marți 31 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: sustinere

49 articole
Politică

Simion îl susține total pe Georgescu

Simion îl susține total pe Georgescu. Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a transmis luni seara, la Reghin, un mesaj de speranță și determinare către susținătorii partidului său. El a subliniat că rezultatele recente ale alegerilor parlamentare și șansa unui președinte suveranist marchează un moment de cotitură în istoria politică a țării. Simion îl susține total pe Georgescu Liderul AUR a declarat că România „s-a trezit”. Citește și: Trei sinecuri primite de Călin Georgescu care arată că a fost un om de bază al „sistemului” „Am avut momente de răscruce. Momente în care nu știam cum să ajungem la victorie. Am avut momente când credeam că sistemul ăsta, PSD-PNL-UDMR, este invincibil și nu reușim să îl destructurăm. (...) Astăzi vin, într-o zi de luni, după o grea bătălie electorală, în fața voastră, să vă spun că avem șansa să avem un guvern suveranist și un președinte suveranist! România s-a trezit!” „Fără PSD și PNL”: mesajul unei revoluții electorale Simion a declarat că poporul român și-a luat soarta în propriile mâini, înfrângând pentru prima oară în 35 de ani cele două partide dominante. „Pentru prima oară după 35 de ani, PSD și PNL au fost învinse de voința poporului român și au fost aruncate în groapa istoriei politice. Românii au spus răspicat: fără PSD și PNL”, a subliniat liderul AUR. Despre acuzațiile la adresa lui Georgescu În discursul său, George Simion a răspuns acuzațiilor care i-au fost aduse în campanie, negând orice înțelegere cu PSD. De asemenea, a făcut apel la susținătorii AUR să îl sprijine pe Călin Georgescu în turul doi al alegerilor prezidențiale. „Cred că acum s-a lămurit toată lumea că nu am făcut niciun blat cu PSD-ul. (...) Mi-au jignit soția, familia. M-au atacat, m-au făcut spion rus. (...) Lupta asta nu e a mea, este lupta noastră. (...) Este despre tinerii care, deși dezamăgiți, încă mai speră la un viitor mai bun aici, acasă. Tineri care au mers la vot și au pus ștampila pe un candidat suveranist”, a declarat Simion. Obiectivul: un Parlament cu oameni de încredere Simion a evidențiat importanța trimiterii unor reprezentanți valoroși în Parlament, oameni dedicați intereselor poporului român. El a menționat câteva nume din județul Mureș, pe care le consideră esențiale pentru viitorul politic al țării. „Suntem suficient de organizați, deja suntem bătătoriți, experimentați. (...) Vreau ca județul Mureș să aibă reprezentanți de seamă. Vreau să îl am în Parlamentul României pe Răzvan Biro, coordonatorul AUR Mureș. (...) Oameni care merită să fie în Parlament și să facă legi bune pentru români”, a punctat liderul AUR. "România, nu alte țări" George Simion a reafirmat că AUR candidează exclusiv pentru interesele României, respingând influențele externe. „Noi candidăm pentru România, nu pentru Ucraina, nu pentru alte țări. Noi nu vom asculta ordine de la ambasade străine. (...) 35 de ani de nepăsare au ajuns la final. Și clipa biruinței va veni în foarte scurt timp. Mai avem două bătălii importante și câștigăm războiul”, a conchis liderul AUR.

Simion îl susține total pe Georgescu (sursa: Facebook/George Simion)
Șoșoacă, susținere condiționată pentru Călin Georgescu (sursa: Facebook/Diana Iovanovici-Șoșoacă)
Eveniment

Șoșoacă, susținere condiționată pentru Călin Georgescu

Șoșoacă, susținere condiționată pentru Călin Georgescu. Președintele Partidului S.O.S. România, Diana Șoșoacă, a anunțat luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focșani, că ar putea să-l susțină pe Călin Georgescu, candidat independent, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Totuși, sprijinul său este condiționat de implicarea acestuia în sprijinirea partidului său „să ocupe Parlamentul” și de numirea Dianei Șoșoacă ca prim-ministru. Șoșoacă, susținere condiționată pentru Călin Georgescu Eurodeputata a afirmat că România are de ales între două rele. Citește și: Trei sinecuri primite de Călin Georgescu care arată că a fost un om de bază al „sistemului” „Avem din nou de ales între două rele și trebuie ales răul cel mai mic. (...) Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, dacă românii ies la vot și votează Partidul S.O.S. România, avem majoritate în Parlament și dăm guvernul și prim-ministru României. Cine-i prim-ministru României?" Condiții stricte pentru Georgescu Diana Șoșoacă și-a exprimat neîncrederea în Călin Georgescu, subliniind că decizia de a-l susține este una strategică și impusă de circumstanțe. Ea a explicat că, în lipsa unei colaborări cu S.O.S. România, există riscul ca Elena Lasconi, candidata sprijinită de alte formațiuni politice, să câștige. „Dacă Partidul S.O.S. România îl va vota pe Călin Georgescu, plus tot românii naționaliști (...) ar ieși Călin Georgescu. Evident că avem numai semne de întrebare în ceea ce-l privește pe domnul Georgescu. E o condiție, domnule Georgescu. Dacă dumneavoastră veți susține parlamentul format din S.O.S. România, atunci și noi vă vom ajuta să ajungeți președinte. Nu pentru că avem încredere în dumneavoastră, ci pentru că nu o vrem pe Elena Lasconi să distrugă tot”, a precizat Diana Șoșoacă. Neîncrederea în Georgescu Liderul S.O.S. România a recunoscut deschis lipsa de încredere în Călin Georgescu, motiv pentru care consideră vitală existența unei contraponderi în Parlament. Ea a explicat că acest lucru ar putea preveni eventualele „derapaje” ale unui președinte nesusținut inițial de formațiunea sa. „Nu, nu am încredere în Călin Georgescu. Dar nu am alternativă. (...) Dar atunci trebuie să am o contrapondere, în caz că domnul Georgescu nu e ce spune, să pot să contrabalansez cu Parlamentul (...) mai ales cu guvernul, cu prim-ministru”, a adăugat Diana Șoșoacă. Lansare de carte la Focșani Diana Șoșoacă a fost prezentă la Focșani pentru a participa la lansarea unei cărți scrise de Verginia Vedinaș, candidata Partidului S.O.S. România pentru Camera Deputaților. Cu această ocazie, ea a reiterat mesajele principale ale campaniei sale și a punctat importanța alegerilor din luna decembrie. Această poziționare politică aduce în prim-plan strategia Dianei Șoșoacă de a-și întări influența politică printr-un parteneriat condiționat, subliniind totodată provocările și dilemele din actualul context electoral.

The New York Times, pro Harris (sursa: Facebook/Kamala Harris)
Eveniment

The New York Times, pro Harris

The New York Times, pro Harris. Comitetul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times a anunţat luni că o susţine pe candidata democrată Kamala Harris la alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA, desemnând-o drept "singura alegere patriotică" împotriva republicanului Donald Trump. The New York Times, pro Harris Cu toate acestea, ziarul nu a menţionat numele vicepreşedintei până la al patrulea paragraf, preferând să se concentreze pe o critică la adresa candidaturii lui Donald Trump, numindu-l "inapt" prin felul său de a fi şi pe plan moral. Citește și: Cui i-a folosit isteria falsului ciclon Ashley: Ciolacu, la Comandamentul pentru gestionarea efectelor inundaţiilor, a spus că „s-a acţionat profesionist, ca la carte, nu avem nici o victimă” "Acest adevăr fără echivoc, descurajator - Donald Trump este inapt să fie preşedinte - ar trebui să fie suficient pentru ca orice alegător căruia îi pasă de ţara noastră şi de stabilitatea democraţiei noastre să-i refuze realegerea", scrie comitetul. Acesta recunoaşte că vicepreşedinta Harris "s-ar putea să nu fie candidatul perfect pentru toţi alegătorii, în special pentru cei care sunt frustraţi şi supăraţi de eşecurile guvernului nostru de a remedia ceea ce este stricat". "Cu toate acestea, îi îndemnăm pe americani să compare bilanţul doamnei Harris cu cel al rivalului său", explică acesta, adăugând că "Harris este mai mult decât o alternativă necesară". Publicația l-a mai susținut și pe Eisenhower Comitetul editorial al The New York Times nu a mai susţinut un candidat al Partidului Republican la preşedinţie din 1956, când a făcut acest lucru cu Dwight Eisenhower. Aceste alegeri sunt "despre ceva mai important" decât "politici şi principii concurente" într-un sistem cu două partide, precizează comitetul. "Dacă alegătorii americani nu îl înfruntă, Trump va avea puterea de a aduce daune profunde şi de durată democraţiei noastre", scrie acesta. Cu toate acestea, pentru ziar, alegătorii americani au de asemenea dreptul să ceară clarificări cu privire la propunerile candidatei democrate. Ea ar putea desfăşura o campanie "cu ideea că a fi singura alternativă viabilă la Trump ar putea fi suficient pentru a conduce la o victorie", continuă comitetul. O strategie care "ar putea să dea roade în cele din urmă, dar care ar aduce un deserviciu poporului american şi propriului său bilanţ", adaugă acesta. În acelaşi timp, comitetul editorial descrie Partidul Republican drept "un simplu instrument" al lui Donald Trump "în încercarea sa de a recâştiga puterea" şi afirmă că un al doilea mandat al miliardarului "ar fi mult mai dăunător şi mai dezbinator decât primul". "Kamala Harris este singura alegere", conchide el.

India a promis ajutor umanitar Ucrainei (sursa: Facebook/Narendra Modi)
Internațional

India a promis ajutor umanitar Ucrainei

India a promis ajutor umanitar Ucrainei. Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat vineri că ţara este ''puternic favorabilă păcii'' între Ucraina şi Rusia şi a promis un important ajutor umanitar Kievului. India a promis ajutor umanitar Ucrainei "Dacă am rămas, cu o mare convingere, în afara războiului, asta nu înseamnă că am fost indiferenţi", a declarat Modi, alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele "Nu am fost neutri din prima zi, am fost de o anumită parte şi suntem puternic favorabili păcii", a subliniat el cu prilejul vizitei sale istorice în Ucraina. "Drumul către pace poate fi găsit numai prin dialog şi diplomaţie. Şi trebuie să mergem în acea direcţie fără a pierde timp. Ambele părţi ar trebui să stea şi să discute împreună şi să găsească o cale de a ieşi din această criză", a pledat Modi. "Sunt gata să vă asigur că India este gata să joace un rol activ în orice eforturi pentru pace. Dacă pot juca orice rol în asta personal voi face asta, vreau să va asigur ca prieten", a dat Modi asigurări. Afirmaţiile au fost făcute în cadrul unor declaraţii comune, în timpul cărora ambii lideri au spus că vizita premierului indian la Kiev este una "istorică". „O pace corectă” Modi a vorbit după Zelenski, aşa că preşedintele ucrainean nu a avut ocazia să răspundă apelului său la dialog. Dar liderul ucrainean a spus în declaraţia sa că "problema încheierii războiului şi o pace corectă sunt o prioritate pentru Ucraina". Narendra Modi, a cărui ţară întreţine în mod tradiţional relaţii excelente cu Moscova, este primul şef al guvernului indian care se deplasează în Ucraina. În contextul în care conflictul se prelungeşte şi nici o soluţie diplomatică nu se întrevede la orizont, prim-ministrul indian a promis un ajutor acestei ţări. "Indiferent care ar fi ajutorul cerut din punct de vedere umanitar, India va fi mereu de partea voastră şi se va depăşi pentru a vă susţine", i-a mai spus el gazdei sale. "Am realizat că primele victime ale războiului sunt de fapt copii nevinovaţi. Este cu adevărat dezolant", a spus el. Diplomație delicată India încearcă să menţină un echilibru delicat între Rusia, cu care are legături solide, şi naţiunile occidentale, de care încearcă să se apropie pentru a contracara China, rivalul său regional. Prim-ministrul indian a evitat să condamne explicit invazia rusă din Ucraina care a început în februarie 2022 şi India s-a abţinut la momentul în care au fost votate rezoluţii ONU ostile Moscovei. Mai multe alte puteri, începând cu China, au încercat, de la începutul războiului, să facă oficiul de mediator pentru a pune capăt conflictului care bulversează echilibrul geopolitic mondial. Fără succes până acum, atâta timp cât exigenţele celor două părţi par ireconciliabile. Vladimir Putin a declarat că o încetare a focului şi negocieri de pace nu sunt posibile decât dacă Kievul cedează regiunile a căror anexare este revendicată de Rusia şi renunţă la aderarea la NATO, condiţii inacceptabile pentru Ucraina şi aliaţii săi occidentali.

Nadia susține femeia, nu pesedista Firea (sursa: Facebook/Gabriela Firea)
Politică

Nadia susține femeia, nu pesedista Firea

Nadia susține femeia, nu pesedista Firea. Aceasta din urmă a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj video în care Nadia Comăneci, fosta mare gimnastă, își arată sprijinul pentru candidatura pesedistei. Nadia susține femeia, nu pesedista Firea "Cred că o femeie trebuie să sprijine o femeie. Cum eu nu am opțiuni politice, cred însă că o femeie poate fi lider atât în viața profesională, cât și în cea personală. Citește și: Afacerile fabuloase ale pensionarilor speciali retrași din SRI: firma „Anacondei”, fostă șefă a „acoperiților”, rată a profitului de 90% O cunosc pe Gabi de când era în presă și cred că a demonstrat mereu că poate să le facă pe amândouă. Îi urez succes și cred că în orice proiect s-ar implica nu va dezamăgi. Succes!". Așa sună mesajul Nadiei Comăneci (VIDEO). Aceasta este îmbrăcată într-un trening în culorile drapelului României și cu steagul brodat pe piept. În fundal, se văd diplome, medalii și trofee sportive.

Piedone, prins cu minciuna, după ce a scris că Sanitas îl susține Foto: Captură video
Eveniment

Piedone, prins cu minciuna, după ce a scris că Sanitas îl susține

Primarul PUSL al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, prins cu minciuna, după ce a scris că sindicatul Sanitas îl susține: „Nu am promis nimic, nu cred că putem noi să controlăm nimic. Consilier, probabil a fost o mare greşeală, nu a mea. Consultant, în sensul că i-am spus dacă va ieşi primar noi ştim şi îi vom aduce la cunoştinţă toate aceste probleme. La atât s-a rezumat discuţia”, a spus Viorel Hușanu, liderul Sanitas București, pentru news.ro. Citește și: Bolojan, atac surprinzător la Guvern: „Când se alocă bugetul de stat, alocarea este pe criteriul socialist”. Șeful CJ Bihor vorbește despre blocuri ANL goale și școli modernizate degeaba Piedone, prins cu minciuna, după ce a scris că Sanitas îl susține Inițial, Piedone a afirmat Sanitas că îl susţine în cursa pentru Primăria Capitalei, precizând că liderul acestui sindicat, Viorel Huşanu, îi este „consilier”. Ulterior, Popescu Piedone a revenit asupra calităţii pe care Huşanu ar avea-o în relaţia cu el, afirmând că acesta este consultant. În istoricul postării sale, se poate vedea cum și-a schimbat Piedone afirmațiile. „Uniunea Sindicală SANITAS București îmi susține candidatura la funcția de Primar General al Capitalei! Președintele SANITAS București, domnul Viorel Hușanu, este, de astăzi, consilierul meu în domeniul Sănătății!”, a scris el, azi, la ora 14.08. Însă, la 15.53 a revenit: „În urma unei erori de redactare, menționez ca domnul Viorel Hușanu NU ÎMI ESTE CONSILIER , CI CONSULTANT! Uniunea Sindicală SANITAS București îmi susține candidatura la funcția de Primar General al Capitalei! Președintele SANITAS București, domnul Viorel Hușanu, este, de astăzi, CONSULTANTUL meu pe domeniul SănătățiI, NEINREGIMENTAT POLITIC!”. Dar și această afirmație este contrazisă de președintele Sanitas București: „Este o neconcordanţă în sensul că i-am spus că noi avem peste 14.000 de membri de sindicat şi că fiecare membru de sindicat va aprecia candidatul care va rezolva aceste probleme. Dacă o va face, probabil cetăţenii sau membrii noştri de sindicat vor duce votul în anumite direcţii, noi nu avem cum să controlăm voturile a 14.000 de oameni şi nici nu-mi doresc acest lucru. Noi am avut o discuţie, aşa ne dorim să avem o discuţie cu toţi candidaţii. Nu am promis nimic, nu cred că putem noi să controlăm nimic. Consilier, probabil a fost o mare greşeală, nu a mea. Consultant, în sensul că i-am spus dacă va ieşi primar noi ştim şi îi vom aduce la cunoştinţă toate aceste probleme. La atât s-a rezumat discuţia”.

Prințesa Kate, cancer și susținere mondială (sursa: X/The Prince and Princess of Wales)
Internațional

Prințesa Kate, cancer și susținere mondială

Prințesa Kate, cancer și susținere mondială. Catherine, prinţesa de Wales a Marii Britanii, şi soţul ei, prinţul William, au fost "extrem de impresionaţi" de mesajele de susţinere pe care le-au primit după anunţul diagnosticului de cancer, a spus sâmbătă un purtător de cuvânt al Palatului Kensington. Prințesa Kate, cancer și susținere mondială Kate a spus vineri că urmează chimioterapie preventivă după ce testele efectuate în urma unei intervenţii chirurgicale majore în zona abdominală suferită în ianuarie au indicat prezenţa cancerului. Citește și: Cine este fiica lui Piedone Popescu, pe care acesta ar fi vrut-o europarlamentar: a fost secretară, până a ajuns bugetară la Sectorul 4. Soțul, sărac, dar cu ceasuri de zeci de mii de euro Kate, în vârstă de 42 de ani, soţia moştenitorului tronului britanic, prinţul William, a spus că descoperirea cancerului a reprezentat "un şoc enorm". Vestea este o nouă lovitură pentru familia regală britanică, după ce regele Charles a anunţat că urmează de asemenea tratament pentru cancer. Anunţul făcut de Kate, difuzat sub forma unei înregistrări video realizate miercuri la Castelul Windsor, a declanşat un val de mesaje de încurajare din partea susţinătorilor. "Prinţul şi prinţesa sunt ambii extrem de impresionaţi de mesajele binevoitoare din partea oamenilor din Regatul Unit, Commonwealth şi din lumea întreagă drept răspuns la mesajul Alteţii Sale Regale", a spus purtătorul de cuvânt al Palatului Kensington într-un comunicat. "Sunt extrem de impresionaţi de căldura şi susţinerea publicului şi sunt recunoscători pentru înţelegerea cu care a fost primită dorinţa lor privind confidenţialitatea în această perioadă", se mai arată în mesaj. Mesaje de sprijin de pe tot globul Anunţul făcut vineri de Kate a dominat sâmbătă primele pagini ale publicaţiilor britanice, mesajele de susţinere fiind amestecate cu critici la adresa celor care au speculat pe tema sănătăţii ei în ultimele săptămâni. Unul dintre cele mai personale mesaje de susţinere a venit din partea fratelui lui Kate, James Middleton. Acesta a publicat pe Instagram o fotografie în care apare alături de sora lui şi a scris: "De-a lungul anilor, am urcat mulţi munţi împreună. Ca o familie, vom urca şi acest munte împreună cu tine". Vineri au curs mesaje de susţinere pentru Kate inclusiv din partea regelui Charles, a prinţului Harry, prim-ministrului Rishi Sunak, arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby, precum şi preşedintelui SUA, Joe Biden. Sunak a spus că Kate a dat "dovadă de un curaj extrem" prin acea declaraţie, adăugând că "a fost tratată nedrept de anumite părţi ale mass media din diferite locuri de pe glob, precum şi pe reţelele de socializare". Un an dur pentru monarhia britanică Diagnosticul lui Kate a ţinut şi primele pagini ale ziarelor internaţionale. "Diagnosticul de cancer al lui Catherine pune familia regală britanică pe teren nesigur", a scris New York Times, notând că problemele grave de sănătate atât ale regelui, cât şi ale lui Kate pun presiune pe o monarhie deja slăbită. Charles, care a urcat pe tron la 22 septembrie, după moartea mamei lui, regina Elisabeta a II-a, a suferit o procedură corectivă pentru hipertrofie de prostată la acelaşi spital unde Kate a fost internată în ianuarie. Palatul Buckingham a anunţat apoi în februarie că monarhul în vârstă de 75 de ani va urma tratament contra cancerului şi că va trebuie să-şi amâne îndatoririle publice.

Activista Greta Thunberg, susținere pentru Gaza (sursa: X/Greta Thunberg)
Eveniment

Activista Greta Thunberg, susținere pentru Gaza

Activista Greta Thunberg, susținere pentru Gaza. Activista de mediu Greta Thunberg a ales să sprijine Gaza în conflictul izbucnit după ce, din acest teritoriu, Hamas a lansat un atac barbar asupra Israelului. Activista Greta Thunberg, susținere pentru Gaza "Săptămâna 270. Astăzi facem grevă în semn de solidaritate cu Palestina și Gaza. Lumea trebuie să se exprime și să ceară o încetare imediată a focului, dreptate și libertate pentru palestinieni și pentru toți civilii afectați.". Citește și: Deși are 47.000 lei/lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar acesta a dispărut Aceasta este postarea de pe X (ex-Twitter) a Gretei Thunberg de vineri, 20 octombrie. Activista de mediu nu a pomenit nici o clipă atrocitățile Hamas, care a ucis sute de civili israelieni într-un atac extrem de violent pe 7 octombrie. Week 270. Today we strike in solidarity with Palestine and Gaza. The world needs to speak up and call for an immediate ceasefire, justice and freedom for Palestinians and all civilians affected.#FreePalestine #IStandWithPalestine #StandWithGaza #FridaysForFutureThread? pic.twitter.com/uXOP2O1Vur— Greta Thunberg (@GretaThunberg) October 20, 2023

La Mioveni, Susținere „totală” față de primarul săltat de DNA Foto: PSD Mioveni
Politică

Susținere „totală” față de primarul săltat de DNA

Revolta pesediștilor din Mioveni, care anunță susținere „totală” față de primarul Ion Georgescu, săltat de DNA. Nu este prima oară când lideri PSD locali sunt apărați de organizația de partid, în momentul în care sunt anchetați de DNA. Citește și: Haos și corupție la spitalul Mioveni, unde primarul PSD cerea 30.000 de euro șpagă la angajare. Condus de iubitul fiicei edilului, spitalul funcționează la jumătate din capacitate În 2011, conducerea partidului, cu Victor Ponta, Robert Negoiță, Marian Vanghelie sau Adrian Năstase în frunte, s-a dus la Pitești pentru a-l susține pe Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș. În 2014, Nicolescu a fost condamnat la 9 ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de fraudare a unor fonduri europene, frauda ridicându-se la 1,2 milioane euro. Miting PSD de susținere a lui Constantin Nicolescu, în 2011 Acum, PSD Mioveni face un gest asemănător. Susținere „totală” față de primarul săltat de DNA „#Organizația_PSD_MIOVENI s-a întrunit astăzi la ora 10.00 pentru a-și exprima susținerea totală față de Domnul Primar Ion Georgescu. Totodată credem în nevinovăția dumnealui și avem încredere că va trece peste aceste momente dificile și suntem convinși că își va relua activitatea la Primăria orașului Mioveni pentru că proiectele în derulare trebuie finalizate pentru comunitatea din Mioveni. Considerăm decizia de excludere a dumnealui ca fiind una pripită și fără fundament la data adoptării”, se arată în mesajul postat pe Facebook de PSD Mioveni. Ieri seară, PSD Argeș anunța, tot pe Facebook: „Întrunit în ședință extraordinară, Biroul Permanent Județean al PSD Argeș a decis astăzi, 04.10.2023, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, primar al orașului Mioveni. PSD condamnă ferm și se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate și va fi intransigent cu oricine le va încălca”. Spre deosebire de cazul de la Vaslui, unde DNA l-a arestat pe președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, și despre care președintele PSD Marcel Ciolacu a vorbit, acum, la vârful PSD nu există nici o reacție. În plus, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, pare a fi strâns legată, politic, de primarul din Mioveni. Cei doi apar constant împreună în fotografii postate pe rețelele sociale, la diverse activități de partid. Citește și: Avere uriașă a obscurului judecător Grădinaru, șeful CSM, tovarăș cu Savonea. Co-autor la sentințe halucinante, precum condamnarea cu suspendare a unui prădător sexual

Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL (sursa: Facebook/Sebastian Burduja)
Politică

Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL

Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL. Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, afirmă că este "sceptic" în ceea ce priveşte susţinerea, de către liberali, a actualului edil al Capitalei, Nicuşor Dan, pentru un nou mandat şi susţine că acesta "nu a livrat pentru Bucureşti", deşi are "bune intenţii". Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL "Eu sunt sceptic, cu tot respectul pentru domnul Nicuşor Dan. Îl ştiu de mulţi ani de zile, cred că are bune intenţii, dar, până acum, nu cred că a livrat pentru Bucureşti, cel puţin la nivelul aşteptărilor bucureştenilor. Vom vedea ce va fi peste patru, cinci luni, vom face o analiză atentă şi cred că şi Partidul Naţional liberal este dator electoratului său să vină cu o viziune proprie. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În măsura în care ea va fi adoptată şi de domnul Nicuşor Dan, eu m-aş bucura să facă acest lucru. Dar şi noi avem datoria să ne testăm proprii candidaţi, să vedem ce strategie avem şi să luăm cea mai bună decizie", a spus, sâmbătă, Burduja, la Digi24. Întrebat dacă există varianta ca PNL să candideze împreună cu PSD la primăria Capitalei, în care social-democraţii să o susţină pe fostul primar Gabriela Firea, iar liberalii să ia trei primării de sector, Burduja a arătat că nu a auzit o asemenea variantă şi a reiterat că, personal susţine varianta ca PNL să aibă candidaţi proprii "peste tot în Bucureşti". Regret pentru susținerea lui Clotilde Armand "N-am auzit o asemenea variantă. Eu aş susţine, cu mare plăcere o variantă în care Partidul Naţional Liberal are candidaţi peste tot în Bucureşti. Şi vă vorbesc din experienţă proprie. Noi, la Sectorul 1, în 2020, am susţinut candidatul unui alt partid, USR, un candidat care, pe mine personal m-a dezamăgit. Şi a dezamăgit foarte mulţi cetăţeni din Sectorul 1. Eu acum trebuie să vin iarăşi în faţa acestor cetăţeni şi să îmi crape obrazul că promisiunile pe care noi le făceam în campania electorală, în parteneriat cu doamna Armand, nu pot fi îndeplinite, pentru că dânsa nu înţelege să facă un parteneriat. (...) Cred că PNL are suficient de mulţi lideri la nivel local care pot să garanteze performanţa în administraţia locală", a declarat Sebastian Burduja. Citește și: Condamnat la 15 ani și opt luni de pușcărie, Mario Iorgulescu sfidează statul român din Italia: „Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie” Acesta nu a exclus intrarea în cursa electorală, afirmând că nu s-a temut niciodată de provocări. "Nu m-am temut niciodată de provocări. Nu m-am temut niciodată de votul românilor. (...) Nu mă tem de un test direct în faţa electoratului şi cred că orice om politic trebuie să fie dispus să şi-l asume", a afirmat preşedintele PNL Sector 1.

CE susține aderarea României la Schengen (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

CE susține aderarea României la Schengen

CE susține aderarea României la Schengen. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, că Executivul comunitar susţine "complet" aderarea României la Spaţiul Schengen, adăugând că ea va lucra "neobosit" pentru găsirea unei soluţii, în scurt timp. CE susține aderarea României la Schengen Ea a fost primită, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis şi are o întrevedere cu şeful statului şi cu premierul Nicolae Ciucă. În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România contează pe sprijinul Comisiei Europene în ceea ce priveşte aderarea la Schengen. "Din nefericire, nu am trecut linia de sosire, dar sunt destul de optimist că vom avansa cu o viteză decentă", a adăugat şeful statului. Preşedinta Comisiei Europene a reiterat sprijinul acordat ţării noastre. "Aş vrea să profit de ocazie să transmit poporului român că susţinem complet aderarea dumneavoastră la Spaţiul Schengen. Noi, Comisia, ne-am făcut o misiune din a vă evalua eforturile şi trebuie să spun că a fost un rezultat excepţional şi pozitiv. Îndepliniţi toate cerinţele necesare şi astfel eu voi lucra neobosit alături de dumneavoastră, domnule preşedinte, alături de celelalte state membre, astfel încât să găsim o soluţie cât mai rapid posibil", a transmis Ursula von der Leyen. Orban Viktor, la Cotroceni Ursula von der Leyen va participa la Palatul Cotroceni la ceremonia de semnare a Acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi. Citește și: Singura șansă a României să fie acceptată în Schengen în 2023 este Consiliul European din februarie, transmite Guvernul României, pe surse. Dar trebuie să fie și Bulgaria pregătită "Cred că semnarea acestui acord este extrem de importantă şi arată încă o dată că sunteţi un mare susţinător al nostru nu numai când vine vorba de energia verde, ci şi ca parte a Europei. Şi când vorbim de parte a Europei şi de susţinere vreau să vă mulţumesc pentru susţinerea în chestiunea Schengen. Din păcate, nu am ajuns la linia de final încă, dar sunt destul de optimist că această chestiune se va mişca cu o viteză decentă şi contăm pe sprijinul Comisiei Europene", a afirmat Iohannis, în debutul întâlnirii. Acordul va fi semnat de preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban.

Austria a susținut România în Schengen (sursa: Facebook/Lucian Bode)
Eveniment

Austria a susținut România în Schengen

Austria a susținut România în Schengen. Cel puțin până de curând. Partea austriacă nu a semnalat, înainte de 18 noiembrie, că s-ar opune aderării României la Schengen, au declarat, pentru Agerpres, surse guvernamentale. Austria a susținut România în Schengen Sursele au precizat că, dimpotrivă, între iulie 2021 şi noiembrie 2022, au existat aproape 30 de contacte în care partea austriacă fie a arătat că susţine aderarea Romaniei la Schengen, fie a apreciat colaborarea poliţienească şi la nivel de frontiere dintre cele doua state. Ultima declaraţie de susţinere a fost pe 16 noiembrie, la Forumul Salzburg, eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Interne la Bucureşti. Inclusiv ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner (foto), reafirma pe 24 ianuarie 2022, cu ocazia unei întâlniri de lucru pe care a avut-o la Viena cu omologul său român, Lucian Bode, sprijinul pentru aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie şi aprecia buna colaborare operativă pe linie de combatere a migraţiei ilegale. Citește și: Antena 3 contrazice poziția României și susține varianta Austriei: 20.000 de migranți ilegali ar fi traversat România mergând spre Vest Conform surselor, anterior datei de 18 noiembrie 2022, atunci când ministrul Gerhard Karner a anunţat că Austria nu susţine aderarea României la Schengen, contactele bilaterale indicau o cooperare poliţienească extrem de strânsă şi cu rezultate pozitive, inclusiv în materie de migraţie, nefiind transmis niciun semnal privind existenţa unui flux migratoriu ilegal prin ţara noastră către Austria. De asemenea, partea austriacă nu a transmis pe niciun canal, între 6 iulie 2021 şi 18 noiembrie 2022, că ar fi probleme legate de aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie.

Doar 25% din ruși susțin războiul (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Doar 25% din ruși susțin războiul

Doar 25% din ruși susțin războiul. Sprijinul din partea opiniei publice ruse pentru războiul din Ucraina "scade substanţial", a anunţat duminică Ministerul Apărării britanic în buletinul său informativ zilnic. Doar 25% din ruși susțin războiul "Cu Rusia improbabil să obţină succese majore pe câmpul de luptă în următoarele câteva luni, menţinerea unei aprobări chiar tacite a războiului, în rândul populaţiei, va fi probabil tot mai dificilă pentru Kremlin", a explicat ministerul citat. "Datele arată că 55% dintre ruşi sunt favorabili tratativelor de pace cu Ucraina, doar 25% afirmând că sprijină continuarea conflictului", a adăugat Ministerul Apărării de la Londra, care citează media ruse. Citește și: Cum a reușit Republica Moldova în doar șase luni să implementeze reforme cerute de UE esențiale pentru începerea negocierilor de aderare La începutul războiului, în jur de 80% dintre ruşi susţineau ceea ce Kremlinul numeşte "operaţiune militară specială" în Ucraina. De la începutul războiului din Ucraina, Ministerul Apărării britanic publică date ce au drept scop să contracareze informaţiile difuzate de Rusia legate de conflict.

Lukașenko rămâne lacheu al lui Putin (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Lukașenko rămâne lacheu al lui Putin

Lukașenko rămâne lacheu al lui Putin. Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a declarat că ţara sa este alături de Rusia în ofensiva militară din Ucraina, în cadrul angajamentului mai vechi privind un "stat unional", a transmis Reuters duminică. Lukașenko rămâne lacheu al lui Putin Lukaşenko, aflat la putere din 1994, este cel mai apropiat aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, reaminteşte agenţia. El a permis trupelor ruseşti să folosească teritoriu belarus pentru invadarea Ucrainei. La o ceremonie de aniversare a eliberării Minskului de către trupele sovietice, în al doilea război mondial, Lukaşenko a anunţat că sprijină cu toată energia ofensiva lui Putin în Ucraina "chiar din prima zi", din 24 februarie. Într-o înregistrare video difuzată de agenţia de presă oficială BelTA din Belarus, preşedintele ţării afirmă: "Astăzi suntem criticaţi pentru că suntem singura ţară din lume care sprijină Rusia în lupta împotriva nazismului. Susţinem şi vom continua să susţinem Rusia". Belarusul s-a angajat într-un "stat unional" "Iar cei care ne critică, oare nu ştiu că avem o uniune atât de strânsă cu Federaţia Rusă? (...) Că avem practic o armată unificată. Dar ştiaţi toate acestea. Vom rămâne alături de Rusia Frăţească", adaugă el. Belarusul s-a angajat într-un "stat unional" cu Rusia de la jumătatea deceniului 1990, însă în ultimul an nu s-au înregistrat progrese în a implementarea planului, iar Lukaşenko a insistat că ţara sa trebuie să îşi păstreze "suveranitatea". El a devenit tot mai dependent de Kremlin după ce a beneficiat de ajutor rusesc pentru reprimarea protestelor de după realegerea sa în 2020, în urma unui scrutin controversat. Zelenski: Un semnal periculos Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că declaraţia lui Lukaşenko reprezintă un "semnal" şi o evoluţie "periculoasă în primul rând pentru poporul belarus", iar acţiunile guvernului de la Minsk trebuie urmărite îndeaproape. Avându-l alături pe premierul australian Anthony Albanese, liderul de la Kiev a avertizat că Lukaşenko "nu trebuie să târască Belarusul într-un război rusesc de invazie împotriva Ucrainei". Citește și: Ucraina, foarte aproape să piardă estul țării: forțele de la Kiev s-au retras din Lisiciansk, orașul cel mai important strategic din Lugansk. Scholz: Putin poate duce mult acest război Unii oficiali de la Kiev sugerează că Belarusul s-ar putea implica în curând direct în conflict. Un responsabil din domeniul securităţii aprecia totuşi săptămâna trecută că riscul intrării unor trupe belaruse în Ucraina este redus. Primarul Lvovului, Andi Sadovi, a arătat însă la sfârşitul săptămânii trecute că situaţia de la frontiera ucraineano-belarusă este imprevizibilă şi a convocat o şedinţă a autorităţilor municipale pentru planificarea acţiunilor în caz de escaladare.

G7 va pune presiune pe Rusia (sursa: northafricapost.com)
Internațional

G7 va pune presiune pe Rusia

G7 va pune presiune pe Rusia. Summitul G7, care va avea loc la sfârşitul săptămânii în Germania, va elabora un set de propuneri concrete pentru a creşte presiunea asupra Rusiei şi a arăta sprijinul nostru colectiv pentru Ucraina, a declarat miercuri un înalt oficial de la Casa Albă, relatează AFP. El nu a dat însă detalii cu privire la aceste măsuri, după ce Occidentul a multiplicat deja anunţurile de sancţiuni împotriva regimului lui Vladimir Putin. G7 va pune presiune pe Rusia Aceeaşi sursă a indicat, de asemenea, că subiectul energiei, al cărei cost explodează în lume, se va afla în centrul discuţiilor dintre liderii Statelor Unite, Germaniei, Franţei, Canadei, Italiei, Japoniei şi Regatului la acest summit. Cei şapte şefi de stat şi de guvern văd un set de provocări comune în ceea ce priveşte costul vieţii pentru populaţiile lor şi mai mult în lume, în special în ceea ce priveşte energia şi hrana, a menţionat responsabilul american sub rezerva anonimatului. Citește și: Kaliningrad poate declanșa un conflict direct între Rusia și NATO, dacă Moscova decide să atace Lituania. SUA: Un atac împotriva unui membru e un atac împotriva tuturor El s-a adresat în cadrul unei conferinţe de presă dedicată participării preşedintelui american Joe Biden la acest summit G7 precum şi la un summit NATO care va avea loc în Spania. Casa Albă a subliniat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa prin videoconferinţă la aceste două reuniuni la nivel înalt. În ceea ce priveşte NATO, un înalt responsabil al executivului american a insistat că alianţa de apărare occidentală va prezenta la Madrid un nou "concept strategic" care "va menţiona provocările lansate de China. "Va fi pentru prima dată", a indicat sursa citată. Beijingul va fi, de asemenea, în vizorul G7, care va analiza practicile Chinei considerate încă "mai agresive" în chestiuni economice şi comerciale. Casa Albă a menţionat, de asemenea, lansarea, în cursul G7, al unui "parteneriat în infrastructuri" pentru ţările mai puţin dezvoltate, care ar trebui să fie un răspuns la investiţiile masive chineze în întreaga lume. Membrii G7 au invitat, de asemenea, Argentina, India, Indonezia, Senegal şi Africa de Sud să se alăture summitului din Spania. În ceea ce priveşte apărarea, responsabilul de la Casa Albă nu a indicat dacă Joe Biden va profita de reuniunea NATO pentru a avea o întrevedere cu omologul său turc Recep Tayipp Erdogan, care ameninţă că va bloca aderarea Finlandei şi Suediei la Alianţă, potrivit Agerpres. Cu toate acestea, Statele Unite rămân "optimiste" cu privire la posibilitatea de a ajunge la un consens cu Ankara.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră