/

Mercenarii lui Putin din grupul Wagner s-au împuținat în Libia pentru că au fost solicitați în Ucraina

Mercenarii lui Putin, numeroși în Ucraina
Mercenarii lui Putin, numeroși în Ucraina (sursa: coe.int)

Mercenarii lui Putin, numeroși în Ucraina. Numărul mercenarilor străini din Libia a scăzut, evoluţie cauzată parţial de războiul din Ucraina, a declarat luni un expert ONU citat de dpa.

Mercenarii lui Putin, numeroși în Ucraina

Chaloka Beyani (foto) a declarat luni că „a fost găsită o piaţă în altă parte”. Expertul legal zambiano-britanic adună dovezi privind încălcări ale drepturilor în Libia, în cadrul unui grup de experţi care lucrează pentru Consiliul ONU pentru drepturile omului.

Numărul mercenarilor grupului rus Wagner a scăzut de asemenea, potrivit lui Beyani. Firma privată de securitate este considerată armata din umbră a preşedintelui rus Vladimir Putin, care a negat că ar avea vreo legătură cu aceasta.

Potrivit informaţiilor serviciilor speciale britanice, Moscova a fost cel mai probabil forţată să orienteze în principal personalul de la Wagner către invadarea Ucrainei, în detrimentul operaţiunilor din Africa şi Siria.

Libia, în haos din 2011

Cu toate acestea, nu toţi combatanţii străini s-au retras din Libia, se menţionează în raportul prezentat de Beyani şi de echipa sa. Mercenarii prelungesc conflictul din ţară şi este posibil să fi încălcat regulile internaţionale de a-i proteja pe civili, susţin experţii ONU.

Citește și: Hocheist rus campion, înrolat cu forța și trimis la o bază militară din Arctica. Sportivul semnase un contract cu o echipă din SUA

Libia este în haos din 2011, când dictatorul Muammar al-Gaddafi a fost răsturnat de la putere.

Mai multe miliţii luptă pentru putere şi influenţă şi în ultimii ani şi alte ţări s-au implicat în conflict, inclusiv Rusia şi Turcia. ONU a estimat la sfârşitul lui 2020 că existau în jur de 20.000 de combatanţi străini şi mercenari în Libia.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:35Premierul Italiei, Giorgia Meloni, anchetată pentru decizia de repatriere a unui controversat oficial libian
21:25Directorul demis al Muzeului Național de Istorie a României: Nu mi s-a indicat nicio încălcare a legii sau a normelor aplicabile
21:17Ministrul Mediului: Este imposibil să explici cuiva care muncește în România că bonusul de pensionare la Romsilva este 100.000 de euro
21:09Premierul slovac Fico, pro-rus, preia întocmai ideile lui Trump despre genuri și vrea modificarea Constituției
20:58Șoarece creat în laborator din doi părinți masculi – inginerie genetică made in China
20:47Ministra Culturii l-a demis pe directorul Muzeului Național de Istorie al României, pe care l-a acuzat de comunicare defectuoasă
18:21Tatăl europarlamentarului PSD Victor Negrescu lucra la Ambasada României din Paris, în 1988 – arată Cristian Preda
17:44Salariul uriaș al unui politician obscur, fost inginer la o stație de tractoare, acum vicepreședinte al Agenției de Reglementare în Energie (ANRE)
16:45Fondurile operative ale serviciilor secrete românești, „vămuite” ilegal de ofițeri și șefi de structuri de informații. Pedepsele date de judecătorii militari, doar cu suspendare
15:45Aproape zece milioane de ambalaje de băuturi pe zi se strâng în România prin RetuRO SGR. Este de așteptat ca numărul să crească
15:36Trump face aluzii la un posibil al treilea mandat, deși Constituția americană prevede clar doar două mandate
15:29Se clatină puterea de la Belgrad: premierul Miloš Vučević și-a anunțat demisia ca efect al protestelor care durează de luni de zile
15:21Nicușor Dan va semna un aviz necesar pentru lucrările la planșeul de la Piața Unirii, dar spune că Băluță trebuie să mai aducă acte pentru a fi semnată și autorizația de construcție
15:12Ciolacu și Greblă se răzbună pe alegătorii din diaspora scurtând programul de vot, spune USR, care a depus amendamente la legea de aprobare a OUG pentru organizarea prezidențialelor
15:02Premierul slovac pro-Kremlin Fico a pierdut majoritatea parlamentară. Probabilitatea alegerilor anticipate, incertă