât de obicei în aceste cazuri, evident, au declarat că nu cred că ați fi putut lua o substanță interzisă?

Simona Halep : Am simțit susținerea oamenilor, a fanilor mei, de fapt a tuturor. Simt că ei nu cred că am luat cu bună știință ceva interzis. M-a făcut să mă simt mai puternică să revin și să muncesc mai mult pentru a reveni la nivelul la care am fost înainte, și chiar mai sus. Lucrez la asta. Îmi doresc foarte mult să revin în tenis și să joc la cel mai înalt nivel. Ei chiar mi-au (înțeles) personalitatea și felul meu de a fi. Mă face foarte fericită și îmi dă putere să lupt pentru adevăr și să mă întorc în tenis. Până acum, aceasta este cea mai grea bătălie cu care m-am confruntat în viața și în cariera mea. Am primit scrisoarea de la ITF în care mi s-a comunicat că am fost depistată pozitiv cu o cantitate extrem de mică de roxadustat. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-i trimit un mesaj lui Patrick (Mouratoglou), antrenorul meu [cofondator al Tennis Majors], pentru a-l întreba dacă am înțeles corect că testul meu de urină a fost pozitiv. Din acest moment, am putut conta pe ajutorul său. Pentru că a fost alături de mine la fiecare pas, am putut afla adevărul.

Tennis Majors: Cum vă vedeți viitorul în tenis, dacă acest caz va fi rezolvat într-un sens care să vă permită să reveniți în circuit?

Simona Halep : Îmi doresc foarte mult să joc din nou, pentru că iubesc acest sport și vreau să joc din nou pentru titlurile mari. Am muncit toată viața mea pentru asta. Am continuat să joc (în timpul suspendării) pentru că aveam speranța că acest caz se va rezolva. Am avut multe amânări. Nu a fost ușor să rămân concentrată, dar am făcut tot ce am putut și am rămas cât mai concentrat să lucrez și să mă antrenez cât mai mult posibil. Până acum, tenisul a fost întotdeauna viața mea. Simt că vreau să o fac din nou atunci când mă voi întoarce. Vreau să fiu la fel de puternică ca înainte, chiar mai mult dacă este posibil. Muncesc pentru asta și știu că mă voi lupta pentru că vor fi aproape opt luni fără să joc un meci oficial și toată presiunea care a existat în legătură cu acest caz. Cred cu tărie că, dacă muncesc din greu, pot juca din nou la cel mai înalt nivel.

Tennis Majors: Numeri zilele sau încerci să le eviți?

Simona Halep : La această vârstă (31 de ani), este foarte greu să pierzi zile, săptămâni și luni. Ți-e frică de accidentări. Când nu ai meciuri oficiale, este mai riscant. Când timpul trece așa, este mai greu să revii (n.r.: Halep este acum numărul 26 mondial și era în top 10 când a fost suspendată provizoriu).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste
21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare
20:42EXCLUSIV Cum a „omis” Emil Hurezeanu să-și declare asocierea în afaceri cu Michael Schmidt, omul care a încasat 283 de milioane de euro de la statul român
19:08Protest al angajaților Senatului față de reorganizarea propusă de Bolojan: nu este benefică pentru funcționari și „familiile lor”