Femeile dau share location de frică
Femeile dau share location de frică. Agresiunile sexuale împotriva femeilor sunt un comportament foarte răspândit și chiar acceptat social, arată terapeuta Simona Tache. Femeile dau share location de frică Aceasta își bazează observația nu doar pe propriile experiențe, ci și pe cele ale femeilor care vin la terapie. Citește și: VIDEO Erika Isac, artista care a scos „Macarena”: După ce am fost la X Factor, când aveam 15 ani, zeci de mii de bărbați au spus despre mine că sunt curvă pentru că aveam pantaloni scurți De cele mai multe ori, trauma agresiunii vine la pachet cu o alta, cea a singurătății: femeia abuzată nu este sprijinită, ci considerată vinovată pentru că a ajuns victimă. "Aşadar, de ce dăm noi, femeile, share location? Pentru că ne e frică. E o frică reală, nu suntem nici închipuite, nici răsfățate, nici manipulatoare, nici prea sensibile, nici nu ne-a lovit psihoza colectivă. Pe to do list-ul oricărei femei, pe lângă , și , figurează, pe viață, task-ul . Oriunde am merge și orice am face, acolo, în fundalul creierului nostru, rulează un program de vigilență pe care nu îl închidem niciodată. Mereu ne uităm cine e pe stradă, în spatele nostru, noaptea, mereu evaluăm dacă să ne urcăm sau nu în lift cu un bărbat necunoscut. Dăm share location. Ne sunăm iubitul, dacă taximetristul ni se pare un pic prea insistent, sau doar ne prefacem că îl sunăm, dacă nu avem un iubit. Ne învățăm fetele să aibă grijă să nu pățească ceva și le cerem să ne dea share location. "Realitatea tuturor femeilor" Sursa acestei frici? Realitatea. Realitatea bunicilor noastre, care le-au povestit mamelor noastre, care ne-au povestit nouă. Apoi, pe măsură ce creștem, realitatea noastră, a surorilor, a colegelor, a prietenelor noastre. Realitatea tuturor femeilor care, zilele astea, vorbesc despre momente îngrozitoare prin care au trecut, fetițe fiind, adolescente sau adulte. Realitatea tuturor femeilor care, zilele astea, tac despre momente la fel de îngrozitoare. Realitatea femeilor din cabinetele de terapie, care se tăvălesc pe jos de durere, povestind ce le-a făcut cândva un necunoscut. Un necunoscut, un coleg, un prieten, un profesor, vecinul, soțul sau - O, Doamne! - chiar tata, pe vremea când nu mergeau încă la școală. Poveștile despre hărțuire și violență sexuală nu sunt din filme și din cărți, ci țin de realitatea vieții de femeie. Cele mai norocoase am pățit și continuăm să pățim doar microagresiuni. Dar multe, foarte multe dintre noi, mult mai multe decât se vede cu ochiul liber, ascundem povești care ne-au marcat viața. Asta nu înseamnă că toți bărbații sunt niște agresori. Cei mai mulți nu sunt. Dar faptul că cei mai mulți nu sunt nu anulează realitatea noastră, a femeilor. Nu ne vindecă de frică. "Ce adâncește această frică? Singurătatea" Ce adâncește această frică? Singurătatea care vine la pachet cu ea. Singurătatea în care se afundă orice victimă căreia i se spune, încă dinainte de a deveni victimă, că, dacă pățește ceva, va fi vina ei. Nu există femeie care, atunci când externalizează o astfel de traumă, să nu se înece în vinovăție și rușine, indiferent de vârsta pe care o avea când a suferit-o. Am auzit femei care își spun că sunt greșite și curve, pentru că nu au știut să îl oprească pe tata din a le băga mâna în chiloței, când aveau 4 ani. O să ne vindecăm de frică, rușine și vinovăție, atunci când n-o să mai fim singure și nu o să mai fim singure atunci când nu o să ni se mai spună că, dacă ni s-a întâmplat, e pentru că am avut fusta prea scurtă, ne-am căutat-o, nu ne respectăm, suntem proaste, iresponsabile sau curve. Când violatorii de minore nu vor mai fi achitați pe motiv că victimele nu s-au opus convingător sau nu au spus părinților. Când fetițelor care sună la 112 nu o să li se mai spună că țin linia ocupată. Când polițiști, judecători sau procurori, nu vor mai zâmbi cu subînțelesuri, favorizând agresorii. Când bărbații care nu sunt agresori se vor opri din a se lupta tot cu victimele, în loc să se lupte, alături de ele, cu cei care sunt agresori. "Deocamdată, continuăm să dăm" Comediana Magda Mihăilă a postat, zilele trecute, pe Facebook, niște versuri ale lui Dan Spătaru: Scarry, nu? Îndreptățirea ancestrală a bărbatului de a face ce vrea cu corpul femeii răzbate chiar și dintr-un șlăgărel pe care încă îl fredonăm cu toții pe la petrecerile cu tematică retro, fără să ne sară în ochi violul. Pentru că - nu-i așa? - și asta ni s-a spus de mici, indiferent de sex. Că bărbatul poate să ia femeia pe sus, dacă își pierde controlul, iar, dacă și-l pierde, e pentru că tot femeia a făcut ceva greșit. A fost normalizat abuzul şi l-am internalizat atât de puternic cu toții, încât tocmai ce ne-am certat în 2024, pe internet, pe ceva ce ar trebui să fie common sense. Mă bucur însă că măcar s-a ajuns la faza în care ne certăm. E primul pas către un viitor în care femeile vor putea să meargă noaptea la pârâu sau unde vor ele, fără ca asta să pară o jucăușă invitație la viol și fără să mai dea share location. Deocamdată, continuăm să dăm.", a scris Tache pe Facebook.
