Doi suspecți în cazul furtului de bijuterii de la Luvru și-au recunoscut faptele. Prada, de negăsit
Cei doi bărbați arestați sâmbătă pentru furtul spectaculos al unor bijuterii din Muzeul Luvru au recunoscut parțial faptele, a anunțat miercuri procuroarea Parisului, Laure Beccuau, în cadrul unei conferințe de presă. Suspecții riscă până la 15 ani de închisoare Potrivit acesteia, suspecții sunt prezentați magistraților pentru a fi inculpați de „furt în bandă organizată”, infracțiune pedepsită cu până la 15 ani de închisoare, și de „asociere de răufăcători”, care poate atrage o pedeapsă de 10 ani. Citește și: Ne milogim de „străini” să ne apere de Rusia, după care înjurăm multinaționalele și sifonăm banii Apărării. Nu putea să țină la infinit această ipocrizie Cei doi bărbați urmează să compară în fața unui judecător de libertăți, care va decide dacă vor fi plasați în arest preventiv, conform solicitării formulate de Parchet. „Sunt bănuiți că au pătruns în Galeria lui Apollo pentru a sustrage bijuterii”, a explicat Laure Beccuau, confirmând că investigațiile sunt în desfășurare. Identitatea suspecților: un algerian și un rezident francez Primul suspect are 34 de ani, este cetățean algerian și locuiește în Franța. Al doilea are 39 de ani și s-a născut la Aubervilliers, în regiunea pariziană. Unul dintre ei a fost reținut sâmbătă pe aeroportul Roissy, în timp ce se pregătea să zboare spre Algeria, fără bilet de întoarcere. Cel de-al doilea a fost arestat în aceeași seară, în apropierea locuinței sale. Bijuteriile furate nu au fost încă recuperate „Bijuteriile nu sunt în posesia noastră la ora la care vă vorbesc”, a declarat procuroarea Parisului, exprimându-și speranța că obiectele vor fi recuperate în cursul anchetei. Laure Beccuau a respins totodată speculațiile apărute în presă privind o posibilă complicitate internă în cadrul muzeului: „Contrar informațiilor vehiculate în anumite media, nimic nu indică implicarea personalului Luvrului în acest stadiu al anchetei.” Patru răufăcători identificați până acum Ancheta a permis identificarea cu certitudine a patru persoane implicate în furt, însă autoritățile nu exclud existența altor complici sau a unor intermediari care ar fi putut participa la operațiune ori la valorificarea bijuteriilor. „Nu putem exclude că alte persoane au avut roluri secundare sau că bijuteriile au fost deja transferate”, a adăugat procuroarea Beccuau.