/

Instigare la linșarea lui Macron, pe scena unui festival din sudul Franței. A fost deschis un dosar penal

Instigare la linșarea lui Emmanuel Macron
Instigare la linșarea lui Emmanuel Macron (sursa: Facebook/IZÏA)

Instigare la linșarea lui Emmanuel Macron. O anchetă care o vizează pe cântăreaţa franceză Izia Higelin, acuzată de „instigare publică la comiterea unei infracţiuni sau a unei contravenţii”, a fost deschisă după ce artista a făcut aluzii pe scenă la linşarea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, a declarat sâmbătă procuratura pentru AFP.

Instigare la linșarea lui Emmanuel Macron

Vorbind despre şeful statului, în timpul concertului său susţinut joi seară la Beaulieu-sur-Mer, în cadrul unui festival organizat în sudul Franţei, Izia Higelin şi-a imaginat pe scenă cum preşedintele ar putea fi linşat public de spectatori.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

„Îl cunosc, ce obraznic… şi-a spus: ce-ar fi bine, ce cred că vor oamenii, ce-şi doresc oamenii, este să mă atârne la 20 de metri deasupra pământului ca o pinata umană uriaşă, şi să fim cu toţii aici înarmaţi cu bâte imense cu cuie la capăt ca în <A Clockwork Orange>”, a rostit ea pe scenă, potrivit unei înregistrări video din timpul concertului.

Cântăreaţa, fiica artistului Jacques Higelin, a continuat, conform acestei înregistrări postate pe site-ul şi contul de Tik Tok al revistei culturale InOut Cote d’Azur: „Şi l-am coborî, dar cu toată graţia şi blândeţea de care sunt capabili oamenii din sud, chiar deasupra voastră, şi cu toţii, într-un foc bengal, de bucurie, de carne şi sânge, l-am doborî cu bâta şi cuiele noastre micuţe… dar cu blândeţe”.

„Izia cere asasinarea lui Macron”

„Pot să văd deja titlul de mâine din Nice-Matin: <Izia cere asasinarea lui Macron>”, ar fi glumit apoi cântăreaţa, potrivit cotidianului regional care a revenit la acest concert în paginile sale de sâmbătă dimineaţă, evocând o tentativă nereuşită a jandarmilor de a o interpela pe artistă la sfârşitul spectacolului.

Citește și: Patru capre, vedete în Manhattan, unde se ocupă cu eliminarea buruienilor din Riverside Park. Au și un festival: Goatham

„Marşuri cetăţeneşti” marcate de „doliu şi furie” faţă de violenţele poliţiei sunt anunţate sâmbătă în mai multe oraşe din Franţa, la câteva zile după moartea tânărului Nahel, ucis de un poliţist în timpul unui control în trafic, eveniment ce a provocat o serie de revolte în toată ţara.

Nahel, în vârstă de 17 ani, a fost ucis de un poliţist în timpul unui control în trafic la 27 iunie la Nanterre, în suburbiile vestice ale Parisului. Violenţele urbane care au urmat, fără precedent după 2005, au scos în evidenţă problemele din societatea franceză, de la dificultăţile din cartierele mai sărace până la relaţiile furtunoase dintre tineri şi forţele de ordine.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”
18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului