/

Rareș Bogdan despre profilul alegătorului PNL: „Trăiește în orașe mici și în mediul rural și parțial doar în mediul urban mare”

Rareș Bogdan despre profilul alegătorului PNL: atașat valorilor creștine conservatoare Foto: Facebook

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a prezentat, într-o emisiune realizată de Dinu Criste la Cluj Live, un studiu care arată profilul alegătorului PNL: „Trăiește în orașe mici și în mediul rural și parțial doar în mediul urban mare”.

Liderul liberal a susținut că acest studiu ar fi fost prezentat sâmbătă, a fost realizat de trei institute de sondaj „și de niște consultanți evrei și americani”.

Rareș Bogdan despre profilul alegătorului PNL

„Alegătorii PNL – 70% din ei – se declară naționaliști; alegătorul liberal trăiește în orașe mici și în mediul rural și parțial doar în mediul urban mare; e atașat de valorile familiei, de biserică, de tradiție.

Arată foarte clar că românii sunt foarte atenți la valori clasice conservatoare: armată, biserică, morală, familie. Pe aici, prin Bruxelles, mai admiră și doi care se iau de mână, dar în România nu prea merge asta. E complicat, dar nu suntem intoleranți”, a spus Rareș Bogdan.

El a sugerat că a arătat această situație încă din campania din 2020.

„Cei care mi-au spus atunci să las Biblia și crucea și să mergem spre un neoprogresism de tip european la vremea respectivă, dar prost înțeles, acum ce o să facă? Că Partidul Republican se pregătește să câștige alegerile, în Italia Forța Italia a câștigat, republicanii francezi și-au revenit extraordinar de la un scor în care căzuseră în urmă cu patru ani, Partidul Conservator conduce Marea Britanie.

De asemenea, în Austria, chiar dacă avem o dreaptă extremă cu una clasică, au peste 60%… Acum ce ar trebui să facem? E clar că lumea, Europa, se îndreaptă spre zona patriotică, poate ușor suveranistă, spre conservatorism, valori, morală, familia creștină și spre creștinism (…)

Acum ce să fac? Să merg să le pun masa în cap celor care ne-au băgat cu capul în zid acum doi ani de zile, consultanții lui pește? Care ne-au spus că noi trebuie să devenim neoprogresiști, numai că nu ne-au pus fustițe?”, a arătat prim-vicepreședintele PNL.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală