Gheorghiță, directorul spitalului SRI: „Sistemul medical din România trebuie regândit. Salariile mai bune nu vor soluționa toate neajunsurile”
Directorul spitalului SRI, Valeriu Gheorgiță, fost coordonator al Campaniei Naționale de Vaccinare Anti-COVID-19, scrie, pe Facebook că, în sistemul medical, „salariile mai bune nu vor soluționa toate neajunsurile” și este nevoie de o regândire a acestui sistem. Gheorghiță mai arată: „Se știe că oamenii nu pleacă din spitale doar din cauza salariilor. Atunci când, într-un interval scurt, mai mulți angajați aleg să demisioneze, este foarte probabil să existe o problemă mai profundă în instituția respectivă”. Citește și: Dezastrul financiar din spitale, explicat de Bolojan: jumătate din paturi ocupate, 90% din buget pe salarii Directorul spitalului SRI a mai arătat: „Un sistem echitabil înseamnă reguli clare, programări respectate, criterii de prioritate și, uneori, timpi de așteptare. Nu putem cere un sistem predictibil și corect, continuând în același timp să îl ocolim prin relații, telefoane și excepții”. „Se știe că oamenii nu pleacă din spitale doar din cauza salariilor” „Discuțiile despre blocarea posturilor, reducerea veniturilor personalului medical și închiderea temporară a unor paturi din lipsă de personal sunt doar partea vizibilă a unei probleme mult mai profunde. Sistemul medical din România trebuie regândit. Medicina s-a schimbat enorm în ultimele decenii. Bolile sunt mai complexe, tehnologia a evoluat, iar responsabilitatea personalului medical este tot mai mare. Cu toate acestea, multe dintre regulile după care funcționează spitalele au rămas aproape neschimbate. Personalul medical trebuie, fără îndoială, plătit corect. Este o condiție esențială pentru a păstra profesioniștii în sistem și pentru a recunoaște responsabilitatea muncii lor. Dar salariile mai bune nu vor soluționa toate neajunsurile. Tehnic partea asta ar fi probabil cel mai simplu de rezolvat. Însă după o perioadă de relativă mulțumire și liniște, aceleași probleme ar reveni în atenție: lipsa personalului calificat, suprasolicitarea, birocrația, organizare deficitară, lipsa resurselor în raport de nevoi, absența unor perspective reale de dezvoltare profesională pentru tot personalul medical, nu doar pentru medici. Fără schimbarea modului de funcționare, riscăm doar să finanțăm mai bine același sistem. Normativele de personal sunt depășite și nu mai reflectă realitatea din secții. Necesarul de resursă umană trebuie stabilit în funcție de volumul de activitate, complexitatea cazurilor și specificul fiecărei structuri. Dau un singur exemplu relevant: serviciile oncologice s-au diversificat foarte mult și necesită astăzi echipe medicale extinse și mai bine pregătite. Și finanțarea serviciilor medicale trebuie adusă la nivelul costurilor reale. Tarifele nu pot rămâne rupte de inflație și de creșterea prețurilor pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi, utilități, mentenanță și aparatură medicală. Nu putem cere calitate, siguranță și performanță dacă serviciile sunt finanțate sub costul lor real. Același lucru este valabil și pentru gărzi. Garda nu este o simplă prelungire a programului. Înseamnă muncă de noapte, stres, risc profesional și decizii luate în situații critice. Plata trebuie să reflecte această responsabilitate. Managementul spitalelor trebuie, la rândul său, privit diferit. Un spital nu mai poate fi condus doar ca o instituție administrativă. Prin dimensiune, infrastructură, număr de angajați, fluxuri financiare și responsabilitate, funcționarea sa este comparabilă cu cea a marilor companii. Echipa managerială trebuie să aibă un plan clar, obiective măsurabile, bugete realiste și responsabilități bine definite. Managerul are nevoie de autonomie și de resurse, dar trebuie și evaluat în funcție de rezultatele obținute. Autonomia fără răspundere nu este o soluție, după cum nici răspunderea fără instrumentele necesare nu poate produce performanță. În același timp, trebuie să existe posibilitatea de a recunoaște și de a recompensa diferențiat munca. În orice spital sunt oameni care preiau mai multe responsabilități, au o activitate peste medie, contribuie la formarea colegilor, dezvoltă servicii și obțin rezultate mai bune. Un sistem rigid, în care efortul suplimentar nu poate fi recompensat, ajunge inevitabil să descurajeze performanța. Stimularea trebuie însă făcută transparent, pe baza unor criterii clare și măsurabile, care să țină cont nu doar de numărul serviciilor, ci și de complexitatea cazurilor, calitatea îngrijirilor și implicarea în dezvoltarea instituției. Toate acestea au nevoie și de un cadru legislativ mai clar, mai simplu de aplicat și mai stabil. Nu putem construi strategii pe termen lung într-un sistem în care regulile se schimbă frecvent, sunt neclare sau sunt interpretate diferit de la o instituție la alta. Spitalele și profesioniștii din sănătate au nevoie de predictibilitate: să știe ce resurse pot folosi, ce responsabilități au și după ce reguli vor funcționa în anii următori. Fără coerență legislativă și continuitate, orice schimbare riscă să rămână o inițiativă temporară, dependentă de oameni și de context. Trebuie regândit și modul în care sunt folosite spitalele după programul normal de lucru. Blocurile operatorii, imagistica, endoscopia, bronhoscopia și celelalte servicii nu ar trebui să rămână neutilizate, în timp ce listele de așteptare cresc. Activitatea suplimentară ar putea fi organizată prin contracte de muncă distincte, transparente și corect plătite. Este în interesul spitalului să își păstreze medicii și echipele deja formate și să le ofere posibilitatea de a se dezvolta în cadrul instituției. O altă problemă este modul în care pacientul ajunge la spital. În prezent, pe lângă internările prin UPU, prea mulți pacienți caută direct un anumit medic, îl sună, îi scriu și încearcă să obțină personal o programare. Aceasta nu ar trebui să fie regula. În mod normal, pacientul ar trebui să se adreseze spitalului, iar spitalul să îi asigure traseul potrivit. Programările și listele de așteptare trebuie gestionate de structuri administrative profesioniste, într-un mod transparent și echitabil. Pacientul ar trebui să știe ce se întâmplă cu el pe lista de așteptare și nu ar trebui uitat acolo. Medicul ar trebui să se ocupe de pacienții programați, consultați sau internați în urgență, nu să preia și povara organizării accesului în spital. Avem nevoie de centre de excelență în care competența să aparțină instituției și echipei, nu doar unui singur medic. Într-un sistem bine organizat, rezultatul medical trebuie să depindă în primul rând de protocoale, de calitatea echipei, de accesul la resurse și de continuitatea îngrijirii, nu de norocul de a ajunge la medicul potrivit. Și modul de aprovizionare a spitalelor trebuie îmbunătățit. Medicamentele, materialele sanitare și reactivii de calitate trebuie să fie disponibile atunci când este nevoie de ele. Asta presupune achiziții mai eficiente, digitalizarea stocurilor, urmărirea consumurilor și trasabilitate până la utilizarea pentru pacient. Fără date corecte nu putem face nici planificare, nici control real al costurilor. Desigur, problemele sistemului nu se opresc la spitale. Avem nevoie de prevenție, de programe de screening care să fie urmate de diagnostic și tratament, de servicii ambulatorii mai bune, de îngrijiri paliative și de protocoale clare pentru pacienții cu boli în stadii terminale. La fel de importantă este pregătirea profesională continuă a personalului medical și auxiliar. Medicina se schimbă permanent, iar formarea nu se poate opri după absolvire sau după obținerea unui titlu profesional. Se știe că oamenii nu pleacă din spitale doar din cauza salariilor. Atunci când, într-un interval scurt, mai mulți angajați aleg să demisioneze, este foarte probabil să existe o problemă mai profundă în instituția respectivă. Oamenii au nevoie de un venit corect, dar și de respect, de condiții de lucru, de șanse reale de dezvoltare și de sentimentul că fac parte dintr-o echipă. Au nevoie să simtă că munca lor contează și că nu sunt lăsați singuri în fața problemelor. Desigur, trebuie să fim pregătiți cu toții pentru aceste schimbări. Un sistem echitabil înseamnă reguli clare, programări respectate, criterii de prioritate și, uneori, timpi de așteptare. Nu putem cere un sistem predictibil și corect, continuând în același timp să îl ocolim prin relații, telefoane și excepții. Schimbarea nu va fi comodă. Dar, fără reguli respectate și fără disponibilitatea de a ne schimba inclusiv propriile comportamente, vom continua să vorbim despre aceleași probleme și peste câțiva ani”, a scris Gheorghiță.
