/

Nicuşor Dan: Lucrările de la Pasajul Unirii ţin exclusiv de Primăria Sectorului 4; Inspectoratul de Stat în Construcţii nu funcţionează

Inspectoratul de Stat în Construcţii nu funcţionează Foto: Inquam/ Florin Albei

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că lucrările de la Pasajul Unirii ţin exclusiv de Primăria Sectorului 4. El a menționat, în acest context, faptul că Inspectoratul de Stat în Construcţii nu funcţionează – ceea ce Nicușor Dan a afirmat și cu alte ocazii.

Inspectoratul de Stat în Construcţii nu funcţionează

„Este o chestiune care ţine exclusiv de Primăria Sectorului 4, care a preluat de la Administraţia Străzilor întreaga lucrare, şi cea trecută – pentru pasaj şi cea viitoare – pentru planşeu. Este e o chestiune pe care o să o lămurească autorităţile. Din punctul meu de vedere, din nou, e o chestiune foarte serioasă, pe care o spun de, cred, 15 ani: avem o problemă la Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru că, oriunde în lumea asta, construirea este o chestiune de securitate naţională. Această instituţie nu funcţionează”, a declarat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă.

Întrebat de ce a fost nevoie ca o Primărie de sector să preia un pasaj de la Administraţia Străzilor pentru lucrări de consolidare, Nicuşor Dan a spus că PMB are un buget de aproximativ cinci miliarde de lei, dintre care aproape trei miliarde de lei sunt alocate pentru subvenţii la transport şi termoficare, în timp ce bugetele Primăriilor de sector totalizează 7 miliarde de lei.

„Primăria Capitalei are două miliarde şi Primăriile de sector au şapte miliarde, acesta este răspunsul”, a explicat el.

Întrebat dacă la nivelul Comisiei de circulaţie din PMB vor fi luate măsuri pentru a preveni alte accidente la Pasajul Unirii, el a transmis că solicitarea trebuie să vină din partea administratorului pasajului, care este Primăria Sectorului 4.

„Comisia de circulaţie trebuie să răspundă solicitării administratorului pasajului, acesta este circuitul administrativ. (…) Este o discuţie care trebuie să aibă loc între comisia de circulaţie şi administrator, care este Primăria Sectorului 4”, a indicat Nicuşor Dan.

Primăria Sectorului 4 a emis autorizaţia

Potrivit acestuia, lucrările de la Pasajul Unirii nu au necesitat avize de la Primăria Capitalei.

„Noi avem nişte mecanisme administrative care, teoretic, sunt conforme cu tot ce se întâmplă în lumea asta, în sensul că există verificatori de proiecte, există instituţii care verifică. Noi, vorbesc acum de Administraţia Străzilor, trebuie doar să facem un caiet de sarcini sau o documentaţie de atribuire care să prevadă o anumită expertiză, experienţă similară a firmelor care vor realiza lucrările şi mai departe este treaba acestora să aibă specialiştii cu drept de semnătură care să ateste rezistenţă şi tot ce înseamnă construire şi a autorităţilor de control de a verifica. (…)

A fost o hotărâre de consiliu prin care s-a predat pasajul către Primăria Sectorului 4. Primăria Sectorului 4 a emis autorizaţia şi pentru autorizaţia respectivă a emis de asemenea certificatul de urbanism. Certificatul de urbanism a specificat care sunt avizele pe care trebuie să le obţină. De la Primăria Capitalei nu există un astfel de aviz”, a mai explicat Nicuşor Dan.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:46Ministrul Educației își bate joc de Călin Georgescu: „Are un discurs grevat major de pseudoștiință și pseudoreligie”
14:59Profesorul universitar Cristian Păun explică de ce taxa pe stâlp este mai nocivă decât creșterea TVA: „Se duce mult mai direct în prețul final”
13:20Cristian Preda susține că CEDO nu va admite plângerea lui Georgescu: „Dreptul la alegeri libere prevăzut în Convenția CEDO se referă la legislative”
12:45Ponta se oferă să candideze la președinție și apără „suveraniștii”: „Nu este adevărat că, dacă votezi cu Georgescu, ești anti-european”
10:48După o ceartă într-un bar, a ucis zece persoane, între care doi copii, cu o armă de foc, a rănit alte patru, apoi s-a sinucis, când polițiștii l-au înconjurat (Muntenegru)
10:30VIDEO Explozie ciudată a unei camionete Tesla Cybertruck în fața hotelului Trump din Las Vegas. Un mort, șapte răniți
18:22România poate asigura doar jumătate din necesarul de energie electrică al Moldovei, așa că Energocom cumpără din Ucraina, noaptea
16:04Sistarea furnizării gazului rusesc în UE prin Ucraina este salutată de Polonia, dar criticată vehement de Slovacia
15:53Transnistria a rămas fără apă caldă și căldură după ce Kievul a oprit tranzitarea gazului de la Gazprom prin Ucraina
15:48Codruț, câinele adoptat de Maia Sandu a fugit din curtea Președinției de frica petardelor. A fost găsit după două ore de căutări
15:47Atac înspăimântător la New Orleans: după ce a intrat cu un camion în mulțime, șoferul a coborât și a început să tragă cu arma. Zece morți, zeci de răniți
15:35Premieră în UE: Ungaria pierde un miliard de euro din cauza unor încălcări ale statului de drept
15:29Datoria guvernamentală a depășit 931 de miliarde de lei, echivalentul a 54% din PIB
12:29Magistrații români au încheiat anul 2024 cu o pensie medie de 25.184 de lei, din care 21.945 de lei este subvenția contribuabililor
11:57VIDEO Ciolacu, noi culmi ale penibilului: înainte de Anul Nou, și-a tatuat pe mână „Nu se mărește TVA-ul”. Dar a mărit alte taxe și a înghețat pensiile