sâmbătă 14 martie
Login Contact
DeFapt.ro
Eveniment 14 martie 2026

Peste 100 de pistoale cu încărcătoare, descoperite de vameșii români pe ruta Turcia-Germania

Captură importantă la Calafat, peste 100 de pistoale (sursa: Facebook/Poliţia de Frontieră Română)
Captură importantă la Calafat, peste 100 de pistoale (sursa: Facebook/Poliţia de Frontieră Română)

Polițiștii de frontieră au descoperit peste 100 de pistoale, încărcătoare și zeci de mii de țigarete de contrabandă în urma unui control efectuat asupra unui autocamion înmatriculat în Turcia, în zona Calafat.

Transportul ilegal a fost depistat pe ruta Turcia–Germania, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și pentru contrabandă.

Bunurile descoperite au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, iar ansamblul rutier a fost indisponibilizat de către autorități.

Control comun româno-bulgar pe DN 56

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Poliția de Frontieră, descoperirea a fost făcută de polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat.

Citește și: Fostul polițist Grecea și soția controlează consulatul din Emiratele Arabe Unite. Grecea a fost prefect în guvernarea Năstase și apoi s-a plimbat din consulat în consulat

La acțiune au participat și polițiști de frontieră bulgari, precum și lucrători ai Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat.

Controlul a avut loc pe 13 martie, pe DN 56, asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc în vârstă de 38 de ani, care se deplasa pe ruta Turcia–Germania.

106 pistoale și 131 de încărcătoare, descoperite în camion

În timpul verificării compartimentului de marfă, polițiștii au observat că sigiliul aplicat pe camion fusese rupt și apoi relipit, fapt care a ridicat suspiciuni.

În interior au fost găsite mai multe cutii care conțineau țigarete cu timbru de acciză turcesc.

După extinderea controlului, autoritățile au descoperit și un transport ilegal de arme.

În total, în camion au fost identificate:

  • 106 pistoale
  • 131 de încărcătoare fără muniție

Șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența bunurilor.

60.000 de țigarete de contrabandă

Pe lângă arme, polițiștii au găsit și 3.000 de pachete de țigarete, echivalentul a aproximativ 60.000 de țigarete, toate având timbru de acciză turcesc.

Valoarea estimată a țigaretelor confiscate este de aproximativ 90.000 de lei.

Ancheta a fost preluată de polițiștii din Dolj

Cercetările sunt efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Aceștia investighează cazul pentru infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă, urmând să stabilească proveniența armelor și modul în care acestea urmau să fie distribuite.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră