Pesedist buzoian, cu studii la universitate privată, șef peste o importantă companie din energie. Presa scrie că e finul lui Ciolacu

Un pesedist buzoian, Ștefăniță Munteanu, cu studii la o universitate privată, a fost pus șef peste o importantă companie din energie, Transelectrica. Incisiv de Prahova scrie că Munteanu este „finul lui Marcel Ciolacu și apropiat al nepotului său, Miță Ciolacu”.
Transelectrica, operatorul rețelei electrice naționale și al sistemului energetic național are de ieri un nou directorat, numit pe 4 ani, potrivit unui anunț al companiei. Munteanu a fost numit Președinte al Directoratului, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” al Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA.
Pesedist buzoian, șef peste o companie din energie
Șeful Transelectrica a absolvit facultatea de management de la Universitatea Româno-Americană. În 2020, el a fost ales consilier județean pe listele PSDdin Buzău. De altfel, el menționează în CV-ul său că este inițiator al proiectului „Cred în Buzău”.
Când era student, el ar fi lucrat un an ca director de vânzări la firma Tegola, firmă care vinde acoperișuri pentru case.
Fanatik scria, în 2023, că firmele lui Ștefăniță Munteanu au fost abonatela contracte cu statul. „În anii 2019 și 2020, potrivit portalului Sicap, compania a beneficiat de 21 de contracte publice în valoare totală de 1.466.498 lei, ceea ce înseamnă circa 60% din veniturile firmei în cei doi ani (...)
Din anul 2018, timp de doi ani este membru în Consiliul de Administrație al CFR Marfă, și tot începând cu anul 2018 până în prezent este administrator și în CA al companiei Rofersped, companie deținută de CFR Marfă”, scrie Fanatik.