Adrian Veștea, susținere pentru Ion Ceban, primarul pro-rus al Chișinăului
În ianuarie 2025, Adrian Veștea, pe atunci președinte al Consiliului Județean Brașov, s-a dus la Chișinău pentru a stabili o cooperare cu Ion Ceban, primarul pro-rus al capitalei Republicii Moldova, unul dintre principalii adversari ai Maiei Sandu și ai partidului ei, PAS.
Veștea, alături de dușmanul pro-rus al Maiei Sandu
Discuțiile au fost anunțate pe pagina de Facebook a lui Ceban.
„Astăzi, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, în cadrul unei vizite oficiale în România.
Discuțiile s-au axat pe proiectele realizate de Chișinău în colaborare cu partenerii din România, transmite Știri.md.
Ion Ceban a transmis mulțumiri României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova, mai ales în această perioadă dificilă prin care trece țara.
«Am stabilit să avem o bună comunicare și colaborare pe viitor cu Consiliul Județean Brașov», a spus edilul”, scria știri.md, la 23 iaunuarie 2025.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat în iulie 2025 că Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău, alături de alți doi cetățeni din Republica Moldova, nu mai au voie să intre pe teritoriul României. Ministerul a precizat că această interdicție nu se aplică doar pe teritoriul României, ci este valabilă pentru întreg spațiul Schengen.
Deși Ceban se declară public pro-european, un document emis de Departamentul de Stat al SUA în 2022 îl plasează într-o altă lumină.
Potrivit raportului, Mișcarea Alternativă Națională ar fi sprijinită de Federația Rusă prin intermediul agentului FSB Iurii Gudilin.
Documentul menționează MAN printre entitățile folosite pentru a influența scena politică din Republica Moldova, alături de personaje precum Ilan Șor și Vlad Plahotniuc.
Și PSD-Ciolacu erau cu Ceban
Și liderii PSD l-au susținut politic pe Ceban, deși știau cine este.
Fostul premier PSD Marcel Ciolacu a avut cel puțin două întâlniri cu Ceban. Ciolacu a evitat să anunțe aceste discuții - știind, probabil, că se asociază cu un adversar al Maiei Sandu, apropiat Rusiei - dar ele au fost anunțate de primarul Chișinăului.
În februarie 2022, Ceban a venit la București și a fost primit de primarul de la acel moment al Sectorului 4, Popescu Piedone, de liberalul Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, considerat un amic al șefului SRI de la acel moment, Eduard Hellvig, și de primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu.
În noiembrie 2022, președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit la Chișinău cu Ceban. Întâlnirea a fost dezvăluită de Ceban, pe pagina sa de Facebook. La aceste discuții, Ciolacu a fost însoțit de Vasile Dîncu, abia destituit de la conducerea ministerului Apărării.
La acel moment, Trezoreria SUA arătase că partidul înființat de Ion Ceban, Mișcarea Alternativa Națională, ar fi primit ajutor din partea consilierilor politici apropiați guvernului rus.
În aprilie 2024, Ciolacu l-a primit pe Ceban la Palatul Victoria.