/

Război între TVR și Antena 3 după ce postul lui Voiculescu a difuzat o producție a postului public

Scandal între TVR și Antena 3
Scandal între TVR și Antena 3 (sursă: Facebook/TVR)

Scandal între TVR și Antena 3 din cauza emisiunii lui Mihai Gâdea. Antena 3 a difuzat duminică, 30 ianuarie, la „Sinteza zilei”, fragmente trunchiate din emisiunea „Dosar România”, producţie TVR, fără acordul SRTv, se arată într-un comunicat al postului public de televiziune, potrivit ziare.com.

TVR a anunțat că va anunța Consiliul Național al Audiovizulalului și ar putea formula chiar o plângere penală față de Antena 3 pentru încălcarea drepturilor de autor şi pentru ştirbirea imaginii Serviciului Public de Televiziune.

Astfel, în data de 31 ianuarie 2022, la ora 21.00, postul Antena 3 a difuzat, în cadrul emisiunii „Sinteza zilei”, două fragmente (remontate conform politicii editoriale a postului Antena 3) din două ediţii ale emisiunii „Dosar România”, produsă de TVR şi realizată de Răzvan Butaru, după cum urmează: aproximativ şase minute (în intervalul orar 21.04-21.10) din episodul „Dosar România” – Pacienţii din linia întâi – partea a treia, difuzat de TVR 1 în data de 30.01.2022, ora 18.00; aproximativ 13 minute (în intervalul orar 21.20-21.33) din episodul „Dosar România” – Sechestrat printre morţii vii, difuzat de TVR 1 în data de 23.01.2022, ora 18.00.

Citește și: Antena 3, în campanie pentru liderii AUR. George Simion și Călin Georgescu, mediatizați favorabil

Potrivit unui comunicat al TVR, postul de televiziune Antena 3 furnizează aceste fragmente publicului şi prin intermediul serviciilor media audiovizuale la cerere, cu acces condiţionat de plata unui abonament lunar.

Scandal între TVR și Antena 3 din cauza emisiunii lui Mihai Gâdea

„În plus faţă de cele enumerate mai sus, moderatorul emisiunii, dl. Mihai Gâdea, a afirmat că realizatorul programului „Dosar România”, Răzvan Butaru, a difuzat cu întârziere ancheta din cauza faptului că a fost cenzurat, afirmaţie falsă şi deosebit de gravă care aduce prejudicii atât imaginii televiziunii publice, cât şi realizatorului SRTv”, a transmis TVR.

Într-un punct de vedere, Răzvan Butaru a precizat: „În seara zilei de 31.01.2022, dl. Mihai Gâdea, într-un dispreţ total faţă de proprietatea intelectuală, şi-a realizat ediţia emisiunii sale, Sinteza zilei, pe baza investigaţiilor mele, folosind părţi importante din două episoade din seria ”Pacienţii din linia întâi”.

Citește și: Vladimir Putin: România și Polonia sunt o amenințare pentru Rusia

Practic, fără investigaţia difuzată de TVR 1, la Dosar România, emisiunea dlui Gâdea nu ar fi avut ce să dezbată. Niciunul dintre personajele care au apărut în filmele mele nu a vorbit la Antena 3 (oare de ce?), la dl. Gâdea. Motiv pentru care a ales să difuzeze ilegal producţia TVR1 şi a recurs la un adevărat furt intelectual. Mai mult decât atât, modul în care au fost prezentate anchetele, lăsa să se înţeleagă că au fost realizate de Antena 3.

Dl. Gâdea nu avea nici un gând să pomenească verbal sursa, să nominalizeze autorul. A făcut-o succesiv, în urma mesajelor trimise de mine în care i-am menţionat că: 1) a încălcat legea şi 2) investigaţia are un autor şi nu a fost realizată de „cei de la Dosar România”.

La un moment dat, a afirmat că „ancheta a fost difuzată cu un an întârziere, deoarece aş fi fost cenzurat”. Ceea ce este total fals. Niciodată nu am fost cenzurat, oricine mă cunoaşte ştie că acest lucru nu îl voi accepta sub nici o formă.

Declaraţia că aş fi fost cenzurat creează un prejudiciu de imagine atât mie, cât şi instituţiei în care îmi fac meseria de jurnalist, de realizator de programe, de producător de emisiuni”.

Realizatorul TVR a semnalat că Mihai Gâdea a invocat că „ancheta a fost difuzată cu un an întârziere, deoarece aş fi fost cenzurat”, lucru pe care îl consideră „total fals”.

____________________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent (IBAN RO48BRDE445SV97760644450, Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:32Relatare ceaușistă la Realitatea TV a vizitei de lucru a lui Călin Georgescu și a mult iubitei sale soții în Parcul Tineretului din București
11:25Tarom vinde bilete ieftine, între 24 și 26 ianuarie, către șapte destinații externe
10:59Premierul Marcel Ciolacu, în vacanță neoficială de circa o săptămână: nu a avut nici o activitate la Guvern, nu a fost văzut în public
10:11Delfinii, ca la pușcărie, sub PNL: un fost șef de penitenciar a fost pus de liberalul care conduce CJ Constanța la conducerea Delfinariului
09:58Fără discursuri ale politicienilor, dar cu mii de plăcinte la evenimentele de la Iași dedicate Unirii Principatelor Române
09:46Fostele cinematografe de stat, într-un film prost: abandonate, în ruină, în așteptarea investitorilor salvatori
09:21Avocatul și-a dat clientul în judecată, a pierdut, acum trebuie să plătească și onorariul noului avocat al fostului său client
20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri