sâmbătă 31 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: tablouri

4 articole
Investigații

EXCLUSIV Tablouri de El Greco și Greuze din patrimoniul României, confiscate la Paris

Trei tablouri de patrimoniu lăsate moștenire de Regele Carol I statului român, cu o valoare estimată de 11 milioane de euro, au fost confiscate de autoritățile franceze înainte de a fi vândute ilegal de un colecționar de artă în Paris. La solicitarea DeFapt.ro, Ministerul Finanțelor a trasmis că a angajat un consorțiu de avocați pentru a recupera cele trei picturi de la Paris. Citește și: EXCLUSIV România a plătit avocaților 1,4 milioane de euro pentru a bloca un tablou de El Greco la New York. Pictura, revendicată și de un oligarh rus apropiat de Trump Două dintre tablouri, „Sfânta familie cu Maria Magdalena” și „Hristos pe cruce”, sunt semnate de El Greco, iar cel de-al treilea, „Portretul lui Gluck”, a fost realizat de Jean Baptiste Greuze. Trei tablouri estimate la 11 milioane de euro Un colecționar de artă a încercat în urmă cu trei ani să vândă ilegal în Paris trei tablouri din Colecția de tablouri a Coroanei României, aflată în proprietatea statului român. Autoritățile franceze au deschis un dosar penal pe numele colecționarului și au confiscat tablourile. Apoi au anunțat autoritățile de la București, respectiv Ministerul Culturii, pentru a face demersurile oficiale necesare pentru a recupera picturile.   Documentele oficiale obținute de către DeFapt.ro arată că s-a încercat vânzarea ilegală a a tablourilor „Sfânta familie cu Maria Magdalena”, „Hristos pe cruce” și „Portretul lui Gluck”. Primele două tablouri au fost realizate de El Greco, iar cel de-al treilea, de Jean Baptiste Greuze. Numele celor trei tablouri apar în baza de date a Institutului Național al Patrimoniului la categoria „bunuri culturale mobile distruse, furate, dispărute sau exportate ilegal”.  Dosar penal la Paris Ministerul Finanțelor a transmis, la solicitarea DeFapt.ro, că dosarul se află „pe rolul Tribunalului Judiciar Paris sub nr. parchet 20154000732 și nr. de instrucție JI 216/21/15”. Mai mult, ministerul a angajat un consorțiu format din casele de avocatură Stănescu Vasile și Asociații și AARPI Baecque Bellec pentru a reprezenta statul român în relația cu autoritățile franceze. Avocații statului român au încasat până acum puțin peste 18.000 lei, echivalentul a 3.600 de euro. Colecția Carol I Cele trei picturi valoroase au făcut parte din colecția de tablouri a Regelui Carol I, pe care monarhul pe care a lăsat-o moștenire Coroanei României. După anul 1947, s-a constatat că din colecția lăsată moștenire statului român au dispărut 42 de tablouri, inclusiv cele trei tablouri de la Paris. Guvernul român susține că acestea au fost scoase ilegal din țară de Regele Mihai I, ultimul rege al României, după ce acesta a fost forțat să abdice și să plece din țară, dar nu există dovezi pentru această afirmație.   Misteriosul colecționar de la Paris Contactat de către DeFapt.ro, avocatul Vasile Stănescu a confirmat că cele trei tablouri fac parte din colecția celor 42 de opere de artă care au dispărut din patrimoniul României. Întrebat cine a încercat să vândă ilegal cele trei tablouri, avocatul Stănescu a spus că „nu are legătură cu statul român cine a încercat să le vândă. Dar nu știu dacă vă pot da informația respectivă pentru că e în desfășurare procesul de natură privată. În sensul că nu sunt încă informații publice. E un colecționar care nu are legătură cu România.” România, sesizată de Franța Totodată, avocatul Stănescu a explicat că dosarul penal a început în Franța, ocazie cu care autoritățile de la București au aflat că cele trei tablouri aparțin statului român. „Ancheta penală a început în urmă cu doi-trei ani, iar autoritățile franceze au sesizat România. România s-a sesizat prin Ministerul Culturii, care a transmis dosarul la Ministerul de Finanțe pentru a face diligențele în procesul internațional. Apoi Ministerul Finanțelor ne-a contractat, noi mergem în civil să le recuperăm, să facem o acțiune în revendicare. Să le câștigăm, să le aducem în țară, ăsta este obiectivul”, a declarat avocatul Vasile Stănescu.

Tablouri de El Greco și Greuze din patrimoniul României, confiscate la Paris. Făceau parte din colecția Carol I, un colecționar de artă urma să le vândă ilegal (sursa: Pexels/Valeria Drozdova)
Tablouri de zeci de milioane de dolari, supravegheate de angajați cu salariul minim pe economie (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Tablouri de zeci de milioane de dolari, supravegheate de angajați cu salariul minim pe economie

„Sunt dispusă să merg până la capăt. Mă leg cu lanțul de tunul din fața Palatului și intru în greva foamei. Sunt foarte hotărâtă”, afirmă o angajată a Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași. Reducerea de 10% nu se poate aplica la salariul minim pe economie De Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, angajații instituțiilor de cultură au organizat un protest în Palatul Culturii din Iași, reclamând subfinanțarea cronică a sectorului cultural, reducerea cu 10% a fondului de salarii și lipsa dialogului social. Citește și: Concediu prelungit: Grindeanu, dispărut din viața publică din 23 decembrie 2025. Surse: ar fi în Brazilia, în vacanță. PSD condus, de facto, de familia Olguța Vasilescu Protestatarii avertizează că patrimoniul cultural și specialiștii care îl protejează sunt în pericol real. Liderul de sindicat al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, Celia Iacob, a declarat că acțiunea face parte dintr-un protest național inițiat de Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă „CulturMedia”, având ca principal motiv nemulțumirile legate de salarii și condițiile de muncă din domeniul cultural. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Generalul Zisu a ascuns într-o vilă peste 2.000 de tablouri (sursa: defapt.ro)
Eveniment

Generalul Zisu a ascuns într-o vilă peste 2.000 de tablouri

Generalul Cătălin Zisu a ascuns într-o vilă peste 2.000 de tablouri, unele aflate în patrimoniul Ministerului Apărării Naționale, au descoperit, la percheziții, procurorii DNA. Zisu, unul dintre cei mai controversați și influenți șefi din ministerul Apărării, urmează să fie pus sub acuzare pentru abuz în serviciu într-un dosar de corupție investigat de procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Acesta ar fi atribuit un contract de 12 milioane de lei pentru extidenderea cimitirului Ghencea Militar firmei Garden Center Group, dar lucrările nu au fost efectuate integral. Citește și: Șocant: deși clienții Nordis au fost avertizați de avocați să nu dea bani pe promisiuni de vânzare-cumpărare fără înscriere în cartea funciară, cei mai mulți au ignorat sfatul Generalul Zisu a ascuns într-o vilă peste 2.000 de tablouri Procurorii DNA au efectuat 22 de percheziții în urma cărora s-au descoperit peste 2.000 de tablouri care se aflau într-o locuința aflată pe numele unui interpus al generalului Cătălin Zisu. O parte dintre tablouri fac parte din patrimoniul Ministerului Apărării Naționale Cătălin Zisu a primit prima stea de general la vârsta de 37 de ani de la președintele Ion Iliescu, în anul 2003. Atunci era considerat cel mai tânăr general al Armatei Române. Un general de perspectivă care fusese implicat în mai multe afaceri controversate, inclusiv în retrocedarea terenurilor Armatei către Gigi Becali. A trecut ulterior în tabăra lui Gabriel Oprea pe care l-a slujit cu încredere și onoare. În schimb, a fost propus pentru avansare în grad președintelui Traian Băsescu. În mandatele de președinte ale lui Traian Băsescu a primit încă două stele de general, deși nu a fost pe nici un front, dar era șeful logisticii armatei. Iohannis nu i-a dat a patra stea, dar l-a decorat. Comandamentul Logistic Întrunit funcționează în subordinea Statului Major al Apărării și are ca principală misiune asigurarea sprijinului logistic a forțelor militare aflate pe teritoriul național, precum și a trupelor aflate în teatrele de operații, gestiona spitalele militare și cimitirele, plus toate achizițiile. Zius, nederanjat timp de 20 de ani Generalul Cătălin Zisu nu a fost deranjat în ultimii 20 de ani de vreun procuror, deși se știa de afacerile de corupție pe care le patrona în interiorul Ministerului Apărării Naționale. De abia acum, procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dat drumul la o primă anchetă. Conform unui comunicat de presă al DNA, procurorii militari „efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 - 2023, a unor infracțiuni de asimilate celor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora. În cursul zilei de 14 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”.

Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase (sursa: Facebook/Muzeul Național de Artă al României)
Eveniment

Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase

Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase. Criticul și istoricul de artă Adrian Buga a atras atenția încă de la 1 decembrie 2023 despre problemele expoziției Victor Brauner de la Muzeul Național de Artă al României. "Privesc toate lucrările și primesc un șoc" Într-o lungă postare pe Facebook, Buga a detaliat scurta istorie rușinoasă a expoziției Brauner. "VICTOR BRAUNER - PROTEST La început au fost amenințări „prietenești”, „sfaturi și îndemnuri” care au culminat spre final, în public, cu apelativul NESIMȚIT! Citește și: Sondaj catastrofal pentru liderii coaliției guvernamentale: Geoană este la aproape 10 procente în fața lui Ciolacu, iar Ciucă este sub Șoșoacă. Drulă, inexistent Vreau să postez, sper că ultima dată, împotriva acestei probleme, care m-a epuizat, și doresc să punctez fiecare etapă a acestui scandal care trebuia să fie închis cu atenție și cu diplomație. De Ziua națională a României, 1 Decembrie 2023, sunt invitat în calitate de Membru al Asociației Prietenii MNAR la deschiderea oficială a expoziției: Victor Brauner „Între ocult și oniric”. Privesc toate lucrările și primesc un șoc când văd ce lucrări au fost expuse printre cele fără probleme! Năstase s-a făcut că nu aude criticile Chiar atunci, pe loc, vorbesc public și atrag atenția unor specialiști implicați în proiect! Și ei sunt consternați! Strig, de două ori, chiar la vernisaj, că lucrările din colecția incriminată au probleme grave de autenticitate. Sunt auzit și de „colecționar” care trece impasibil și „surd” pe lângă mine! Plec extrem de trist că văd așa ceva în Muzeul NAȚIONAL. Detaliez unui prieten artist parizian situația. Tace și acum! Îl înțeleg! Imediat încep să fac demersurile discrete. Plec la Paris să cercetez și mai mult opera lui Brauner. Anunț muzeul Georges Pompidou printr-o scrisoare. Revin în țară, mă opresc de Sărbători și de Anul Nou. "Am ajuns la 4-5 lucrări" false Reiau activitatea pe 10 ianuarie. Văd expoziția de nenumărate ori! Fotografiez toate lucrările cu probleme. Am ajuns la 4-5 lucrări. Pe date de 17.01.2024 informez Asociația Prietenii MNAR oficial! Mi se răspunde prompt. Îmi dau demisia imediat. Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase Anunț oficial muzeul: registratura MNAR pune data de 18 ianuarie pe Înștiințarea mea. Încă mai speram să scoatem lucrările din expoziție fără scandal, cu diplomație și cu mare atenție să nu afectăm imaginea muzeului. Nu primesc niciun răspuns! Deși domnul Director mă cunoștea, având o colaborare bună, a preferat să nu mă contacteze și să nu mă asculte. Scandalul se propagă în public. Nevoit, fără să primesc niciun răspuns oficial sau neoficial, prezint și eu public toate convingerile mele. Din păcate, domnul Director al MNAR, după vizita comisiei Georges Pompidou, în loc să scoată lucrările din expoziție și să le țină în depozitul MNAR pe durata expoziției și pe durata anchetei, alege să dea lucrările înapoi colecționarului! Specialiștii din MNAR, ignorați Îmi doresc ca, după declararea tablourilor FALSE de către comisia de experți, fiecare persoană care a cumpărat un bilet la MNAR (expoziția Brauner) să fie despăgubită, în procent de 4-6 % din prețul biletului! Experții români! Am spus și o repet: există mari specialiști în muzeu. Șeful secției de restaurare este un profesionist pe care-l respect foarte mult, din păcate nu a fost ascultat. Angajații MNAR merită toată atenția și ajutorul opiniei publice, iar muzeul, mai mult ca oricând, merită susținerea Ministerului Culturii și al Asociației Prietenii MNAR. Apel către Turcan: "Situația este foarte gravă" Stimată doamnă Ministru! Cultura noastră îndreaptă spre Ministerul Culturii un „strigăt de disperare”! Pentru: - Patrimoniul construit (imobil) și Patrimoniul cultural naţional mobil (PCNM) care suferă în tăcere fără să fie restaurate; - experții români, cercetătorii avizați, critici de artă, chimiști, conservatori și restauratori de artă care trebuie susținuți în demersurile lor științifice și ajutați să-și publice cărțile de specialitate, nu certați sau blamați; Ministerului Culturii trebuie să se ocupe cu celeritate de patrimoniul instituțiilor statului care se pierde prin celebrele „drepturile litigioase” (exemplu colecția de artă Dona). Despre colecțiile retrocedate, NU există un raport oficial cu o analiză la nivelul muzeelor din ţară pentru a studia câte lucrări au fost restituite din colecţiile statului. Situația este foarte gravă. Propun ca statul român să fie reprezentat de un procuror, care, prin echipa lui, să strângă toate probele alături de experți și specialiști. Ministerului Culturii trebuie să înțeleagă că suntem în Europa, iar idei din celebru Decretul-Lege din 1974 al lui Nicolae Ceaușescu, nu au ce căuta în Nou Cod al Patrimoniului Cultural. "Prefer să nu citez din Deng Xiaoping" FINAL! Prefer să nu citez din Deng Xiaoping (cum făcuse Adrian Năstase într-un post pe propriul blog, vezi mai jos - n.r.), ci să-mi îndrept gândul spre afirmațiile lui Theodor Pallady, care spunea: „Există tablouri false, dar există și falși colecționari”! Aviz amatorilor! Dedic această muncă de cercetare tuturor specialiștilor, prietenilor, familiei și profesorilor care mi-au fost alături. În amintirea expertului israelian Noam Zvi, aprind o lumină pentru drumul lui lin. Este cel care, acum 27 de ani, a avut încredere în mine și mi-a pavat drumul cunoașterii!", a scris criticul de artă. Într-o postare pe propriul blog, Adrian Năstase își apără lucrările și se declară dezamăgit de "atacurile" la care a fost supus.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră