/

FOTO Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia au ajuns la Kiev, după o lungă călătorie cu trenul

Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia au ajuns la Kiev, după o lungă călătorie cu trenul Foto: Twitter Morawiecki

Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia au ajuns în această seară la Kiev, după o lungă călătorie cu trenul. Ei au plecat la drum în această dimineață. “Scopul vizitei este de a confirma sprijinul fără echivoc al întregii Uniuni Europene pentru suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, a explicat, marți dimineața, premierul Cehiei, Petr Fiala.

Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia au ajuns la Kiev

Șeful guvernului polonez, Mateusz Morawiecki, a scris pe Twitter: „Aici, în Kievul sfâșiat de război, se face istoria. Aici libertatea luptă împotriva lumii tiraniei. Aici este că viitorul tuturor este în balanță. UE sprijină UA, care poate conta pe ajutorul prietenilor săi – am adus acest mesaj la Kiev astăzi”.

Foto: Twitter Morawiecki

Împreună cu el se află Petr Fiala, șeful guvernului ceh, și Janez Jansa, care conduce executivul sloven. În echipă este și vicepremierul Poloniei, Jaroslaw Kaczyński.

„Vă mulțumim nu numai că v-ați apărat patria și Europa, ca teritoriu, ci și pentru că ați apărat însuși miezul valorilor europene și al modului nostru de viață. Lupta voastră este lupta noastră și împreună vom birui”, a afirmat Jansa, pe Twitter, înainte de sosirea la Kiev.

Și premierul Ucrainei, Denys Shmyhal, a anunțat sosirea lor la Kiev, spunând că vor discuta despre sprijinul pentru Ucraina și consolidarea sancțiunilor împotriva Rusiei.

Citește și: EXCLUSIV Două MiG 21 LanceR puse pe butuci de kerosen vândut MApN de un fost asociat al lui Sebastian Ghiță. Afacere de 500 de milioane de lei

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste
21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi