/

Simion și Târziu sunt Firicel și Celentano din politică, dar nesimpatici. Cine e în spatele AUR

Dacă ar fi simpatici, George Simion și Claudiu Târziu ar fi copiile identice ale personajelor Firicel și Celentano din „Las Fierbinți”.

Simion ar fi ideal pe o tarla, cu o sapă în mână, pare genul care poate prăși o zi întreagă de vară, printre sudălmi, cântece de voie bună și câte un scuipat gros, din când în când, în brazdă.

Târziu, e de altă parte, este un soi de Celentano care nu bea, dar care expune același tip de panseuri-clișeu, de birt sătesc, cizelate vag de mersul la școală până în clasa a VIII-a (nu ca ceilalți, doar până într-a IV-a).

Dar Simion și Târziu nu sunt simpatici. Nici măcar antipatici nu sunt. Sunt mult mai mult de atât. Sunt doi triști furioși că trebuie să urle la lume că există. Ambii știu despre ei înșiși că nu vor fi niciodată mai mult decât niște mediocri. Iar ce face AUR de câțiva ani încoace e un plan destul de bine alcătuit încât să nu fie opera unora care nu au prea multe idei.

E suficient să privești ce anume fac acești doi mediocri în ultima vreme. La prima vedere, ai zice că sunt la un pas de insurecție. De fapt, toate acțiunile lor sunt gândite cu marjă de siguranță, nimeni nu are de suferit, la final se dau niște amenzi și ei sunt zmei pe Facebook.

Să ne uităm la „asaltul” asupra Primăriei din Timișoara: nici un fir de păr din capul cuiva nu a avut de suferit. Când a intrat în clădirea municipalității, Simion a știut cu certitudine că nimeni nu i se va opune și că va avea cale liberă. Nu, nu sugerez că polițiștii locali, jandarmii și ce alți bategarzi mai erau pe acolo au fost complici ai lui Simion. Dar spun că Georgică de la AUR înțelege foarte bine unde e loc să forțeze nota. Iar acum era loc berechet.

Cea mai recentă mostră de agresivitate atent orchestrată este postarea pe Facebook a unui soi de „scuipați aici!” îndreptat împotriva presei. „Haideți să vedem care sunt cele mai toxice și false <organe de presă>”, s-a scris pe pagina de Facebook a AUR, nu știm de către cine. Faceți un exercițiu simplu: luați această frază și schimbați-i autorul, apoi reevaluați-o. Veți constata că nu vi se mai pare așa de ofensivă.

Ce vreau să spun cu asta? Că, încă o dată, acțiunile AUR sunt foarte bine conduse: „narativul”, cum ar zice hipsterii, este unul agresiv, incitator, dar mijloacele de compunere a acestui „narativ” sunt în limite de exprimare care abia se califică de o amendă (în cazul ăsta, nici măcar atât).

Ce înseamnă asta? Că Firicel și Celentano din politică joacă într-un serial scris și regizat de altcineva și difuzat de mai toată presa cu o frecvență amețitoare. Iar publicul dependent de producția asta face rating-uri foarte bune.

O să spuneți că AUR nu e decât o copie a partidului lui Dan Diaconescu, PPDD, o adunătură de bezmetici. Nu chiar, prin comparație, PPDD era un partid vesel. Și care, cu siguranță, nu aborda teme periculos de aproape de fascism.

În timp ce voi citiți acum acest text, scenaristul acestei producții fumează alene, poate trabuc, bea ceva, și zâmbește: lumea e ocupată, se uită la „Las FAURbinți”. E bine. Noapte bună.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 Comments

  1. Oare cine să fie păpuşarul? Varanul…..sau băieții cu ochi albaştri. Oricum se vede că sânt tolerați de instituțile de forță

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:35Premierul Italiei, Giorgia Meloni, anchetată pentru decizia de repatriere a unui controversat oficial libian
21:25Directorul demis al Muzeului Național de Istorie a României: Nu mi s-a indicat nicio încălcare a legii sau a normelor aplicabile
21:17Ministrul Mediului: Este imposibil să explici cuiva care muncește în România că bonusul de pensionare la Romsilva este 100.000 de euro
21:09Premierul slovac Fico, pro-rus, preia întocmai ideile lui Trump despre genuri și vrea modificarea Constituției
20:58Șoarece creat în laborator din doi părinți masculi – inginerie genetică made in China
20:47Ministra Culturii l-a demis pe directorul Muzeului Național de Istorie al României, pe care l-a acuzat de comunicare defectuoasă
18:21Tatăl europarlamentarului PSD Victor Negrescu lucra la Ambasada României din Paris, în 1988 – arată Cristian Preda
17:44Salariul uriaș al unui politician obscur, fost inginer la o stație de tractoare, acum vicepreședinte al Agenției de Reglementare în Energie (ANRE)
16:45Fondurile operative ale serviciilor secrete românești, „vămuite” ilegal de ofițeri și șefi de structuri de informații. Pedepsele date de judecătorii militari, doar cu suspendare
15:45Aproape zece milioane de ambalaje de băuturi pe zi se strâng în România prin RetuRO SGR. Este de așteptat ca numărul să crească
15:36Trump face aluzii la un posibil al treilea mandat, deși Constituția americană prevede clar doar două mandate
15:29Se clatină puterea de la Belgrad: premierul Miloš Vučević și-a anunțat demisia ca efect al protestelor care durează de luni de zile
15:21Nicușor Dan va semna un aviz necesar pentru lucrările la planșeul de la Piața Unirii, dar spune că Băluță trebuie să mai aducă acte pentru a fi semnată și autorizația de construcție
15:12Ciolacu și Greblă se răzbună pe alegătorii din diaspora scurtând programul de vot, spune USR, care a depus amendamente la legea de aprobare a OUG pentru organizarea prezidențialelor
15:02Premierul slovac pro-Kremlin Fico a pierdut majoritatea parlamentară. Probabilitatea alegerilor anticipate, incertă