vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: sua

702 articole
Internațional

Putin râde de Trump: ar vrea să înceteze focul, dar cere ca SUA să controleze acțiunile Ucrainei

Putin exclude încetarea focului, fără garanții. Rusia nu va accepta o încetare a focului în Ucraina până când problemele considerate esențiale de Moscova nu vor fi rezolvate. Declarația a fost făcută luni de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul conferinței sale de presă zilnice. Putin exclude încetarea focului, fără garanții Deși președintele Vladimir Putin sprijină, în principiu, o încetare a focului, Kremlinul afirmă că nu a primit răspunsuri la întrebările-cheie privind condițiile pentru un astfel de acord. Citește și: Avertisment dur pentru Trump de la generalul american Cavoli: Securitatea Europei este securitatea SUA, Moscova provoacă Washingtonul Peskov a subliniat că aceste întrebări sunt încă „în aer”, fără soluții oferite de partea ucraineană sau de aliații săi. Principalele obiecții ale Rusiei Printre temele invocate de Kremlin se află planurile de militarizare ale Kievului și existența unor detașamente ultranaționaliste care, susține Moscova, nu ar asculta ordinele autorităților ucrainene. Aceste aspecte rămân „pe agenda zilei”, a insistat purtătorul de cuvânt al președinției ruse. Un armistițiu limitat pentru infrastructura energetică Rusia a respins până acum o încetare completă a focului – terestră, aeriană și maritimă. Singura excepție a fost un armistițiu de 30 de zile privind atacurile asupra infrastructurii energetice, declarat unilateral pe 18 martie, la care Kievul a aderat o săptămână mai târziu. Contactele Rusia-SUA vor continua: „Există o înțelegere” Peskov a confirmat că Moscova și Washingtonul vor menține dialogul diplomatic. Potrivit lui Kirill Dmitriev, emisarul rus pentru afaceri economice, care s-a aflat recent în SUA, este programată o nouă rundă de negocieri în această săptămână. Dmitriev: SUA încep să înțeleagă nevoia de dialog cu Rusia Kirill Dmitriev, șeful Fondului Suveran de Investiții al Rusiei, a declarat că „gheața a fost spartă” și că administrația Biden a eșuat în tentativa de a provoca o înfrângere strategică Rusiei. El a criticat influența pe care o are așa-numitul „deep state” american și a elogiat conducerea „puternică” a președintelui Donald Trump. Controverse după atacul asupra orașului Krivoi Rog Kremlinul a respins acuzațiile potrivit cărora armata rusă ar fi vizat infrastructuri civile în timpul atacului cu rachetă asupra orașului Krivoi Rog, atac soldat cu cel puțin 20 de morți, dintre care 9 copii. ONU a denunțat atacul, afirmând că este cel mai grav incident cu victime copii de la începutul războiului. Moscova: „Ținta era un obiectiv militar” Ministerul rus al Apărării susține că a lansat o lovitură de înaltă precizie asupra unui restaurant unde ar fi avut loc o întâlnire între comandanți ucraineni și instructori străini. Oficialii ruși vorbesc despre un bilanț de 85 de victime din rândul armatei ucrainene și al aliaților occidentali. Kievul acuză Rusia de dezinformare Statul Major General al Ucrainei a respins acuzațiile și a catalogat explicația Moscovei drept „o minciună de înaltă precizie”, menită să acopere un atac criminal asupra civililor. Reacția oficială a fost publicată de agenția ucraineană de presă Unian. Rusia, dispusă să intervină în tensiunile dintre SUA și Iran În același context diplomatic, Peskov a declarat că Rusia este pregătită să joace un rol în detensionarea relațiilor dintre Washington și Teheran, în contextul divergențelor legate de programul nuclear iranian. Moscova încearcă astfel să se poziționeze ca mediator activ în mai multe dosare sensibile de politică externă.

Putin exclude încetarea focului, fără garanții (sursa: kremlin.ru)
Ucraina, SUA reiau discuțiile privind minereurile (sursa: X/Yulia Svyrydenko)
Internațional

Se reia sarabanda acordului pe minereuri: o delegație ucraineană merge în SUA pentru noi negocieri

Ucraina, SUA reiau discuțiile privind minereurile. O delegație ucraineană se află săptămâna aceasta în Statele Unite pentru a relua negocierile cu administrația președintelui Donald Trump privind un acord strategic în domeniul minereurilor. Informația a fost confirmată de surse oficiale din Ministerul Economiei de la Kiev. Ucraina, SUA reiau discuțiile privind minereurile Potrivit vicepremierului ucrainean Iulia Svîrîdenko, scopul misiunii este „să facă să avanseze negocierile asupra unui document strategic”, ce implică direct exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei. Citește și: Avertisment dur pentru Trump de la generalul american Cavoli: Securitatea Europei este securitatea SUA, Moscova provoacă Washingtonul Echipa ucraineană cuprinde reprezentanți din Ministerele Economiei, Afacerilor Externe, Justiției și Finanțelor. Acordul inițial: un fond comun pentru investiții americane Proiectul inițial de acord, convenit anterior între cele două părți, prevedea înființarea unui fond comun de investiții, coordonat de SUA. Acest fond urma să fie alimentat din veniturile generate de exploatarea resurselor ucrainene și să devină un instrument pentru atragerea capitalului american în Ucraina. Propunerea revizuită a SUA: clauze sensibile După eșecul vizitei președintelui Zelenski la Washington, pe 28 februarie, Statele Unite au trimis pe 28 martie o nouă variantă de acord, cu clauze suplimentare față de înțelegerea inițială. Potrivit acestora, Ucraina ar trebui să recunoască drept datorie sumele cheltuite de SUA pentru sprijinul militar și financiar acordat în timpul războiului. De asemenea, companiile americane ar avea prioritate în licitațiile privind proiectele de extracție a resurselor minerale. Reacția lui Zelenski Președintele Volodimir Zelenski a respins categoric ideea ca ajutorul oferit sub formă de donații să fie transformat într-o datorie oficială. De asemenea, liderul de la Kiev a transmis că nu va accepta condiții care pot afecta aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, un obiectiv strategic fundamental pentru țară.

Antonescu, Ponta și Simion, nici o reacție la gafele „trimisului special” al lui Ciolacu Foto: Pro TV
Politică

Antonescu, Ponta și Simion, nici o reacție la gafele „trimisului special” al lui Ciolacu în SUA

Trei candidați importanți la funcția de președinte al României, Crin Antonescu, Victor Ponta și George Simion, nu au avut nici o reacție la gafele „trimisului special” al lui Ciolacu în SUA, Dragoș Sprînceană. Lipsa lor de reacție este cu atât mai stranie cu cât politica externă este una din principalele misiuni ale președintelui României. Citește și: Doi cocalari, Sprînceană și Ciolacu, fac politica externă a României. Nici comuniștii n-au coborât așa de jos „Direcția Statelor Unite către Ucraina este oprirea războiului. Domnul Bolojan a declarat public că va fi întotdeauna alături de Ucraina, orice ar fi. Înseamnă că facem exact ce spune Franța”, a declarat Dragoș Sprînceană duminică seara, la Digi 24. Antonescu, Ponta și Simion, nici o reacție la gafele „trimisului special”  Potrivit Constituției, președintele „reprezintă statul român”, iar un întreg articol din legea fundamentală este dedicat atribuțiilor de politică externă ale șefului statului. Printre altele, „preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României”.   În schimb, au reacționat la gafele lui Sprînceană, care, potrivit lui Ciolacu, avea „calitatea de trimis special al primului ministru”, Elena Lasconi, Daniel Funeriu și Nicușor Dan.  „Îi solicit premierului Marcel Ciolacu să ofere de urgență clarificări publice privind declarațiile făcute de domnul Dragoș Sprînceană, trimisul său special în Statele Unite”, a cerut Lasconi.  „Domnul Ciolacu construiește un stat paralel în varianta 2.0 România are ambasador în Statele Unite. România are ministru de externe. România are președinte -interimar, cert, dar perfect constituțional”, a scris Funeriu, pe Facebook.    „Marcel Ciolacu, prim-ministru al Guvernului României, conduce și o politică externă paralelă cu liniile oficiale ale statului român prin Dragoș Sprânceană, emisarul numit de premier în SUA. Acest lucru este intolerabil”, a arătat și Nicușor Dan. 

Emisarii lui Marcel Ciolacu la Mar-a-Lago (sursa: Facebook/Dragos Sprinceana)
Politică

Ciolacu l-a trimis pe Sprînceană la Mar-a-Lago ca să-i salveze scaunul de premier (Lăzăroiu)

Emisarii lui Marcel Ciolacu la Mar-a-Lago. Sociologul Sebastian Lăzăroiu ridică numeroase semne de întrebare legate de așa-numita „misiune diplomatică” trimisă de premierul Marcel Ciolacu în SUA, la reședința lui Donald Trump. Potrivit acestuia, gestul nu ar fi avut nimic de-a face cu politica externă a României, ci mai degrabă cu salvarea propriei imagini politice, în prag de pierdere a puterii. Emisarii lui Marcel Ciolacu la Mar-a-Lago Sociologul Sebastian Lăzăroiu a afirmat, într-un mesaj pe Facebook: Citește și: Avertisment dur pentru Trump de la generalul american Cavoli: Securitatea Europei este securitatea SUA, Moscova provoacă Washingtonul „Să vă zic ce cred că s-a întâmplat cu «misiunea diplomatică» trimisă de Ciolacu la Mar-a-Lago. Plus multe întrebări pe care presa le ignoră. Ciolacu a zis de la inceput că e vorba de doi emisari speciali, nu unul singur. Mai târziu s-a aflat că unul e acel Sprânceană, un om de afaceri român din anturajul anturajului lui Trump, iar celălalt, Romașcanu, omul de casă al lui Ciolacu, miluit recent cu o sinecură bănoasă la Bruxelles. Cine este, de fapt, Sprânceană? Pe Sprânceană îl știa toată lumea, căci el defilase pe la toate televiziunile poporului după anularea alegerilor. Omul - cinstit, nu vreo lumină- rumega în direct sloganurile MAGA, auzite de el pe culoarele pe unde se învârtea cu paharul în mână. Probabil că n-a ajuns niciodată să vorbească cu Trump, dar, din ce îmi amintesc eu din poveștile lui, era prieten sau fost angajat al lui Don Jr. Deci nici măcar Ciolacu nu poate pretinde că nu știa în ce ape se scaldă Sprânceană. Rolurile din delegație: cine deschide uși și cine „face vorbele” Așadar, Ciolacu trimite doi oameni, nu unul, din care primul e deschizător de uși, probabil nu mai departe de biroul lui Don Jr. (totuși fiul lui Trump, nu oricine), iar celălalt, adevăratul emisar special, omul lui de casă, adică cel care trebuia să "facă vorbele" (presupun că vorbitor de engleză cu limba, nu cu mâinile, ca Marcel). Prima întrebare: dacă Ciolacu voia să trimită un emisar special al guvernului, de ce un om de casă și nu un om experimentat (unul care să știe limbajul și mersul lucrurilor), adică cineva din diplomație sau la limita diplomației (SIE)? Răspunsul nu e greu de intuit. Pentru că mesajul pe care voia să-l transmită Ciolacu îl privea pe el personal. El, Ciolacu, nu guvernul, nu România, are o ofertă pentru familia Trump. Un asemenea mesaj nu poate fi trimis printr-un curier semioficial, unul calificat. De ce a făcut asta Ciolacu? Pentru că i se zguduie scaunul și vrea să și-l salveze. Nu imaginea României voia el să o îmbunătățească, ci propria lui imagine de premier pe picior de plecare. Sprânceană și titlul de „emisar special” Ce treabă avea Sprânceană și de ce s-a autotintitulat emisar special, mai ales că nu el făcea vorbele, ci doar introducerea? Foarte probabil pentru că așa l-a lingușit Ciolacu, atunci când l-a contactat. Ăluia i s-a părut mare chestie că devine "emisar special" al unei țări, fie ea și cea de origine. Asta ne-ar putea arăta că Ciolacu n-a vrut să foloseasca vreun stimulent financiar, din cine știe ce motive, deși poate și aici ar trebui puse întrebări. Dar Sprânceană a fost sincer, nu mă indoiesc, atunci când a relatat aranjamentul lui cu Ciolacu. Știindu-i aplecarea către MAGA, premierul i-a recitat refrenul favorit cu Macron rău, Ucraina rea, Europea rea și America bună. Pesemne chiar Sprânceană l-a lăsat să înțeleagă că asta e singura parolă cu care se deschide ușa la "doni", pentru Romașcanu, iar Ciolacu s-a conformat, n-are nimic împotrivă să zică orice e nevoie. Implicarea lui Bolojan: neștiință sau complicitate? Cea mai îngrijorătoare mi se pare partea poveștii în care Ciolacu ne spune că totul s-a făcut cu știrea lui Bolojan. A mințit Ciolacu sau Ciolacu i-a spus doar în mare că are el niște emisari speciali (dar era obligația lui Bolojan să știe cine sunt și care-i mesajul) sau Bolojan chiar a știut toate detaliile și-atunci, ce să zic, e foarte bine că n-a candidat la președinția țării.”

Romașcanu îl contrazice pe Ciolacu Foto: Ziarul de Iași
Politică

Romașcanu îl contrazice pe Ciolacu, care susține că nu a avut nici un trimis special în SUA

Lucian Romașcanu, prietenul liderului PSD, despre care presa a scris că este cel de-al doilea emisar trimis în SUA, pe lângă Dragoș Sprînceană, îl contrazice pe Ciolacu: „Tot ce s-a întâmplat acolo este o parte dintr-o acţiune mai mare de diplomaţie tradiţională sau non-tradiţională iar toate rezultatele vor fi comunicate de primul ministru”, a declarat Romașcanu într-o conferință de presă.  Citește și: Doi cocalari, Sprînceană și Ciolacu, fac politica externă a României. Nici comuniștii n-au coborât așa de jos Romașcanu îl contrazice pe Ciolacu Dar afirmația lui Romașcanu despre „o acțiune mai mare de diplomație” în SUA contrazice evident ceea ce a scris azi Ciolacu pe Facebook: „Pozițiile oficiale ale României sunt întotdeauna transmise prin canale instituționale, în strânsă legătură cu Președinția și Ministerul Afacerilor Externe. Prioritățile politicii externe românești rămân, așadar, neschimbate. Prin urmare, nu există niciun «emisar al lui Ciolacu»”.  „Nu comentez absolut nimic despre această acţiune, tot ce s-a întâmplat acolo este o parte dintr-o acţiune mai mare de diplomaţie tradiţională sau non-tradiţională, iar toate rezultatele vor fi comunicate de primul ministru. Importante sunt rezultatele, nu parcursul”, a declarat Lucian Romaşanu.  El nu a negat însă particparea sa la această „acțiune de diplomație”.  „Am trimis pe cineva în SUA care locuiește acolo. Are calitatea de trimis special al primului ministru. Ieri a aterizat, m-a sunat la 5 dimineața. Sunt doi români: unul din Statele Unite și unul, trimisul guvernului. Domnul Bolojan știe despre el. Trimisul vizează, în primul rând, Visa Waiver”, spunea Ciolacu la 3 aprilie.

Ciolacu îl aruncă peste bord pe Sprînceană, mințind că acesta nu a fost trimisul său special în SUA Foto: Facebook
Politică

BREAKING NEWS Ciolacu îl aruncă peste bord pe Sprînceană: „Nu există niciun «emisar al lui Ciolacu»”

Premierul PSD Marcel Ciolacu îl aruncă peste bord pe Dragoș Sprînceană, după ce acesta a susținut că Guvernul va abandona politica de susținere a Ucrainei: „Nu există niciun «emisar al lui Ciolacu»”, a scris liderul PSD pe Facebook. Citește și: Doi cocalari, Sprînceană și Ciolacu, fac politica externă a României. Nici comuniștii n-au coborât așa de jos Însă această afirmație este contrazisă de declarații precedente. Ciolacu îl aruncă peste bord pe Sprînceană „Am trimis pe cineva în SUA care locuiește acolo. Are calitatea de trimis special al primului ministru. Ieri a aterizat, m-a sunat la 5 dimineața. Sunt doi români: unul din Statele Unite și unul, trimisul guvernului. Domnul Bolojan știe despre el. Trimisul vizează, în primul rând, Visa Waiver”, spunea Ciolacu la 3 aprilie. La 4 aprilie, el arăta că a dat chiar un „mandat” acestor trimiși speciali: „Mandatul, şi din discuţia mea şi cu domnul Dragoş Sprînceană, a fost de a spune adevărul despre România”. După declarațiile controversate făcute de Sprînceană, Ciolacu afirmă că: „Pozițiile oficiale ale României sunt întotdeauna transmise prin canale instituționale, în strânsă legătură cu Președinția și Ministerul Afacerilor Externe. Prioritățile politicii externe românești rămân, așadar, neschimbate”. „Părerile exprimate în spațiul public de diverși cetățeni români care nu au nicio calitate oficială sunt pur personale și nu implică o poziție a statului român. Pozițiile oficiale ale României sunt întotdeauna transmise prin canale instituționale, în strânsă legătură cu Președinția și Ministerul Afacerilor Externe. Prioritățile politicii externe românești rămân, așadar, neschimbate.   Prin urmare, nu există niciun ”emisar al lui Ciolacu”, există însă mulți români din diaspora – antreprenori, medici, specialiști IT etc, cu care am vorbit în ultima perioadă și care s-au arătat dispuși să deschidă diverse canale de comunicare prin prisma conexiunilor pe care le au atât în Statele Unite, cât și în Europa.   Avem milioane de români în Diaspora și fiecare dintre ei, prin ceea ce face zi și zi, poate fi un foarte bun ”emisar” al țării noastre. La fel cum polonezii au apelat la diaspora lor pentru a crește vizibilitatea propriului stat, la fel voi proceda și eu cu oricine este dispus să sprijine activ România.   Între a face ceva pentru țara mea și a mă jeli continuu pe rețelele sociale ca unii și alții, aleg să acționez. Cei care ne-au ținut ani de zile pe la ușa Schengen sunt cei care ne dau astăzi lecții despre ce trebuie sau nu trebuie făcut”, a scris premierul PSD pe Facebook. 

Mircea Marian
Opinii

Doi cocalari, Sprînceană și Ciolacu, fac politica externă. Nici comuniștii n-au coborât așa de jos

Mie nu-mi place cuvântul „cocalar”. Dar nu există altul mai adecvat pentru aceste personaje. Un cumplit rateu al istoriei, ca numiții Sprînceană și Ciolacu să aibă drept de decizie, să practice „diplomația”, în cel mai dificil moment internațional din 1990 până azi. Nici pe vremea regimului comunist nu coborâse atât de jos politica externă a României. Ce s-a petrecut? Frustrat că a pierdut alegerile, Ciolacu a decis să scurtcircuiteze Administrația Prezidențială și ministerul de Externe. A inventat „trimișii speciali”, pe chipul și asemănarea sa. Dragoș Sprînceană este un fost model al lui Cătălin Botezatu, a făcut bani în SUA - deja sunt semne de întrebare asupra acestui aspect...- și acum vrea să intre în politica românească. Are ceva relații în cloaca unde se face legătura între politică și contractele cu statul. Are opinii: este un conspiraționist care îl lasă în umbră pe Călin Georgescu. Având în spate titlul de „trimis special”, declară că vorbește în numele României și împarte sentințe, pe care le-ar împărtăși, spune el, și premierul Ciolacu.  Într-o singură seară, domnul Sprînceană ne-a spus - și, repet, a afirmat că premierul susține aceste poziții - că: România trebuie să nu mai susțină Ucraina România trebuie să abandoneze consultările intense cu Franța și cu președintele Macron Ilie Bolojan a greșit declarându-și sprijinul pentru Ucraina, dar va veni un președinte nou, care va schimba direcția de politică externă Până la ora la care scriu, Marcel Ciolacu nu l-a contrazis pe Sprînceană. După opinia mea, „trimisul special” nu a mințit: Ciolacu i-a cerut să transmită administrației Trump că va abandona Ucraina, iar acest lucru se va petrece după alegerile prezidențiale, probabil cu girul lui Crin Antonescu.  Imediat ce această grupare din PSD-PNL va pune mâna pe Cotroceni, va întoarce direcția externă a României: spre Rusia și China comunistă.  Nu văd ce ar mai fi de spus. Orice președinte va fi ales - mai puțin Crin Antonescu sau George Simion, liderul AUR având nenumărate blaturi cu actualul premier - va trebui să-l înlăture pe Ciolacu de la Palatul Victoria. Acest guvern a distrus economia, a îngropat țara în datorii, a ratat PNRR-ul, iar acum pur și simplu ne face ridicoli pe plan extern.  Dar ceea ce va urma, reorientarea cleptocrației care conduce țara spre Rusia, pe model Vucic/Viktor Orban/Fico, va fi mai cumplit.  

Noi dezvăluiri despre trimisul lui Ciolacu la Trump: este amic cu Mișu Procopsitu Foto: replicaonline.ro
Politică

Noi dezvăluiri despre trimisul lui Ciolacu la Trump: conspiraționist, cititor al Sputnik

Noi dezvăluiri despre trimisul lui Ciolacu la Trump, Dragoș Sprînceană: conspiraționist care crede că agențiile americane au organizat atentatele din 11 septembrie 2001, cititor și redistribuitor al mesajelor Sputnik (site-ul propagandei Rusiei) și nașul lui Mișu Procopsitu, fratele fostului deputat PSD Dan Cristian Popescu.  Citește și: Dragoș Sprânceană, trimisul lui Ciolacu în SUA, susține că premierul PSD sprijină poziția lui Trump privind Ucraina, nu pe cea a lui Macron Noi dezvăluiri despre trimisul lui Ciolacu la Trump Cancan scria, în decembrie 2022, că Sprînceană a fost model pentru Cătălin Botezatu și „există suspiciuni vizavi de afacerile sale, lumea bârfind că lucrurile sunt mai complexe și bogăția arătată ostentativ are o alta sursă”.  Mișu Procopsitu, pe numele său real Mihai Gabriel Popescu, este un controversat ex-politician PNȚCD, care a fost și consilierul lui Ludovic Orban, la ministerul Transporturilor, în 2007.  „Porecla îi vine din faptul că a declarat două proprietăți la Miami în valoare de 880.000 de dolari și conturi de 200.000 de dolari”, scria Newsmaker.ro.  Firmele lui Mihai Gabriel Popescu au beneficiat de contracte uriașe cu primăriile din Sectorul 2 și Sectorul 5.  „Dragoș Sprâneană, fostul model al lui Cătălin Botezatu, și-a botezat cel de-al doilea copil. De la eveniment nu a putut lipsi Mișu Popescu, proaspăt căsătorit, nășit chiar de Sprânceană. Petrecerea de botez a avut loc la Ego, în Mamaia, unde prețurile sunt de lux, la fel ca și locația”, scria replicaonline.ro la 23 iunie 2022.  Pe de altă parte, pe X/Twitter, Sprânceană a repostat un mesaj al Sputnik India, în care acest site de propagandă a Kremlinului explică cum a fost ucis teroristul cecen Shamil Basaiev.  Sprînceană a repostat și a scris „True!!!” la un mesaj, tot de pe X/Twitter, al lui Pepe Deluxe care susținea că aceleași agenții care l-au asasinat pe prședintele Kennedy sunt responsabile și de distrugerea turnurilor gemene din New York, la 11 spetembrie 2001.  Aceste informații privind activitatea lui Sprînceană pe X/Twitter au fost publicate inițial pe contul jurnalistului Costin Andrieș. 

Blocarea vânzării TikTok, din cauza tarifelor (sursa: YouTube/Forbes)
Internațional

Trump nu a reușit să ia TikTok de la chinezi, dă vina pe propriile tarife crescute

Blocarea vânzării TikTok, din cauza tarifelor. Donald Trump a declarat duminică că China este responsabilă pentru eșecul unui acord privind vânzarea TikTok către Statele Unite, acuzând Beijingul că a blocat înțelegerea din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington. Blocarea vânzării TikTok, din cauza tarifelor Aflat la bordul avionului prezidențial Air Force One, Donald Trump a declarat presei:  Citește și: Dragoș Sprânceană, trimisul lui Ciolacu în SUA, susține că premierul PSD sprijină poziția lui Trump privind Ucraina, nu pe cea a lui Macron "Dacă le-aș fi dat o mică reducere a tarifelor, ar fi aprobat acordul în 15 minute”. Liderul american a subliniat astfel „puterea tarifelor”, sugerând că măsurile comerciale dure ar putea influența deciziile Beijingului. TikTok, amenințat cu interzicerea în SUA dacă nu este vândut O lege adoptată în 2024 de Congresul american obligă compania chineză ByteDance să cedeze controlul asupra TikTok, în caz contrar aplicația urmând să fie interzisă pe teritoriul Statelor Unite. Trump, revenit la Casa Albă la final de ianuarie, a amânat termenul limită cu 75 de zile, până pe 5 aprilie. Ulterior a prelungit din nou termenul vineri, la scurt timp după introducerea noilor taxe vamale pe importurile chinezești – inclusiv o taxă de 34%. După ce în 2020 a încercat să forțeze vânzarea TikTok prin măsuri executive, Donald Trump s-a repoziționat în campania sa recentă drept „salvatorul rețelei sociale”, care are peste 170 de milioane de utilizatori în Statele Unite. Vânzarea TikTok, blocată de ByteDance și autoritățile chineze Pentru ca TikTok să fie vândut în SUA, este nevoie de acordul atât al companiei-mamă ByteDance, cât și al autorităților de reglementare din China. Până în prezent, niciuna dintre părți nu a aprobat deconectarea TikTok de la controlul chinez.

Trimisul lui Ciolacu în SUA susține că premierul PSD sprijină poziția lui Trump Foto: Colaj Facebook/Antena 3
Politică

Trimisul lui Ciolacu în SUA susține că premierul PSD sprijină poziția lui Trump privind Ucraina

Dragoș Sprînceană, trimisul lui Ciolacu în SUA, susține că premierul PSD sprijină poziția lui Trump privind Ucraina, nu pe cea a lui Macron. Potrivit lui Sprînceană, Ciolacu i-ar fi spus personal acest lucru. Citește și: Armata rusă - mai mare, mai solidă, mai pregătită de luptă decât acum trei ani. Arsenalul rus de artilerie, mai mare decât cel european și american la un loc Mai mult, Sprînceană a corectat, la Digi 24, afirmația că el ar fi trimisul lui Ciolacu, pentru că acum reprezintă România: „Nu sunt un emisar al domnului Ciolacu, ci al României. Domnul Ciolacu reprezintă funcția de premier al României și eu trebuie să ajut România, indirect”.  El a mai susținut că țara noastră nu ar trebui să fie pe poziția Franței și a Uniunii Europene, ci a SUA, în ceea ce privește Ucraina. Trimisul lui Ciolacu în SUA susține că premierul PSD sprijină poziția lui Trump „Nu sunt un fan al președintelui Macron și cred că 99% dintre republicanii din Statele Unite nu sunt. Nu înseamnă că domnul Macron reprezintă Uniunea Europeană. Eu consider că valorile Uniunii Europene sunt complet diferite de a ceea ce încearcă domnul Macron să facă acum. Statele Unite își doresc foarte mult oprirea războiului din Ucraina. Domnul Macron își dorește continuarea acestui război din Ucraina”, a a declarat omul de afaceri româno-american.  „Atâta vreme cât România se aliniază cu cu aceste direcții, să zic așa, prin anumite declarații ale unora, Statele Unite nu o să fie încântate. Ne dorim cu toții ca 2000 de persoane în Ucraina să nu mai moară săptămânal. România ar trebui să își dorească același lucru. Ne dorim cu toții ca războiul să se termine, să redăm prosperitate economică la nivel atât european, cât și global și în Statele Unite. România ar trebui să își dorească același lucru. Atâta vreme cât războiul continuă, România nu o să fie bine economic”, a continuat el. Însă, când moderatoarea emisiunii de la Digi 24 i-a spus că poziția sa este diferită de cea a statului român în ceea ce privește Ucraina, omul de afaceri a spus: „Eu l-am întrebat personal pe domnul Ciolacu și mi-a spus opusul la ce spuneți dumneavoastră acum, din partea dumnealui și biroului dumnealui (...) Domnul Marcel Ciolacu de asta m-a și sunat personal, fiindcă își dorește o apropiere și o îmbunătățire a relațiilor cu Statele Unite”. Potrivit știrii de pe site-ul Digi, ulterior Sprînceană ar fi spus că, totuși, n-ar fi vorbit cu Ciolacu despre Ucraina, dar citatul nu apare în stire.  Omul de afaceri româno-american l-a criticat pe președintele interimar, Ilie Bolojan, pentru că sprijină Ucraina: „Dar pur și simplu, direcția Statelor Unite către Ucraina este oprirea războiului. Domnul Bolojan a declarat public că va fi întotdeauna alături de Ucraina, orice ar fi. Înseamnă că facem exact ce spune Franța”.     

Prețurile produselor vor crește în SUA (sursa: abcnews.go.com)
Internațional

Produsele se vor scumpi în SUA după creșterea tarifelor, admite consilierul economic al Casei Albe

Prețurile produselor vor crește în SUA. Consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, a declarat că peste 50 de țări au contactat Statele Unite pentru a începe negocieri privind noile taxe vamale, în contextul măsurilor anunțate recent de administrația Trump. Acesta a admis că produsele se vor scumpi în SUA. Taxe vamale diferențiate în funcție de țară Președintele Donald Trump a anunțat introducerea unor taxe vamale care includ o taxă de bază de 10%, la care se adaugă procente suplimentare în funcție de relațiile comerciale bilaterale. Astfel, produsele importate din Uniunea Europeană vor fi taxate cu 20%, iar cele din China cu 34%. Pentru sectoare strategice precum oțelul, aluminiul și industria auto, noile taxe ajung la 25%. Cu toate acestea, anumite categorii de produse — precum petrolul, gazele, materiile prime și semiconductorii — vor fi exceptate de la aceste măsuri. Rusia, Belarus, Cuba și Coreea de Nord – exceptate din cauza relațiilor comerciale reduse Pe lista țărilor vizate de noile taxe vamale nu figurează Rusia, Belarus, Cuba și Coreea de Nord. Acestea sunt deja supuse unor sancțiuni severe și au schimburi comerciale minime cu SUA, motiv pentru care nu se regăsesc printre țările afectate direct de noua politică vamală. Prețurile produselor vor crește în SUA „Țările care solicită negocieri o fac pentru că înțeleg că vor suporta o bună parte din aceste taxe vamale”, a declarat Kevin Hassett într-un interviu pentru postul ABC. El a respins ideea că măsurile au fost luate pentru a influența politica monetară a Rezervei Federale sau pentru a destabiliza piețele financiare. Totodată, consilierul Casei Albe a negat că economia americană ar urma să fie afectată semnificativ: „Nu cred că vom vedea un efect major asupra consumatorilor din Statele Unite.” Totuși, Kevin Hassett a admis posibilitatea unor „creșteri de prețuri”, dar a subliniat că obiectivul este unul strategic: protejarea lucrătorilor americani și reducerea deficitului comercial. El a explicat că politicile comerciale recente urmăresc reindustrializarea SUA, după ce globalizarea a dus la relocarea producției în țări cu costuri mai mici. Rusia, un caz aparte Întrebat de ce Rusia nu este inclusă în lista țărilor taxate, Hassett a făcut trimitere la negocierile în curs dintre Moscova și Kiev privind încheierea conflictului din Ucraina. „Cred că președintele a decis să nu amestece cele două chestiuni. Dar asta nu înseamnă că Rusia va beneficia de un tratament special”, a precizat consilierul economic al Casei Albe.

Negocieri ruso-americane planificate pentru săptămâna viitoare (sursa: youtube/BakuTVRu)
Internațional

Rusia și SUA reiau negocierile: o nouă rundă este planificată pentru săptămâna viitoare

Negocieri ruso-americane planificate pentru săptămâna viitoare. Negocierile dintre Rusia și SUA vor continua săptămâna viitoare, potrivit lui Kiril Dmitriev, emisarul economic special al președintelui rus Vladimir Putin.  Negocieri ruso-americane planificate pentru săptămâna viitoare Declarația a fost făcută duminică, imediat după întoarcerea lui Kiril Dmitriev din SUA. Citește și: Armata rusă - mai mare, mai solidă, mai pregătită de luptă decât acum trei ani. Arsenalul rus de artilerie, mai mare decât cel european și american la un loc Dmitriev, primul reprezentant de rang înalt al Moscovei care vizitează SUA de la declanșarea invaziei în Ucraina, a subliniat într-un interviu la Rossiya 1 că între Moscova și Washington există „un început de dialog respectuos” și o „dinamică pozitivă” în relațiile bilaterale. Emisarul Kremlinului a declarat că, în ciuda tensiunilor, Statele Unite par să înțeleagă necesitatea reluării dialogului cu Rusia. Potrivit acestuia, Rusia a „rezistat presiunii administrației Biden” care ar fi urmărit „o înfrângere strategică” a Moscovei. Acuzații de dezinformare și presiuni asupra administrației Trump Dmitriev a mai acuzat că administrația președintelui Donald Trump este supusă unor presiuni uriașe din partea „inamicilor Rusiei”, care recurg la campanii de dezinformare. „Vedem multe încercări de a influența Administrația Trump prin informații false, în scopul de a zădărnici dezghețul care începe între cele două țări”, a avertizat Dmitriev. Tensiuni după atacul rusesc asupra orașului ucrainean Krivoi Rog Declarațiile vin la doar două zile după ce Rusia a lansat un atac cu rachetă asupra orașului ucrainean Krivoi Rog, soldat cu 19 morți, dintre care 9 copii. Ucraina acuză un atac deliberat asupra unei zone rezidențiale, în timp ce Rusia susține că a vizat un restaurant în care aveau loc întâlniri între comandanți ucraineni și instructori occidentali. SUA încearcă să afle dacă Rusia ia în serios ideea păcii Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat vineri la Bruxelles că SUA speră să afle „în săptămâni, nu în luni” dacă Rusia este sinceră în dorința de a încheia un acord de pace cu Ucraina. Rubio a avertizat că președintele Trump nu va accepta o strategie rusă de tergiversare a negocierilor. În cadrul unei reuniuni NATO, Rubio a transmis că Donald Trump își pierde răbdarea cu Vladimir Putin și nu va tolera mult timp tacticile de amânare privind soluționarea conflictului ucrainean. Rusia respinge propunerile de pace actuale ale SUA Într-un interviu publicat marți, viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat că propunerile SUA nu abordează cauzele reale ale conflictului, ceea ce face imposibilă acceptarea lor de către Moscova în forma actuală. „Nu putem accepta propunerile americane pentru că nu conțin soluții privind motivele profunde ale conflictului”, a explicat diplomatul rus. Kremlinul insistă că o soluționare pașnică a conflictului trebuie să ia în considerare așa-numitele „interese legitime de securitate ale Rusiei”. În realitate, aceste condiții includ recunoașterea anexării teritoriilor ocupate de Rusia în Ucraina, excluderea definitivă a Ucrainei din procesul de aderare la NATO și crearea unei noi arhitecturi europene de securitate, favorabile intereselor Moscovei.

Se conturează un eșec al trimișilor speciali ai lui Ciolacu în SUA Foto: Facebook Dragos Sprinceana
Politică

Se conturează un eșec al trimișilor speciali ai lui Ciolacu în SUA, care nu s-au apropiat de Trump

Se conturează un eșec al trimișilor speciali ai lui Marcel Ciolacu în SUA, care nici măcar nu s-au apropiat de Trump: Dragoș Sprînceană pare să fi reușit doar o poză cu Kristi Noem, care conduce Departamentul Securității Interne (Homeland Security). Despre activitatea lui Lucian Romașcanu - celălalt trimis special, potrivit relatărilor din presă - nu se știe nimic.  Citește și: Băsescu, după disputa cu Ciolacu: „Ar trebui să-și ia un repaos căci își pierde controlul” Premierul Ciolacu a refuzat să spună cine este al doilea emisar trimis în SUA, într-o activitate paralelă cu cea a ministerului de Externe și a ambasadei României în SUA. Sprănceană s-a lăudat pe X/Twitter cu „discuții”, care ar fi inclus și „pași concreți” pentru „consolidarea” relației România-SUA.  Se conturează un eșec al trimișilor speciali ai lui Ciolacu în SUA „Gala American Patriots de la Mar-a-Lago a fost o reafirmare puternică a valorilor care îi unesc pe liderii lumii libere: curajul, suveranitatea și credința în libertate. Am avut onoarea de a dialoga cu Kristi Noem, secretar general al Departamentului pentru Securitate Internă, Kimberly Guilfoyle, ambasadorul SUA în Grecia, alături de oficiali americani, diplomați și ambasadori din întreaga lume. Discuțiile au inclus și pași concreți pentru consolidarea relației bilaterale dintre România și Statele Unite - atât din punct de vedere economic, cât și strategic. Acesta este un moment de reală oportunitate și de deschidere reînnoită. Prezența surpriză a președintelui argentinian Javier Milei a adus o doză suplimentară de inspirație unei seri deja memorabile. România este pregătită să joace un rol activ în această nouă arhitectură a libertății și cooperării internaționale”, a scris Sprânceană, în engleză, pe X/Twitter.  Însă din pozele postate de el pe X/Twitter se poate vedea doar că era la o masă, în fața farfuriilor pline, cu Kristi Noem. Aceasta nu a menționat pe rețelele sociale vreo discuție cu vreun trimis special al premierului Ciolacu. 

SUA revocă vizele Sudanului de Sud (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

Decizie fără precedent: SUA revocă toate vizele pentru Sudanul de Sud din motive de securitate

SUA revocă vizele Sudanului de Sud. Statele Unite au anunțat sâmbătă, 6 aprilie, revocarea tuturor vizelor acordate cetățenilor Sudanului de Sud, acuzând autoritățile de la Juba că refuză să-și repatrieze propriii cetățeni vizați de ordine de expulzare. Decizia a fost comunicată printr-un anunț oficial semnat de secretarul de stat Marco Rubio. SUA revocă vizele Sudanului de Sud „Cu efect imediat, Departamentul de Stat al SUA a revocat toate vizele deținute de cetățenii Sudanului de Sud”, a declarat Marco Rubio. Citește și: Armata rusă - mai mare, mai solidă, mai pregătită de luptă decât acum trei ani. Arsenalul rus de artilerie, mai mare decât cel european și american la un loc Măsura vizează atât anularea vizelor deja emise, cât și oprirea emiterii unor noi vize pentru această naționalitate. Prima sancțiune de acest tip de la revenirea lui Trump Aceasta este prima măsură de acest gen aplicată unei întregi naționalități de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, pe 20 ianuarie. Politica migraționistă a fost una dintre prioritățile președintelui republican și în timpul primului său mandat. Rubio: „Toate țările trebuie să-și reprimească cetățenii” „Este timpul ca guvernul de tranziție al Sudanului de Sud să înceteze să profite de pe urma SUA”, a declarat șeful diplomației americane. Rubio a subliniat că respectarea legislației în domeniul imigrației este esențială pentru securitatea națională și pentru siguranța cetățenilor americani. Washingtonul cere cooperare deplină pentru a reconsidera decizia „Suntem gata să revizuim această politică atunci când Sudanul de Sud va fi pe deplin cooperant”, a transmis oficialul american. Până atunci, toate cererile de viză din partea cetățenilor sud-sudanezi vor fi respinse. Criză profundă în Sudanul de Sud Sudanul de Sud, independent din 2011, continuă să fie marcat de instabilitate și violențe. În ciuda unui acord de pace semnat în 2018, țara rămâne fragilă și riscă să se cufunde din nou într-un război civil, potrivit unui avertisment recent al unui înalt oficial ONU. Între 2013 și 2018, conflictul civil a provocat moartea a aproape 400.000 de persoane și strămutarea altor 4 milioane. Precedentele restricții impuse în timpul administrației Trump În 2017, Donald Trump a emis un decret controversat ce interzicea accesul pe teritoriul american pentru cetățenii mai multor state majoritar musulmane – printre care Libia, Siria, Iran, Yemen și Somalia. Sudanul de Sud nu fusese inclus în acea listă, dar actuala măsură marchează o schimbare majoră în abordarea Washingtonului față de această țară africană.

Băsescu, după disputa cu Ciolacu: „Ar trebui să-și ia un repaos” Foto: Facebook Marcel Ciolacu
Politică

Băsescu, după disputa cu Ciolacu: „Ar trebui să-și ia un repaos căci își pierde controlul”

Traian Băsescu, după disputa pe Facebook cu Marcel Ciolacu: „Ar trebui să-și ia un repaos căci își pierde controlul”, i-a recomandat fostul președinte premierului PSD. Citește și: Avocat din Craiova: primarii din Dolj au amenințat profesorii care nu doreau să vină la mitingul pro-Antonescu Băsescu a susținut, într-o intervenție la postul B1 TV, că pe Ciolacu l-a enervat afirmația sa că „și-a asumat acțiuni de politică externă în relația cu Statele Unite, desemând niște emisari absolut necalificați”.  În noaptea de vineri spre sâmbătă, Ciolacu a clacat nervos la criticile lui Băsescu, pe Facebook: „turnător”, „rebut politic”, „lada de gunoi” sunt doar câteva din epitetele folosite de premier.  Băsescu, după disputa cu Ciolacu: „Ar trebui să-și ia un repaos” „Sunt probleme reale. Pur și simplu omul și-a pierdut controlul. Cele două lucruri care l-au deranjat sunt afirmația că și-a asumat acțiuni de politică externă în relația cu Statele Unite, desemând niște emisari absolut necalificați, asta este treaba MAE, a ministrului de externe, a președintelui României, să reînoade relația cu Statele Unite și nu a unor amatori despre care nu știm nici ce mandat le-a dat domnul Ciolacu, nici ce responsabilitate și-au asumat în raport cu rezolvarea problemelor României”, a explicat fostul președinte, citat de site-ul B1 TV.  „Recomandarea mea, amicală, ca om care am trecut prin momente de stres este să se odihnească. Ar trebui să-și ia un repaos căci își pierde controlul și România nu este în situația să poată suporta un premier care își pierde controlul”, i-a propus Băsescu lui Ciolacu. Fostul președinte l-a ironizat pe actualul premier pentru eșecul de la prezidențiale: „Eu, spre exemplu am putut să fiu de două ori primar general, de două ori președinte al României, el săracul nu a putut să intre nici măcar în turul doi – și atunci are o stare de nervozitate”. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră