duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: vlad gheorghita

2 articole
Politică

Proiectul privind „militarii voluntari în termen”, abandonat de 19 luni

Cu un război la granițe, proiectul de lege privind „militarii voluntari în termen”, solicitat de șeful militar al Armatei, este abandonat de 19 luni prin Guvern. Citeșteși: Sondaj INSCOP: Ponta are cotă de încredere mai mare decât șeful său de la Guvern, Ciolacu, iar Șoșoacă l-a depășit pe Simion „Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani – zic, destul de buni – încercăm să schimbăm acest sistem un pic (…) Eu cred că, după ce se trece de acest val de alegeri consecutive, va fi luat în discuție cu prioritate (…) Eu mi-aș dori să se întâmple anul acesta, dar sunt puțin îngrijorat”, spunea generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării, într-un interviu pentru Europa Liberă. Potrivit lui Gheoirghiță, proiectul „este depus în cele două Camere (n.r. Senat și Camera Deputaților), la Comisiile de Apărare. La Parlament, și la Camera Deputaților, și la Senat”. Însă un astfel de proiect nu apare în baza de date legislativă a celor două camere ale Legisltivului și, potrivit unei informații de pe blogul lui Radu Tudor, el nu a trecut de Guvern. Denumirea acestui proiect este „pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare”. Postul de ministru al Apărării este deținut de PSD, Angel Tâlvar fiind deținătoriul acestui portofoliu. Proiectul privind „militarii voluntari în termen”, abandonat de 19 luni prin Guvern „Legea apărării căutată de toată lumea se plimbă de 1 an şi 7 luni între ministere”, a scris Radu Tudor. Proiectul a fost postat pe site-ul ministerului Apărării la 5 iulie 2022. „Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora. Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen”, explica ministerul Apărării într-un comunicat. Însă, de atunci, nu s-a mai petrecut nimic. Pentru afirmațiile făcute la Europa Liberă, generalul Vlad Gheorghiță a fost criticat de mai mulți lideri PSD.

Proiectul privind „militarii voluntari în termen”, abandonat de 19 luni prin Guvern  Foto: captură video
Parlamentul blochează legislația care ar permite României să se pregătească de o ofensivă a Rusiei Foto: Facebook Ministerul Apărării
Politică

Parlamentul blochează legislația României ofensivă Rusiei

Parlamentul blochează legislația care ar permite României să se pregătească de o ofensivă a Rusiei, nu producem muniție la standarde NATO, iar bocancii „noi” vor veni în circa un an: aceste fapte au fost relatate de generalul Vlad Gheorghiță, cel care, din decembrie 2023, este șeful Statului Major al Apărării. Gheorghiță a dat acest interviu pentru postul Europa Liberă România. El a spus că „populația României trebuie să se pregătească pentru apărare”, întrucât Rusia nu se va opri în Ucraina. „Țările NATO și toată Europa sunt în postura de a cumpăra timp. Timpul este o resursă prețioasă și cred că nu trebuie irosită nicio secundă”, a mai arătat generalul. Citește și: Grădiniță în totală ilegalitate, în Oradea: nu putea fi verificată fiindcă nu exista. Un copil a murit, fiindcă personalul grădiniței nu știa să acorde primul ajutor Avertismente extrem de asemănătoare au lansat în ultima vreme șefii militari ai armatelor din Marea Britanie și Germania. Parlamentul blochează legislația care ar permite României să se pregătească de o ofensivă a Rusiei Principalele declarații făcute de generalul Gheorghiță la Europa Liberă: „În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată. Nu este un război cu Ucraina (...) Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova”. „Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani - zic, destul de buni - încercăm să schimbăm acest sistem un pic (...) Eu cred că, după ce se trece de acest val de alegeri consecutive, va fi luat în discuție cu prioritate (...) Eu mi-aș dori să se întâmple anul acesta, dar sunt puțin îngrijorat”. „Rezerva noastră a rămas la nivelul anului 2007. Asta înseamnă că acum sunt undeva în vârstă de 48 de ani. Este foarte îmbătrânită pentru luptă. Imaginați-vă o persoană la 50 de ani, cu un sac de spate, o raniță, cum este cunoscut popular, de 80 de litri în spinare.” „Dacă în NATO nu se folosește decât calibru 155, noi degeaba producem în țară calibru 152! Să nu credem că NATO, în cazul în care România va fi atacată, ne va ajuta cu muniție de 152, pentru că nu are industria de apărare pregătită pentru a produce 152 (...) La nivelul actual de cerințe, ne-ar trebui 30 de ani pentru ca industria națională de apărare să ne poată produce muniția de care avem nevoie.”. Despre dronele rusești care au căzut în Dobrogea: „Nu avem legislația corespunzătoare (...) Legislația trebuie adaptată corespunzător. În momentul de față, Armata României nu poate să ducă operații de luptă pe timp de pace. Trebuie dată o stare excepțională, stare de asediu sau stare de război. Armata României nu poate să opereze sistemele de armament în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instrucție pe care le avem în momentul de față”. „În maximum un an, o să avem un alt bocanc, care va fi mult mai bun decât cel actual. Acesta e un bocanc de vară, dar este foarte bun. Bocancul de iarnă este cel care provoacă mai multe neplăceri militarilor români”. Născut în 1969, generalul Vlad Gheorghiță absolvit Liceul Militar„Dimitrie Cantemir” în anul 1988, Şcoala Militară de ofiţeri activi de Tancuri din Piteşti în anul 1991 şi și-a început cariera în funcţia de comandant de pluton tancuri la Regimentul 22 Tancuri în Bucureşti. El are un master în Studii Strategice, U.S. Army War College - Carlisle, SUA.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră