sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: trafic de influență

2 articole
Eveniment

Coldea, suspect DNA, inexplicabile profituri uriașe

Coldea, suspect DNA, inexplicabile profituri uriașe. Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3, că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de patru ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene. 700.000 de euro plus TVA Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro. Citește și: Coldea a rămas tot agent. Dar nu secret, ci imobiliar: cea mai nouă firmă a sa are ca obiect de activitate „agenții imobiliare”, dar se ocupă și de intermedieri financiare. Profitul, enorm Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti. "Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură, unde mi-au spus iniţial că vor 700.000 de euro plus TVA. S-a scăzut doar 100.000 de euro Ulterior, eu i-am spus că e o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România. Dânsul mi-a spus ca aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult şi ofer suma de 500.000 de euro. Dânsul a zis: . Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică. Şi am semnat contractul", a afirmat Cătălin Hideg, la Antena 3. Întâlnire cu Coldea la terasă În schimbul acestor bani, i s-ar fi promis "optimizarea problemelor sale din justiţie", adică să primească o pedeapsă cu suspendare. "Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanţa de fond şi judecătorul, care a fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani", a spus Hideg. El a adăugat că s-a întâlnit cu Florian Coldea în vara anului 2023 la o terasă, unde a fost şi un prieten de-al său care venise din Emiratele Arabe Unite, iar fostul general i-ar fi spus că ştie de problema lui. Cătălin Hideg a mai susţinut că a plătit o primă tranşă de 100.000 de euro, însă nu a mai avut bani, după care ar fi fost ameninţat să achite restul sumei. El a recunoscut că a depus un denunţ la DNA şi peste 20 de înregistrări cu "probe clare" împotriva celor care l-au ameninţat. Pe de altă parte, Hideg a mărturisit că nu are probe că banii pe care i-a dat avocatului Trăilă ar fi ajuns la foştii generali SRI. Coldea, suspect DNA, inexplicabile profituri uriașe Trecut în rezervă în 2017, Florian Coldea, fostul număr 2 din SRI, s-a apucat de afaceri trei ani mai târziu. Generalul în rezervă are două firme, pe care le împarte cu un fost coleg din Serviciu, generalul Dumitru Cocoru. Prima firmă a fost înființată de Coldea și Cocoru, cu cote egale, în 2020 și se numește Strategic Sys SRL. Obiectul principal de activitate: Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea. În 2022, firma a avut venituri de 2,96 milioane de lei și cheltuieli de numai 233.015 lei, cu un singur angajat. Profitul net a fost de 2,69 milioane de lei, adică de peste 90% din venituri. Un an mai târziu, în 2021, Coldea și Cocoru au înființat, tot în cote egale, Strategic Assets SRL. Obiect de activitate principal: Agenții imobiliare. Totuși, în 2022, obiectul de activitate a fost completat cu: Activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii – servicii de consiliere pentru investiții, intermedieri credite bancare, pentru persoane juridice. La finalul lui 2022, Strategic Assets SRL avea venituri de 2,34 milioane de lei și cheltuieli infime, de aproape 64.000 de lei. Profitul net: 2,25 milioane de lei (95% din venituri), cu un singur angajat.

Coldea, suspect DNA, inexplicabile profituri uriașe (sursa: Inquam Photos/Saul Pop)
Ex-primarul Tudorache Diamant, trimis în judecată (sursa: Facebook/Dan Tudorache)
Eveniment

Ex-primarul Tudorache "Diamant", trimis în judecată

Ex-primarul Tudorache "Diamant", trimis în judecată. Daniel Tudorache, fostul primar la Sectorului 1 din Capitală, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor, a informat, miercuri, DNA. Ex-primarul Tudorache "Diamant", trimis în judecată Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, aflat sub control judiciar pe cauţiune cu o valoare de 1.000.000 euro, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor. În acelaşi dosar, în faţa judecătorilor va ajunge şi fosta soţie a edilului, sub control judiciar pe cauţiune cu o valoare de 200.000 euro, pentru complicitate la spălarea banilor, dar şi o altă persoană din anturajul primarului, sub control judiciar pe cauţiune cu o valoare de 75.000 euro, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. Comision de 10% din valoarea contractului Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada septembrie 2016 - mai 2017, persoana aflată în anturajul lui Daniel Tudorache, la acel moment primarul Sectorului 1, ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10% din valoarea contractului de servicii pe care societatea acestuia îl avea cu o instituţie aflată în subordinea Primăriei Sectorului 1, iar, în schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, atât în mod direct, cât şi prin intermediul lui Tudorache, la funcţionarii responsabili, astfel încât contractul să se desfăşoare în bune condiţii (plata la timp a facturilor şi actualizarea tarifelor). Citește și: EXCLUSIV Clădirile Băncii Naționale a României, angajații Transgaz și mașinile MAE, asigurate la o companie înființată de Lukoil și disputată de Platon „Landromat rusesc” "În schimbul traficării influenţei, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum şi suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparţinând traficantului de influenţă", menţionează anchetatorii. În activităţile descrise, spune DNA, persoana care şi-a traficat influenţa ar fi fost sprijinită de Daniel Tudorache. Cu prilejul a două întâlniri din zilele de 19 septembrie 2016 şi 7 februarie 2017 desfăşurate în biroul din cadrul Primăriei Sectorului 1, acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său şi că trebuie să ţină legătura cu acesta pentru buna desfăşurare a contractului. În acest mod, Daniel Tudorache ar fi confirmat caracterul real al influenţei. De altfel, arată procurorii, din datele cauzei ar reieşi că primarul de la acea vreme Daniel Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său. Cum a ascuns banii În perioada în care a ocupat funcţii publice (ianuarie 2008 - martie 2019), Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporţionat de mari comparativ cu veniturile sale licite care reprezentau o medie de aproximativ o mie de euro pe lună, menţionează Direcţia. Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus obţinute în mod nelegal, DNA arată că acesta ar fi procedat la: * depunerea de sume de bani în numerar, prin intermediul fostei soţii şi al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora - în total 3.255.465 lei şi 231.117 euro; * achiziţionarea de bunuri imobile pe numele fostei soţii, în sumă totală de 305.000 euro şi 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar; * acordarea unui împrumut de 920.000 de euro, în numerar, unei persoane, prin intermediul fostei soţii; * achiziţionarea, prin intermediul fostei soţii, de bijuterii, inclusiv diamante în valoare de 9.784.295 lei. * restituirea, în perioada 2010-2012, pe parcursul unui an şi jumătate, în mai multe tranşe, în numerar, a sumei de 240.000 de lei împrumutată în data de 13.09.2010 de la o persoană, prin intermediul fostei soţii, în contul căreia a fost transferată suma împrumutată şi care a fost utilizată în data de 15.09.2010 pentru achiziţionarea, pe numele soţiei, a unui autoturism de lux în valoare de 59.494 euro; Într-un context separat, afirmă procurorii, în perioada aprilie - iunie 2018, persoana din anturajul primarului Tudorache ar fi pretins de la acelaşi om de afaceri un comision de 10% din valoarea unui contract de servicii încheiat la data de 27 aprilie 2018 cu o instituţie aflată în subordinea Primăriei Sectorului 1. 258 de bijuterii și pietre prețioase găsite la percheziție "În schimb, persoana se angaja să-şi exercite influenţa asupra funcţionarilor responsabili, atât direct, cât şi prin intermediul primarului, pentru a asigura câştigarea şi buna desfăşurare a contractului. La data de 12 iunie 2018, în baza solicitării, persoana din anturajul primarului ar fi primit în numerar suma totală de 5.000 lei, disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparţinând traficantului de influenţă", se precizează în comunicat. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri aparţinând lui Daniel Tudorache şi soţiei acestuia, identificate la percheziţia domiciliară, respectiv 258 de obiecte (bijuterii şi pietre) cu o valoare totală de 9.784.295 lei şi sumele de 11.210 euro şi 4.235 dolari, precum şi asupra mai multor bunuri imobile aparţinând soţiei acestuia. De asemenea, s-au dispus măsuri asigurătorii şi asupra sumei de 150.000 lei aparţinând celui de-al treilea inculpat. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de deputat a inculpatului Tudorache Daniel, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră