marți 08 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

test

32 articole
Internațional

Persoanele vaccinate nu sunt obligate să se testeze la sosirea în Marea Britanie

Fără test obligatoriu la sosirea în Anglia, dar doar pentru persoanele vaccinate cu schema completă. Guvernul britanic a anunţat luni că ridică cerinţa de a se efectua un test COVID-19 pentru călătorii complet vaccinaţi care sosesc în Anglia, informează France Presse. ''Ceea ce facem pentru călătorii este să arătăm că această ţară este deschisă pentru afaceri, deschisă pentru călători'', a declarat premierul Boris Johnson, confirmând această modificare ce înseamnă că ''persoanele care sosesc nu mai trebuie să fie testate (…) dacă au fost vaccinate de două ori''. Până în prezent, călătorii complet vaccinaţi trebuiau să rezerve în avans un test (antigen sau PCR) pentru COVID-19, care urma să fie efectuat după sosire. Cei care nu sunt complet vaccinaţi trebuie să facă un test înainte de plecare, apoi două teste PCR după sosire şi trebuie să se izoleze timp de 10 zile. Fără test obligatoriu la sosirea în Anglia Liderul conservator nu a precizat când va fi pusă în aplicare noua măsură, dar aceasta ar putea intra în vigoare înainte de vacanţa şcolară din februarie, ceea ce reprezintă o veste bună pentru sectorul turismului şi al transportului internaţional. Într-o scrisoare, şefii marilor companii aeriene, precum British Airways, easyJet şi Ryanair, au cerut guvernului să pună capăt restricţiilor privind călătoriile internaţionale, "cel puţin" pentru călătorii complet vaccinaţi. Una dintre cele mai îndoliate ţări din Europa din cauza coronavirusului, cu aproape 154.000 de decese, Marea Britanie a fost afectată de un val de cazuri atribuite variantei Omicron, care este acum în declin. Pornind de la această îmbunătăţire, premierul Boris Johnson a anunţat săptămâna trecută că ultimele restricţii rămase în Anglia vor fi ridicate. Începând de joi, măştile nu vor mai fi obligatorii din punct de vedere legal, dar sunt recomandate pentru locurile închise şi aglomerate şi au fost deja abandonate în şcoli. Nu va mai fi necesar un card de sănătate pentru accesul în cluburile de noapte şi la anumite adunări mari. În Regatul Unit, fiecare naţiune îşi decide propria politică de sănătate. În Scoţia, cele mai multe restricţii au fost ridicate luni, permiţând redeschiderea discotecilor şi eliminarea limitei de trei familii pentru întâlnirile în interior.

Persoanele vaccinate nu sunt obligate să se testeze la sosirea în Marea Britanie
Persoanele cu simptome Covid pot fi testate la domiciliu
Eveniment

Persoanele cu simptome Covid pot fi testate la domiciliu

Testare la domiciliu la simptomele Covid, anunță Ministerul Sănătăţii (MS). Dacă persoanele respective au indicaţie de testare RT-PCR vor putea solicita testarea la Direcţia de Sănătate Publică prin numărul 021-9462 sau prin platforma online https://dspb.ro/formular-programare-test-covid-19/.Persoane nedeplasabile sau care nu au posibilitatea de a merge către un centru de testare vor menţiona acest lucru în formularul online sau operatorului call centre pentru a fi introduse în lista de aşteptare a SABIF pentru testare la domiciliu, potrivit unui comunicat de presă al MS.În cazul celor care pot merge la un centru de recoltare fără a utiliza mijloacele de transport în comun, DSP va informa solicitantul cu privire la posibilitatea testării într-un punct de recoltare organizat într-o unitate sanitară din apropiere, dar şi despre harta acestor puncte de recoltare, publicată pe site-ul MS şi al DSP Bucureşti. Testare la domiciliu la simptomele Covid De asemenea, DSP va emite un email sau sms care conţine numărul de înregistrare al cererii, numele, prenumele solicitantului şi CNP-ul parţial anonimizat, pe care pacientul îl va prezenta la centrul de testare.Persoanele care merg la punctele de recoltare vor prezenta dovada înregistrării de testare la DSP Bucureşti. Fiecare va prezenta email-ul sau sms-ul primit de la DSP Bucureşti. Fără această dovadă, recoltarea probelor pentru RT-PCR, nu se va efectua, atrage atenţia MS.Personalul din punctul de recoltare are obligaţia să valideze datele, iar în cazul în care acestea nu corespund, recoltarea nu se va efectua.După recoltare, persoana testată va aştepta la domiciliu rezultatul testului RT-PCR, pe care îl va primi prin email sau sms din aplicaţia Coronaforms.În cazul în care rezultatul testului este pozitiv, persoanelor în cauză li se recomandă să contacteze medicul de familie şi să urmeze indicaţiile acestuia.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră