vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: stefureac

8 articole
Politică

Sondaj INSCOP: bătălia este între Băluță și Ciucu, Drulă este la mare distanță

Un sondaj INSCOP publicat azi arată că bătălia pentru primăria București este între Daniel Băluță (PSD) și Ciprian Ciucu (PNL), în timp ce Cătălin Drulă (USR) este la mare distanță. Anca Alexandrescu este pe locul III, dar, potrivit acestui sondaj, șansele ei de a câștiga sunt reduse.  Citește și: EXCLUSIV Grindeanu a încasat 350.000 de euro pe vila lui în 2022, dar locuiește și acum în acea casă INSCOP este controlat de Remus Ștefureac, care are un doctorat la Academia SRI și a fost consilier la Washington DC al ambasadorului George Maior, fost director al SRI.  Sondaj INSCOP: bătălia este între Băluță și Ciucu Care ar fi intenția de vot în București, potrivit INSCOP: 28.2% dintre cei chestionați l-ar vota pe Daniel Băluță (PSD) (față de 26.6%  în noiembrie) 27.1% pe Ciprian Ciucu (PNL) (față de 24.2% în noiembrie)  21% pe Anca Alexandrescu (independentă, susținută de AUR și PNȚCD) (față de 19.1% în noiembrie) 11.1% pe Cătălin Drulă (USR) (față de 11.6% în noiembrie) 6.9% își exprimă preferința pentru Ana Ciceală (SENS) (față de 6.5% în noiembrie) INSCOP mai arată că, dintre cei care merg sigur la vot (adică 52.6% din total eșantion): 28.9% l-ar vota pe Ciprian Ciucu (PNL) ca Primar General al Municipiului București (față de 27.1% în noiembrie), 27.4% pe Daniel Băluță (PSD) (față de 24% în noiembrie), 21.2% pe Anca Alexandrescu (independentă, susținută de AUR și PNȚCD) (față de 21.3% în noiembrie). 10.9% dintre bucureșteni l-ar alege pe Cătălin Drulă (USR) (față de 12.1% în noiembrie), 8.3% pe Ana Ciceală (SENS) (față de 7.6% în noiembrie Datele au fost culese în perioada 2-3 decembrie 2025 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1200 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a Municipiului București, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.8 %, la un grad de încredere de 95%

Sondaj INSCOP: bătălia este între Băluță și Ciucu Foto: Inquam/Alexandru Nechez
AUR începe să scadă, iar PSD pare că își revine Foto: Facebook Sorin Grindeanu
Politică

Sondaj INSCOP: AUR începe să scadă, iar PSD pare că își revine. PNL și USR, staționare

AUR începe să scadă, iar PSD pare că își revine, arată un sondaj INSCOP publicat azi. INSCOP este controlat de Remus Ștefureac, doctor al Academiei SRI și fost consilier al lui George Maior, fost director al SRI, când acesta era ambasador la Washington DC. Citește și: ANALIZĂ Cum îl linșează presa mogulizată pe Bolojan, în dosarul PNL Vaslui, omițând o informație esențială AUR începe să scadă, iar PSD pare că își revine Potrivit acestui sondaj, AUR, care din iunie în octombrie strângea 40% din intențiile de vot, acum a ajuns la 38%. PSD pare să fi preluat voturile pierdute de AUR: de la 17,6% în octombrie, a ajuns la 19,5%. În iunie, PSD era la doar 13,7%.  Însă marja de eroare a sondajului este de 1,8%.  PNL și USR sunt relativ staționare, cu o intenșie de vot de 14,6%, respectiv 12,3%.  Potrivit sondajelor INSCOP, celelalte formațiuni extremiste, pro-Moscova, SOS România și POT au devenit aproape irelevante, cu un scor de 1,7%, respectiv 3,1%. Partidele care formează coaliția guvernamentală cumulează 51% din intenția de vot, în timp ce partidele din opoziție parlamentară aproximativ 43%. Datele au fost culese în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2025 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 3000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 1.8 %, la un grad de încredere de 95%.

Primarul Toma din Buzău anunță că PSD este la 13% Foto: Inquam/George Calin
Politică

Primarul Toma din Buzău anunță că PSD este la 13%. Sociologul Ștefureac sugerează că este mai rău

Primarul Constantin Toma din Buzău anunță că PSD este la 13%, iar sociologul Remus Ștefureac sugerează că este chiar mai rău pentru social-democrați. Toma a anunțat azi că susține candidatura lui Titus Corlățean la președinția PSD. Citește și: Se conturează tabăra anti-Grindeanu din PSD: primarul Buzăului îl susține pe Corlățean. Și Ponta, Cazanciuc și Șerban Nicolae l-ar sprijini Primarul Toma din Buzău anunță că PSD este la 13% „Din păcate, rezultatele politice obținute, respectiv patru rânduri de alegeri pierdute și acest 13% în sondaje arată că PSD-ul și-a pierdut mult din încrederea oamenilor”, a scris Toma. „Sunt și eu de acord ca 13% e un procent foarte mic. În plus, mai aduce și ghinion. Vestea bună a momentului este ca ghinionul s-a spart. Nu mai e 13%. Cealaltă veste nu o mai dau pentru ca e sezon estival. Mai vedem in septembrie. Dincolo de gluma, lucurile nu arata deloc grozav pentru mainstream. Tot mainstream-ul. Acum 4 ani spuneam ca populismul radical are potențialul de 30%. Mainstream-ul nu a crezut. Si populismul radical strâns la alegerile parlamentare din 2024, vreo 33%. Acum, potențialul populismului radical pentru 2028 este de vreo 60% (dacă populația nu vede alternativa reala), perspectivă la care devine el insusi mainstream. Intr-un asemenea univers, 13% devine chiar un reper onorabil”, a afirmat Ștefureac.   Ștefureac, care și-a luat doctoratul la Academia SRI, a fost un apropiat al fostului director SRI George Maior și l-a însoțit pe acesta la Washington DC, când a fost numit ambasador în SUA. În martie 2025, el sugera că Nicușor Dan nu va lua 20% din voturi, la primul tur al prezidențialelor: „Tendinta ND + EL a insemnat in ultimele zile o comprimare de la vreo 30% impreuna la vreo 23-24 împreună astazi.   Iar această tendință de comprimare probabil ca va continua și ar putea ajunge la 18-20%, adică exact cam cat a luat EL in noiembrie 2024 cand nu a fost concurată de un alt candidat cu profil similar.   Adică, dacă se retrage EL, scorul lui ND nu va depăși 20%”.   Nicușor Dan a strâns 20,99% din voturi și a intrat în turul II. 

Nicușor Dan și Bolojan, politicienii cu cea mai mare cotă de încredere Foto: Presidency.ro
Politică

Sondaj: Nicușor Dan și Bolojan, politicienii cu cea mai mare cotă de încredere. Grindeanu, ultimul

Nicușor Dan și Ilie Bolojan sunt politicienii cu cea mai mare cotă de încredere, arată un sondaj INSCOP prezentat azi. În schimb, președintele PSD, Sorin Grindeanu, are cea mai mică cotă de încredere între politicienii evaluați în acest sondaj.  Citește și: Cine răspunde pentru dezastrul Praid: Dobrea, funcționar din Lehliu Gară, cu masterat la Academia de Poliție și client PSD-Galați, director Salrom Datele INSCOP pare că sunt în puternică contradicție cu cele prezentate sâmbătă de CURS - institut controlat de soțul unei deputate PSD - care susținea că 36% dintre cei chestionați au o părere bună și foarte bună despre Grindeanu. Duminică, directorul INSCOP, Remus Ștefureac, scria pe Facebook: „Din nou văd ca au început să zboare cifre aiuristice, vânturate cu scopul de a construi socluri de carton de către aceleași entități care nici nu clipeau când ne spuneau ca albul e negru pentru ca asa dorea clientul”.  Nicușor Dan și Bolojan, politicienii cu cea mai mare cotă de încredere „Președintele Nicușor Dan și fostul președinte interimar Ilie Bolojan conduc detașat în clasamentul încrederii în personalități politice cu 47%, respectiv 42% încredere destul de multă și foarte multă.  Încrederea în personalități, care măsoară opinia întregii populații adulte rezidente pe teritoriul României, atât a celor care au votat, cât și a celor care nu s-au prezentat la alegerile prezidențiale recente, este un indicator care reflectă o evaluare mult mai exigentă decât alți indicatori precum părerea despre personalități.  Cei doi lideri sunt urmați în clasamentul încrederii de liderul AUR, George Simion, cu apropate 34% încredere destul de multă și foarte multă, și liderul UDMR Kelemen Hunor cu aproape 27%, ambii având cel mai ridicat nivel de încredere înregistrat vreodată în sondajele INSCOP Research. Clasamentul este completat de Victor Ponta cu 20% încredere destul de multă și foarte multă, urmat de Dominic Friz și Sorin Grindeanu cu aproximativ 16%, respectiv 13% nivel de încredere”, a spus directorul INSCOP, Remus Ștefureac.  Datele au fost culese în perioada 26-30 mai 2025 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului fiind de 1150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.

Nicușor Dan va obține 56-57% din voturile din România Foto: Inquam/Alex Nicodim
Politică

Estimarea sociologului Ștefureac: Nicușor Dan va obține 56-57% din voturile din România

Estimarea sociologului Remus Ștefureac, directorul INSCOP: Nicușor Dan va obține 56-57% din voturile din România. El apreciază că marja de eroare este de 2%. Citește și: Simion și-a instruit oamenii să blocheze cozile la secțiile de vot din marile orașe pentru a suspenda procesul electoral Nicușor Dan va obține 56-57% din voturile din România „Estimarea mea cu privire la votul din țară: Nicușor Dan va obține in jur de 56-57%, iar George Simion în jur de 43-44%. Cu o marjă de eroare de 2%”, a scris Ștefureac pe Facebook.  În Diaspora au votat 1.645.271 alegători, față de 973.129 în turul I. În turul I, peste 60% din Diaspora a votat cu președintele AUR, iar puțin peste 25% cu primarul Capitalei.  Datele exit poll-ului CURS arată un vot de 54,1% pentru Nicușor Dan, 45,9% pentru Simion. Exit poll-ul Avangarde indică un scor de 54,9% pentru Nicușor Dan și 45,1% pentru Simion.  

S-au decis să vină la vot circa 10,5 milioane alegători  Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

S-au decis să vină la vot circa 10,5 milioane alegători - sondaj. De câți are nevoie Nicușor Dan

S-au decis să vină la vot circa 10,5 milioane alegători, ar arăta un sondaj INSCOP citat de un jurnalist de la site-ul Golazo. Este vorba de același sondaj prezentat parțial vineri, care arată că diferența între Nicușor Dan și George Simion s-a redus la circa patru procente, față de 17%, acum două săptămâni. Citește și: Ponta: „M-am gândit cum va fi președinte Simion și nu vreau să fie cu mâna mea” S-au decis să vină la vot circa 10,5 milioane alegători  Potrivit acestui sondaj, „în turul 2 procentul celor care s-ar prezenta la vot ar fi mai mare cu în jur de 10%”. Marja de eroare a sondajului INSCOP este de 2%.  La primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 9.571.740 (53,21% din totalul alegătorilor), deci INSCOP estimează acum o prezență de 10,5 milioane de voturi. Însă Nicușor Dan a spus că are nevoie de o prezență de 11 milioane de alegători, ca să câștige.  „Există un public izolaționist care are probabil spre 5 milioane de voturi. Sunt oameni pentru care am toată considerația, care au fost păcăliți de mesajul ăsta extrem, extrem de populist. Noi trebuie să fim mai mulți decât ei. Sunt optimist. Dacă o să fie 11 milioane de votanți eu sunt sigur că o să câștigăm. Revolta lor este absolut reală pentru modul cum s-a făcut politică și administrație în România. Românii au decis, trebuie să facem o schimbare. Întrebarea este dacă facem o schimbare înțeleaptă, cu lege, cu justiție, cu păstrarea economiei, cu investiții străine sau ne ducem în haos”, a spus Nicușor Dan la postul B1 TV.  În consecință, ar mai trebui covinși să iasă la vot circa 600.000 de alegători pentru George Simion să fie învins. 

Ștefureac susține că diferența între Simion și Nicușor Dan s-a redus la 4% Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Sociologul Remus Ștefureac susține că diferența între Simion și Nicușor Dan s-a redus la 4%

Sociologul Remus Ștefureac, directorul INSCOP, susține că diferența între Simion și Nicușor Dan s-a redus la 4%. El spune că, de fapt, diferența este mai mică, fiindcă, în turul doi, diferențele se împart la doi - practic, Nicușor Dan are de recuperat doar ceva peste 2%. Citește și: Victor Rebengiuc se autodenunță: a donat 25.000 de lei pentru campania lui Nicușor Dan Sociologul mai arară că diferența de 17 procente de la simulările anterioare „s-a topit” „pe fondul incendiului din economie”. Ștefureac susține că diferența între Simion și Nicușor Dan s-a redus la 4% Însă el a atras atenția că aceste evaluări nu includ Diaspora. „Cifra zilei este 4! 4 procente diferență. În urma cu 2 săptămâni, erau 17 puncte diferență pe simulările de tur 2 între George Simion si Nicușor Dan.   17 procente diferență care s-au topit în doar câteva zile pe fondul incendiului din economie. Vorba PSD dintr-o altă eră: «Îndrăznește să crezi în România!»   P.S.  În turul 2, cifrele care arată diferența se împart întotdeauna la 2. Pentru ca ce câștigă unul, pierde celălat. Așadar, diferențele sunt mai mici.   Evident, evaluări care nu includ votul din diaspora…   Să ne bucuram totuși ca vom avea o cursă strânsă cu participare largă. E bine pentru democrație”, a scris Ștefureac.   

Institutele care efectuează sondaje, controlate de clienții PSD Foto: captură video
Politică

Institutele care efectuează sondaje, controlate de clienții PSD

Aproape toate institutele mari care efectuează sondaje în campania 2024 sunt controlate de clienții PSD, ceea ce face ca publicul să fie neîncrezător în datele prezentate. Contribuie la această neîncredere și faptul că, la alegerile precedente, aceste institute au prezentat sondaje care s-au dovedit a fi cu mult diferite de rezultatele finale. Citește și: Sumele uriașe plătite de contribuabili pentru cazarea și masa ștabilor de la Guvern: cheltuielile au crescut cu aproape 900% în doi ani Institutele care efectuează sondaje, controlate de clienții PSD Care sunt principalele institute care efectuează sondaje în anul electoral 2024 și care sunt legăturile lor cu PSD: CURS: este controlat de Iosif Bubble, soțul deputatei PSD Diana Tușa. Potrivit declarației de interese depusă de aceasta în 2023, CURS a avut contracte uriașe, de sute de mii de euro, cu PSD și PNL, în 2022 și 2023, dar și un contract mai mic, de 34.000 de euro, cu PMP. Compania a avut multiple contracte cu companii de stat, nefiind clar de ce acestea aveau nevoie de studii de piață: Transgaz a încheiat, prin achiziție directă, un contract de 75.000 de lei, deși această companie deține monopolul transportului de gaze. Dividendele încasate de Iosif Bubble de la Curs, pentru 2020, 2021 și 2022, au fost de circa șapte milioane de lei. Avangarde: institut controlat de sociologul Marius Pieleanu, a cărui soție a fost plasată de PSD la Curtea de Conturi. DeFapt.ro a arătat că firmele lui Pieleanu sunt abonate la contracte cu statul, deși acesta nu le trece în declarația de interese. De exemplu, în martie 2024 primăria Alexandria – condusă de pesedistul Victor Drăgușin – a plătit 80.000 de lei pentru un sondaj. Contractul a fost atribuit prin încredințare directă. Doar în 2023, firma lui Pieleanu a beneficiat de contracte cu statul (dar cele cu partidele nu apar în datele SICAP) de peste 600.000 de lei, dintre care două, în valoare de peste 50.000 de euro, cu Consiliul Județean Olt – fieful baronului Paul Stănescu. Firmele sociologului au adus dividende de circa 840.000 de lei, în anul fiscal 2022. Metro Media Transilvania: controlată de soția lui Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD. Firma este foarte lucrativă: în 2022, a obținut un profit net de aproape 1,3 milioane de lei. În 2023, profitul net a scăzut la puțin peste un sfert din cel al anului anterior: aproape 383.000 de lei. În declarația de interese a lui Dîncu nu apar contracte cu statul. Sociopol: controlat de Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta. În mai 2024, a primit o sentință de 1 a și 8 luni cu suspendare. Palada mai are o condamnare din 2021. INSCOP: controlat de Remus Ștefureac, un apropiat al fostului director SRI George Maior. De altfel, Ștefureac l-a însoțit pe Maior la Washington DC, când acesta era ambasador în SUA. Maior a fost secretar de stat în guvernarea Adrian Năstase și senator PSD. „Remus Ioan Ștefureac este unul dintre cei șase administratori ai Niro Investment Group. Patronul NIRO, Dumitru Nicolae, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni în dosarul Microsoft pentru trafic de influență”, scria Europa Liberă România, în 2023. INSOMAR: are acum ca acționar principal compania petrolieră PSV Company S.A., dar potrivit Europei Libere institutul ar fi controlat, printr-un offshore, de Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru. Acesta din urmă a stat la pușcărie, pentru corupție. Nicușor Dan a apelat, în această campanie, la sondajele efectuate de firma Verifield.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră