/

Ludovic Orban și-a făcut grup parlamentar în Camera Deputaților

Ludovic Orban a reușit să adune 12 parlamentari
Ludovic Orban a reușit să adune 12 parlamentari (sursă: Facebook/Ludovic Orban)

Ludovic Orban a reușit să adune 12 parlamentari în jurul său, într-un nou grup parlamentar. Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a anunţat, luni, formarea la Camera Deputaţilor a unui grup parlamentar al „deputaţilor independenţi de dreapta”, menţionând că din acesta vor face parte 13 parlamentari, iar lider va fi Violeta Alexandru.

Citește și: EXCLUSIV Terenurile lui Dăianu de la Mogoșoaia, unde se coace „Sectorul 0”, cumpărate de la Ninel Peia, aliatul AUR

„Informez opinia publică despre formarea grupului parlamentar al deputaţilor independenţi de dreapta. 13 deputaţi care şi-au dat demisia din PNL odată cu decizia conducerii PNL de a readuce PSD la guvernare. Am luat decizia de a constitui un grup parlamentar, în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor şi în conformitate cu hotărârile Curţii Constituţionale care au fost date cu privire la această speţă. Suntem 13 deputaţi. Liderul grupului parlamentar va fi Violeta Alexandru, vicelider – deputatul Nicolae Giugea şi secretarul grupului – deputatul Claudiu Chira. Numele grupului este Grupul deputaţilor de dreapta”, a afirmat Orban, într-o conferinţă de presă la Parlament.

Ludovic Orban a reușit să adune 12 parlamentari în jurul lui

El a menţionat că grupul „îşi propune să rămână credincios angajamentelor şi promisiunilor care au fost luate de conducerea PNL în campania electorală, promisiuni care au fost trădate odată cu constituirea Guvernului PSD-PNL”.

Citește și: Viceprimărița din Brașov, amenințată cu bătaia: Să facem ca la Mogoșoaia

„Grupul nostru parlamentar este un grup care va reprezenta în Parlamentul României toţi alegătorii de centru-dreapta, de centru, de dreapta, care cred în valorile liberale, creştin-democrate şi conservatoare şi va fi unicul grup parlamentar care va putea asigura reprezentarea cetăţenilor români care se simt reprezentaţi de curentele de gândire de centru-dreapta. Ne propunem, prin activitatea noastră, să asigurăm o reprezentare corectă, profesionistă a tuturor cetăţenilor români care trăiesc din iniţiativă economică, din spirit antreprenorial, care muncesc cinstit indiferent că muncesc în sistemul privat sau în sectorul public, a tuturor reprezentanţilor profesiilor liberale, profesioniştilor, meseriaşilor şi a tuturor oamenilor care au drepturi, care trebuie să fie asigurate în mod cinstit şi fără niciun fel de oprelişti birocratice”, a adăugat Orban.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:42Anularea alegerilor de către CCR ar trebui reglementată mai clar, cere Comisia de la Veneția
17:26Consumul de substanțe psihoactive la volan este infracțiune doar dacă este afectată capacitate de a conduce autovehiculul, a decis Înalta Curte
17:17Nicușor Dan nu renunță la candidatura la prezidențiale în favoarea Elenei Lasconi. Ghinea îl critică: Nu e fair-play
17:08Ministra Culturii se gândește să interzică scoaterea din țară a „obiectelor inestimabile” după furtul pieselor tezaurului dacic
16:57Salariu mediu uriaș, de 9.000 de euro lunar, la ANRE, atrage atenția APCE. Banii provin din facturile de electricitate
14:58Tezaurul încaieră coaliția: Raluca Turcan, atac dur la premierul Ciolacu și la prietenul său, Lucian Romașcanu
14:47Dizolvările sau radierile de companii au crescut cu 17%, în România, în 2024
12:11Moguli penali, securiști și vechi abonați la banii statului: rețeaua care-l susține fățiș pe Călin Georgescu
11:18Hidroelectrica a plătit 16 milioane de lei pentru sponsorizări, arată Burduja. Pe ce a cheltuit banii compania de stat: „Proiectul Sfântul Paisie”
10:08Cel mai cunoscut expert olandez în furturi de artă explică de ce nu sunt paznici de noapte la muzeele din nordul Europei
09:58Mercenari români, blocați în RD Congo, la Goma, de rebelii care avansează. Românii, duși în Africa de Horațiu Potra, aliatul lui Călin Georgescu
09:46Columbia a cedat amenințărilor lui Trump: Bogota acceptă să-și primească înapoi cetățenii care au ajuns ilegal în SUA
09:37„Școala altfel” și „Săptămâna verde” ajută elevii sau mai degrabă în încurcă? Depinde pe cine întrebi
09:31Încălzirea centralizată, rețeta pentru faliment: la Iași, costul gigacaloriei crește 130%
09:24Tragicomedie cu 112: victimă a unei agresiuni, un bărbat a murit pentru că echipajul de pe ambulanță nu a reușit să-l găsească