FOTO S-au făcut sforari, mincinoși și paranoici, dar acum s-au împăcat: primarul Robert Negoiță, la masă alături de Firea și Pandele, la un eveniment din București

S-au făcut mincinoși, sforari, mincinoși și paranoici, dar acum s-au împăcat: primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost fotografia la masă alături de Firea și Pandele, la un eveniment din București. Fotografiile au fost publicate de știri pe surse.

Robert Negoiță, la masă alături de Firea
Gabriela Firea și Florentin Pandele au fost nașii lui Negoiță, dar primarul Sectorului 3 s-a certat, în 2020, cu fostul primar al Capitalei. Recent, Negoiță s-a plâns, la Digi 24, că Firea nu l-a salutat, când s-au întâlnit la o nuntă: „Pur și simplu nu m-a salutat, s-a întors așa, a văzut că sunt eu și nu m-a băgat în seamă. Asta e Gabi Firea. I-am zis lui Florin: «Măi, ziceți-mi care e ideea, că eu nu vin să vă siluiesc, nu vreți să vă salut, nu vă salut,nu mă rog de nimeni». Și mi-a zis : «Robert, îmi cer scuze…Gabi mi-a cerut să nu te salut». Asta e relația, asta definește relația Robert Negoiță - Gabi Firea”.
În timp, Negoiță și Firea au avut mai multe schimburi de replici acide:
- Negoiță despre Firea: „Terorizată de paranoia potrivit căreia eu mi-aș fi dorit (...) să atac ulterior fotoliul de primar general”; „Sunteți victima propriei dorințe de mărire, a lipsei spiritului de echipă, a calcului politicianist ieftin”
- Firea despre Negoiță: „Nu putem negocia cu teroriştii politici (…) ar fi fost o lipsă de respect faţă de bucureşteni (…) să ne aliem cu propriii noştri asasini, adică cu domnii Ponta şi Negoiţă”.

Nu se știe care era evenimentul la care, acu, Firea a fost surprinsă vorbind veselă cu Negoiță.