duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: valeria herdea

3 articole
Eveniment

Casa de Asigurări de Sănătate rămâne fără bani

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va rămâne fără bani la final de septembrie, anunță șefa instituției, așa că aceasta face apel la pacienți să devină „proactivi”. Aceeași situație a fost înregistrată și în 2023. Citește și: Cum a ajuns primarul care se crede „manechin”, Piedone, de la 220 de kilograme la 123 kg: a făcut două operații de îngustare a burții. El se laudă că poate împinge roaba Casa de Asigurări de Sănătate rămâne fără bani „Avem bani pe nouă luni. Ultimul trimestru nu avem bani. Ori facem un efort toţi să încercăm să reducem cheltuielile şi pierderile din sistem şi încercăm să mobilizăm şi pacienţii să vină proactiv, în aşa fel încât prevenţia care costă mai puţin să îi ajute să nu ajungă în viitorii ani la boală şi să avem o previziune corectă", a declarat, luni, preşedintele CNAS, Valeria Herdea, la o dezbatere organizată de Profit.ro. Ea a anunţat că este în curs de demarare un proiect interinstituţional între Ministerul de Finanţe, Colegiul Medicilor din România, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la care este invitat şi Ministerul Sănătăţii să participe, astfel încât echipe mixte să verifice eficienţa activităţii furnizorilor de servicii medicale. Grafică: Ziarul Financiar În decembrie 2023, premierul PSD Marcel Ciolacu scotea bani din fondul de rezervă pentru CNAS și se plângea că nu știe unde se duc banii pentru Sănătate: „Aceleași cerințe le am și de la Sănătate, unde astăzi alocăm încă aproape 200 de milioane de lei pentru cheltuielile spitalelor. Aștept de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să vină cu un sistem clar și eficient de raportare a costurilor, cu criterii clare pentru sumele alocate pe fiecare program de sănătate. Nu poți avea un buget de 12 miliarde de euro pe an și să nu știi în timp real pe ce se duc banii!”.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate va rămâne fără bani la final de septembrie, spune Valeria Herdea
Șefa CNAS, consiliată de sinecurist crâșmar (sursa: Inquam Photos/Mălina Norocea)
Investigații

Șefa CNAS, consiliată de sinecurist crâșmar

Șefa CNAS, consiliată de sinecurist crâșmar. Liberalul Adrian Codruț Codreanu, inspector la Direcția de Administrare a Domeniului Public Sectorul 3 și patron al unei cârciumi din Centrul Vechi al Bucureștiului, a fost angajat pe funcția de consilier al Valeriei Herdea, noua șefă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Fără nici un fel experiență în domeniul asigurărilor de sănătate, Adrian Codruț Codreanu este subalternul pe linie de partid al liberalului Andrei Baciu, actualul șef PNL Sector 3 și fost șef al CNAS, acuzat de procurorii anticorupție de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în dosarul vaccinurilor. Toți liberalii pesedistului Negoiță Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, și-a asigurat liniștea în Consiliul Local după ce a împărțit funcțiile din administrația publică și a făcut angajări pe criterii politice. Unul dintre cei angajați de la liberali a fost Adrian Codruț Codreanu, membru PNL Sector 3. Citește și: EXCLUSIV Șefa ITIA, care a acuzat-o pe Halep de dopaj, în centrul unui scandal uriaș în Anglia cu suspiciuni de corupție în rugby. Karen Moorhouse și-a favorizat foști șefi Acestuia i s-a găsit un loc călduț la Direcția de Administrare a Domeniului Public (DADP) Sector 3, de unde a încasat anul trecut un salariu de 78.000 lei. Adică 6.500 lei pe lună, echivalentul a 1.300 de euro. Pe lângă locul de muncă plătit din bani publici, liberalul Adrian Codruț Codreanu este administratorul și asociatul majoritar al firmei Lloyds Pub SRL, care deține o cârciumă cu același nume pe strada Mavrogheni din Centrul Vechi al Bucureștiului. Celălalt asociat de la Lloyds Pub este alt liberal, Cătălin Florin Moldoveanu, consilier local la același Sector 3. Firma celor doi liberali a avut în anul fiscal 2022 o cifră de afaceri netă de aproximativ 250.000 lei și un profit de peste 74.000 lei cu un singur angajat. Alt sinecurist liberal La fel ca Adrian Codruț Codreanu, liberalului Cătălin Florin Moldoveanu îi plac funcțiile plătite din banii publici. În 2021, a fost director de cabinet al președintelui Administrației Fondului de Mediu (AFM), apoi consilier juridic. Tot la AFM. Citește și: EXCLUSIV Noua șefă a CNAS a ascuns 17 sponsorizări pe care le-a primit de la mari companii de medicamente. În șapte ani, Valeria Herdea a primit 70 de sponsorizări Apoi a renunțat la AFM pentru că a fost numit consilier juridic la Transgaz. Din declarația de avere mai aflăm că liberalul Cătălin Florin Moldoveanu nu deține casă, masă, mașini, datorii, nici măcar un cont bancar. Dar este în schimb unul dintre asociații Exclusive Brand Shop, firmă în curs de dizolvare. De la Registrul Comerțului aflăm că în această societate a fost asociat cu Andrei Cristian Tudorache și Adrian Fătu. Primul este un fostul viceprimar PNL de la Sectorul 3 din perioada 2012 – 2016, care la rândul lui este abonat la funcțiile publice. Celălalt asociat, Adrian Fătu, a trecut de la PDL la PNL, apoi ajuns consilier local la Sectorul 3. A dispărut din atenția publică în urma alegerilor locale din 2020. Șefa CNAS, consiliată de sinecurist crâșmar Andrei Baciu, șeful PNL Sector 3, a fost obligat să renunțe la funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate după ce procurorii anticorupție l-au acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în dosarul vaccinurilor. În locul său a fost numită recent Valeria Herdea. În acest context, Andrei Baciu l-a propus și susținut pe subalternul lui pe linie de partid, Adrian Codruț Codreanu, pentru funcția de consilier al Valeriei Herdea. Practic, Andrei Baciu și-a pierdut postul, dar și-a păstrat influența. Din declarația de avere a lui Adrian Codruț Codreanu aflăm că acesta și-a cumpărat un apartament în anul 2016 în localitatea Florești din județul Giurgiu. Ulterior, a început să își investească banii în terenurile din Florești. Primul teren agricol, de 600 mp, l-a cumpărat în anul 2017. Un an mai târziu, a cumpărat un teren intravilan de 4.700 mp. Apoi, în 2022, a cumpărat alte două terenuri intravilane a câte 4.700 mp fiecare. În 2023, a mai achiziționat trei terenuri intravilane. Două de câte 4.200 mp, iar cel de-al treilea, de doar 2.500 mp.

Noua șefă CNAS ascunde sponsorizări farma (sursa: Inquam Photo/Alexandru Busca)
Investigații

Noua șefă CNAS ascunde sponsorizări farma

Noua șefă CNAS ascunde sponsorizări farma. Medicul Valeria Herdea, noua președintă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a fost sponsorizată în perioada 2016 – 2022 de cel puțin 21 de companii producătoare de medicamente. A primit peste 70 de sponsorizări în șapte ani. Însă declarațiile companiilor de medicamente se bat cap în cap cu cele depuse de medicul Valeria Herdea la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, instituția desemnată de Ministerul Sănătății să gestioneze declarațiile de sponsorizare. Citește și: Șef la RAR cu mașini Uber la stradă, țeapă de peste 7,2 milioane de lei dată ANAF DeFapt.ro a descoperit că noua președintă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a ascuns cel puțin 17 sponsorizări primite în anii 2019 și 2020, dar a fost deconspirată de sponsori. La rândul ei, a dat de gol câteva companii de medicamente care i-au dat sponsorizări nedeclarate. Noua șefă CNAS ascunde sponsorizări farma Valeria Herdea, medic de familie și vicepreședintele Colegiului Medicilor, a fost numită cu sprijinul Partidului Național Liberal în funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. O instituție mamut care gestionează anual peste 12 miliarde de euro din bani publici. DeFapt.ro a verificat în baza de date a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România de la cine și câte sponsorizări a primit actuala șefă a CNAS în perioada 2016 – 2022. Datele analizate arată că medicul Valeria Herdea era abonată la sponsorizările marilor jucători de pe piața medicamentelor. Dar o parte din declarațiile de sponsorizare depuse de medicul Valeria Herdea, cât și de sponsori, sunt incomplete și contradictorii. Adică nu respectă legislația românească care reglementează sponsorizările în domeniul medical. A primit 17 sponsorizări în 2016, a declarat 14 De exemplu, medicul Valeria Herdea a declarat în anul 2016 că a primit 14 sponsorizări de la companiile farmaceutice în valoare totală de 28.800 lei. Firmele au declarat, însă, că i-au dat 17 sponsorizări, în cuantum de 32.000 lei. Printre sponsorii din 2016 se află compania A&D Pharma Marketing & Sales Services. De la aceasta, Herdea a primit în acel an cinci sponsorizări pentru a vorbi la cinci conferințe. În total, 6.029 lei. O altă companie, Angelini Pharmaceuticals, i-a plătit 10.500 lei pentru a ține patru conferințe. BGP Products SRL i-a oferit șase sponsorizări cu o valoare cumulată de aproximativ 11.500 lei pentru a vorbi și/sau a acorda consultanță la evenimente medicale. Două sponsorizări au fost date pentru ca medicul Valeria Herdea să poată participa la Congresul ESPID din Brighton, Marea Britanie. În 2017, a declarat mai puțin cu 4.000 de lei În anul 2017, medicul Valeria Herdea a menționat că a primit zece sponsorizări, de peste 15.000 în total, lei de la Zentiva, Sanofi Româna, A&D Pharma Marketing & Sales Services, Bayer, BGP Products și Merck Sharp Dohme România. Dar, și de această dată, declarațiile date de companii nu corespund cu cele completate de medicul Valeria Herdea. Din primele, rezultă că Herdea a încasat peste 19.000 lei, nu doar 15.000. De exemplu, firma Bayer a menționat că i-a dat medicului patru sponsorizări, în cuantum de 6.280 lei. Medicul a declarat doar trei sponsorizări, în valoare de 5.560 lei. Compania Dr. Reddy's Laboratories România a făcut public că i-a dat două sponsorizări de 2.456 lei, respectiv 1.286 lei, pentru două conferințe (București și Călărași). Aceste două sponsorizări nu apar în declarația completată de medic. În schimb, în declarația medicului apar alte două sponsorizări primite de la A&D Pharma Marketing & Sales Services și BGP Products. Prima de 1.237,5 lei. Cealaltă, de 1.452,8 lei. În 2018, o firmă nu a declarat sponsorizarea Companiile de medicamente au declarat că au plătit 11 onorarii și sponsorizări pe numele medicului Valeria Herdea, dar aceasta a declarat doar nouă pentru anul 2018. Sumele plătite de companii se ridică la aproape 18.000 lei și 1.800 de euro. Medicul a declarat că a primit aproape 12.000 lei și 1.800 euro. De exemplu, noua șefă a CNAS nu a menționat suma de 960 de lei primită pentru cesiunea drepturilor de autor către Reckitt Benckiser România, plus alți 1.800 lei primiți ca sponsorizare de la Angelini Pharmaceuticals. A mai omis să menționeze o sponsorizare de 2.590 lei primită de la Merck Sharp Dohme România. Totodată, medicul nu menționează trei sponsorizări în cuatum de 5.100 de lei primite de la Dr. Reddy's Laboratories România. Dar menționează peste 3.500 lei primiți de la A&D Pharma Marketing & Sales Services. Pe care, însă, firma nu i-a declarat. Conferință la Eforie Nord în 2019 Medicul Valeria Herdea nu a declarat nici o sponsorizare primită în anul 2019, conform bazei de date a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, deși a primit nu mai puțin de opt sponsorizări, în valoare de 15.558 lei, conform declarațiilor depuse de sponsori. De exemplu, Dr. Reddy's Laboratories România i-a plătit 1.000 lei pentru un redactarea unui training medical și 2.100 lei pentru o conferință la București. A&D Pharma Marketing & Sales Services i-a plătit de două ori câte 2.700 lei pentru pregătirea și susținerea a două lucrări. Alliance Healthcare i-a dat 1.800 le pentru a fi speaker la o conferință la Eforie Nord. Johnson & Johnson România i-a dat suma de 2.670 pentru a fi vorbitor la o altă conferință. Nici banii primiți ca sponsorizare în anul 2020 nu au fost declarați de medicul Valeria Herdea. Dar, la fel ca în 2019, aceasta a fost dată de gol de șapte companii, care au sponsorizat-o cu aproape 20.000 lei. Alte două companii au omis să declare banii În anul 2021, cinci companii farmaceutice au depus declarații din care rezultă că medicul Herdea a primit 13 sponsorizări în cuantum de 36.289 lei. La rândul său, medicul a declarat că a primit doar nouă sponsorizări, de aproape 19.000 lei. De exemplu, medicul nu a menționat peste 11.600 lei, bani primiți de la Vedra International Reprezentanță România. Nu a menționat nici trei sponsorizări de 9.500 lei primite de la Angelin Pharmaceuticals. O altă societate, Ewopharma, susține că i-a dat o sumă de 2.000 lei, dar medicul declară că ar fi încasat 2.700 lei. Din declarația depusă de medic rezultă că a primit o sponsorizare de la Pfizer de 238 lei, sponsorizare nedeclarată de compania farmaceutică. Antibiotice SA și Vifor Pharma sunt alte două companii menționate de medic că i-ar fi dat 2.000 lei, respectiv 2.700 lei. Cele două societăți nu au menționat sponsorizarea, deși erau obligate de lege să o facă. Antibiotice SA a precizat că omisiunea se datorează efectuării plății în anul următor încheierii contractului de sponsorizare. "Pentru o corectă informare a cititorilor dvs, vă rog să aveți în vedere faptul că Antibiotice Iași a încheiat un contract de sponsorizare cu dna Valeria Herdea în data de 13.09.2021, iar plata contractului a fost făcută în data de 21.01.2022. Acest contract a fost înregistrat de compania Antibiotice pe site-ul ANMDM, conform reglementărilor legale în vigoare, in anul 2021", a arătat compania. Însă contractul de sponsorizare nedeclarat de Antibiotice SA, în valoare de 2.000 lei, nu este cel invocat de companie (semnat în septembrie 2021, plătit în ianuarie 2022), ci unul care a fost semnat la data de 20 aprilie 2021 și plătit în iulie 2021, conform declarației MU9506 depusă de medicul Valeria Herdea. Într-adevăr, ulterior, la data de 13 septembrie 2021, Antibiotice SA a mai atribuit un contract de sponsorizare medicului, dar pe care l-a plătit la data de 21 ianuarie 2022. Acest nou contract de sponsorizare a fost declarat atât de Antibiotice SA, cât și de medicul Valeria Herdea în anul 2022. 18.000 de lei diferență în 2022 Situația s-a schimbat radical în anul 2022. Atunci, doar patru firme (Medison Pharma, Servier Pharma, Antibiotice SA și Merck Sharp Dohme România) i-au plătit onorarii, în valoare de 8.018 lei. Dar Herdea susține că ar fi primit 11 sponsorizări, în cuantum de peste 26.000 lei, dar nu a declarat că ar fi primit vreun ban de la Merck Sharp Dohme România. Însă a menționat sponsorizările în bani primite de la Astra Zeneca Pharma, Sanofi România, IPSEN, Magnapharm Marketing & Sales România și Angelini Pharmaceuticals România. DeFapt.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la medicul Valeria Herdea, dar aceasta nu a răspuns până la publicarea articolului. În momentul în care va răspunde la întrebările transmise îi vom prezenta punctul de vedere în legătură cu sponsorizările primite de la companiile de medicamente.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră