duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 11 ianuarie 2025

Copii cu deficiențe, neglijați grav în patru centre din Mureș: murdari, nesupravegheați, închiși în camere, fără tratament, acuză CRJ

Nereguli grave la centrele pentru copii (sursa: Facebook/Centrul de Resurse Juridice)
Nereguli grave la centrele pentru copii (sursa: Facebook/Centrul de Resurse Juridice)

Nereguli grave la centrele pentru copii. Centrul de Resurse Juridice și Consiliul de Monitorizare au acuzat dificiențe grave la patru centre pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș. Hajnal Katalin Miklea, directorul Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș (DGASPC), a afirmat că cei 63 de copii beneficiază de îngrijire corespunzătoare, deși centrele sunt supraaglomerate, iar licențele sunt în curs de reorganizare.

Nereguli grave la centrele pentru copii

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) și Consiliul de Monitorizare au efectuat o vizită inopinată, în dimineața zilei de 11 ianuarie, la patru centre pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș.

Citește și: ANALIZĂ Starea dezastruoasă a economiei la final de 2024, după Ciolacu I: deficit bugetar astronomic, exporturile scad, importurile cresc, iar PIB-ul începe să cadă

S-a constatat că cele patru centre funcționează ilegal, având licențele expirate.

Situația din centre este agravată de supraaglomerare.

63 de copii găzduiți, deși capacitatea totală este de 51 de locuri.

Condițiile sunt improprii, camerele insalubre, dormitoarele, cu zăvoare exterioare, saltele, din plastic, paturile, inadecvate.

S-a constatat, de asemenea, lipsa igienei și administrarea de medicamente expirate.

Personalul a recunoscut utilizarea acestora din cauza neglijenței.

Privarea de servicii medicale esențiale

A fost descoperit și un focar de varicelă: cinci copii infectați, fără izolare adecvată.

CRJ a subliniat că mulți copii nu beneficiază de recuperare medicală și servicii de kinetoterapie, deși medicii au avertizat că lipsa acestora le pune viața în pericol.

Totodată, alimentația și igiena defectuoase afectează grav sănătatea și dezvoltarea copiilor.

„Copiii sunt spălați rar, folosindu-se bureți murdari, iar lenjeria și hainele sunt uzate și murdare. Starea dentară este deplorabilă, indicând lipsa îngrijirii adecvate”, se precizează în comunicatul CRJ.

Lipsa personalului și neglijență

În centrele vizitate, CRJ a constatat o lipsă acută de personal calificat, cu doar două îngrijitoare responsabile pentru supraveghere, hrănire și curățenie.

În unele cazuri, copiii au rămas complet nesupravegheați, ceea ce reprezintă un risc major, mai ales pentru cei diagnosticați cu epilepsie sau alte afecțiuni grave.

Reacția DGASPC Mureș

„Suntem în reorganizare, iar în luna ianuarie vom obține toate autorizațiile necesare pentru relicențiere”, a afirmat Hajnal Katalin Miklea, directorul Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.

„Copiii sunt bine îngrijiți, înscriși la medic de familie și merg la școală sau centre de zi.

Din păcate, casele sunt aglomerate, deoarece nu s-au găsit alternative de plasament la asistenți maternali sau rude”, a adăugat aceasta.

Sesizarea DIICOT

În urma raportului CRJ, procurorii DIICOT au fost sesizați pentru investigarea posibilelor fapte penale.

Direcția de Sănătate Publică Mureș a trimis o echipă pentru verificarea neregulilor semnalate, iar DGASPC susține că lucrează la obținerea licențelor și remedierea situației.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră