/

O companie privată oferă mâncare gratuită sutelor de șoferi care tranzitează vama Isaccea. „Statul nu ne oferă nici un ajutor”, spune inițiatorul, Denis Stamatescu

Oferă mâncare sutelor de șoferi care tranzitează Isaccea Foto: Captură YouTube

O companie privată oferă, zilnic, mâncare gratuită sutelor de șoferi care tranzitează vama Isaccea și sunt nevoiți să aștepte uneori zile întregi pentru a trece granița. Până acum, bucătăria de campanie susținută de Denis Stamatescu – proprietarul unei cherhanale din Vadu – a oferit gratuit mâncare în valoare de peste 1,2 milioane de lei persoanelor aflate în tranzit în zonă, voluntari, dar şi refugiaţi ucraineni sau şoferi de camioane.

Oferă mâncare sutelor de șoferi care tranzitează Isaccea

„Statul, în afară de taxele şi impozitele pe care ni le ia, nu oferă niciun ajutor. Nu avem nici cadrul legal pentru a cere sprijin. Nefăcând cazare, nu putem cere cei 20 de lei pe zi pentru refugiaţi. Ca să întocmim noi liste, în cazul în care s-ar putea face aşa ceva, după cutumele statului, care cere declaraţie cu dosar cu şină care se depune online la etajul al doilea, nu cred că se poate aşa ceva”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul societăţii care administrează bucătăria mobilă, Denis Stamatescu.

Bucătăria mobilă instalată la Isaccea pe data de 6 martie oferă atât supe, cât şi felul al doilea şi a consumat până acum cel puţin 12 tone de cartofi şi 10 tone de carne.

Șoferii de TIR așteaptă 3-5 zile

„Duminică (6 martie, n.red.), am pregătit echipamentele, iar luni dimineaţa am scos primele 870 de porţii. La finele zilei, nu mai aveam ce să oferim. Nu am ştiut să facem aprovizionarea din prima, iar la început ne-am bâlbâit în ceea ce priveşte numărul de porţii.

După vreo două, trei săptămâni, totul era extrem de bine organizat, graţie acestor oameni care au coordonat activitatea din Isaccea, comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Daniel Petrov, şi locotenentul Marian Lupan, am putut face estimări şi am mers de la 500 la 800 de porţii pe zi.

Citește și: Noul şef al Statului Major al armatei britanice sugerează că războiul se va extinde pe continent: Trebuie să pregătim forţele armate să lupte în Europa încă o dată

Azi, am ajuns să dăm şi 1.300 de porţii pe zi. Numărul persoanelor care vin din Ucraina a scăzut, e adevărat, dar în permanenţă sunt în staţionare 300 de TIR-uri, oameni care stau de la trei până cinci zile, oameni care sunt şoferi, sunt plătiţi, dar nu mai au ce să mănânce”, a mai spus Denis Stamatescu.

Efortul său a fost remarcat și de CNN, într-un reportaj.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste