Un român a vandalizat Vaticanul: s-a cățărat pe altarul principal din Bazilica Sfântul Petru și a distrus câteva candelabre

Vatican, un român distruge candelabre istorice. Un moment de confuzie și tensiune a avut loc vineri dimineață în Bazilica Sfântul Petru din Vatican. Un bărbat, originar din România, conform publicației italiene Corriere della Sera, a urcat pe altarul Confesiunii, un loc sacru situat sub baldachinul realizat de Bernini, și a distrus șase candelabre din 1865. Valoarea acestora este estimată la aproximativ 30.000 de euro.
Vatican, un român distruge candelabre istorice
Scena a fost filmată de martorii aflați în bazilică și publicată pe rețelele sociale.
În imagini, bărbatul apare cu un rucsac pe umeri în timp ce scutură și îndepărtează fața de altar albă ce acoperea monumentul.
În cele din urmă, acesta a fost imobilizat de mai mulți jandarmi ai Vaticanului. Deocamdată, motivele gestului său rămân necunoscute.
Al doilea act de vandalism, în ultimii doi ani
Acest incident nu este primul de acest fel.
Așa cum amintește Le Figaro, în 2023, un alt bărbat a urcat complet dezbrăcat pe altarul Confesiunii, purtând o pancartă prin care denunța situația copiilor ucraineni.
Și acesta fusese rapid reținut de agenții de securitate și dus la secția de jandarmerie a Vaticanului pentru interogatoriu.
Momentan, autoritățile nu au oferit detalii suplimentare despre măsurile luate în cazul noului incident.