sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: spagi

5 articole
Eveniment

Șefa de la Psihiatrie, șpăgi zilnice

Șefa de la Psihiatrie, șpăgi zilnice. Şefa Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, suspectată că a luat mită de peste 140 de ori, a fost reţinută într-un dosar instrumentat de Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Șefa de la Psihiatrie, șpăgi zilnice Potrivit unui comunicat transmis vineri de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), faţă de suspectă se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită. Citește și: EXCLUSIV Acțiunile Gabriel Resources, acționarul majoritar de la Roșia Montană, suspendate temporar de la tranzacționare pe Bursa din Toronto În dosar a mai fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de un asistent medical şi un registrator medical din cadrul aceleiaşi unităţi medicale, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv tăinuire. "În perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul SJU Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei. Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de inculpată şi altor cadre medicale din unitatea medicală unde îşi desfăşura activitatea", se precizează în comunicat. Percheziții și mandate de aducere În cursul zilei de joi au fost efectuate patru percheziţii domiciliare în municipiile Piteşti şi Curtea de Argeş - una la sediul SJU Piteşti, una la sediul Policlinicii Spitalului Municipal Curtea de Argeş unde îşi desfăşoară activitatea medicul psihiatru, una la domiciliul unei persoane fizice şi una la o societate comercială. După finalizarea descinderilor, au fost puse în executare cinci mandate de aducere a unor persoane care aveau calitatea de suspecţi. Şefa Secţiei de psihiatrie a SJU Piteşti urmează să fie prezentată vineri la Tribunalul Argeş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Șefa de la Psihiatrie Pitești, șpăgi zilnice între 50 și 600 de lei
Mercurialul șpăgilor pentru angajare la spitalul județean Botoșani Foto: Facebook
Eveniment

Mercurialul șpăgilor pentru angajare la spitalul județean Botoșani

Mercurialul șpăgilor pentru angajare la spitalul județean Botoșani, unde, în august, o gravidă a fost lăsată să moară în chinuri: de la minimum 2.000 de euro pentru un post de îngrijitor sau brancardier la 15.000 de euro pentru o slujbă de medic, arată surse din procuratură. Procurorii au arătat că sumele au crescut odată cu inflația, ba poate chiar un pic mai mult. Citește și: Încă un institut al Academiei Române capturat de AUR: Centrul European de Studii în Probleme Etnice redistribuie mesajele anti-europene și anti-Ucraina ale propagandei lui Simion DNA a reținut, în această noapte, 11 persoane de la acest spital, inclusiv pe fostul manager Doina Caba, pe directorul de îngrijiri Coca Crâșmariu, o serie de medici șefi, asistenți șefi și alți funcționari din spital. Spitalul este controlat de PSD, prin Consiliul Județean Botoșani, condus de Doina Federovici (PSD). De altfel, ieri, anchetatorii au percheziționat și birourile PSD și locuința lui Fedorovici. Doina Federovici, președintele CJ Botoșani Mercurialul șpăgilor pentru angajare la spitalul județean Botoșani Ce șpăgi se plăteau pentru angajare: Muncitor, îngrijitor, brancardier: 2.000 – 5.000 de euro. Salariile acestora variau, cu sporuri, între 4.000 și 5.000 de lei, potrivit datelor din august 2023. Asistentă medicală: 8.000 - 15.000 de euro. Procurorii consemnează faptul că în 2020 şpaga era de 8.000 de euro, în 2022 -10.000, iar în 2023 - 15.000 de euro. Salariile asistentelor medicale pornesc de la circa 4.500 de lei și sar de 6.000 de lei, cu sporuri. Presa locală relatează că era o adevărată licitație pentru aceste posturi, în funcție de suma oferită și de pile. Candidații care ofereau șpagă primeau subiectele de concurs și răspunsurile, întrucât trebuiau să ia minimum nota 7 la proba scrisă - această probă rămânea în arhivele spitalului, deci cei care luau șpaga trebuiau să fie acoperiți din punct de vedere legal. În octombrie, primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a fost arestat pentru că cerea șpagă la angajare la spitalul local, unde manager este iubitul fiicei sale. Însă DNA l-a prins într-un moment neobișnuit: Georgescu restituia 10.000 de euro, avansul primit, pentru că nu reușise să rezolve angajarea la spital. Citește și: Haos și corupție la spitalul Mioveni, unde primarul PSD cerea 30.000 de euro șpagă la angajare. Condus de iubitul fiicei edilului, spitalul funcționează la jumătate din capacitate Șpaga totală pentru această angajare urma să fie 30.000 de euro.

Șpăgile lui Oprescu, spălate prin firme (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Justiție

Șpăgile lui Oprescu, "spălate" prin firme

Șpăgile lui Oprescu, "spălate" prin firme. Mitele încasate în primăria Capitalei în timpul mandatului lui Sorin Oprescu au fost "spălate" printr-un lanţ de firme organizat de un ieşean. Șpăgile lui Oprescu, "spălate" prin firme Acesta a fost condamnat deja pentru spălare de bani, dar îl aşteaptă o pedeapsă încă mai severă, pentru evaziunea fiscală. Explicația: șpăgile plimbate prin conturi sub forma unor achiziţii fictive au lăsat în urmă neplătite TVA şi impozit pe profit. Citește și: La un spital aflat în prag de faliment, directorul financiar are 28.000 lei pe lună. Rafila, acum 15 zile: „Un director financiar într-un mare spital are în jur de 3.000 de lei salariu” O primă sentinţă a fost dată de Tribunal, decizia finală urmând a aparţine Curţii de Apel Iași. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Justiția viitorilor pensionari speciali, indulgentă cu doctorița Cun Foto: Crișana
Eveniment

Justiția viitorilor pensionari speciali

Justiția viitorilor pensionari speciali: acuzată că a luat nu mai puțin de 272 de șpăgi, doctoriţa Emilia Cun, de la Serviciul de Expertiză Medicală a casei de pensii Bihor, a scăpat cu o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare. Decizia a fost pronunțată de Tribunalul Bihor, dar poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea. Justiția viitorilor pensionari speciali Faptele de care este acuzată doctorița Cun s-ar fi petrecut într-o singură lună, între 18 mai și 15 iunie 2015, când a fost sub supraveghere și, la final, arestată. În această perioadă, mita încasată a fost de mită de cel puţin 28.770 lei, 900 euro şi 10.000 forinți. „Potrivit informațiilor menționate în hotărârea Tribunalului Bihor, erau zile în care peste 20 de persoane lăsau plicul cu „atenții” – între 50 de lei și 400 de lei pe pacient – la cabinetul doctoriței.Procurorii arătau că, în schimbul șpăgilor, medicul Emilia Cun nu ar fi făcut altceva decât să-și îndeplinească sarcinile de serviciu: întocmea decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectua revizuirea medicală a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență ori întocmea formularele de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale”, scrie Bihon.ro. „Majoritatea martorilor audiaţi au invocat practica din acea vreme, recunoştinţa faţă de modul de îndeplinire a atribuţiilor profesionale. O minoritate au recunoscut influenţa din partea altor persoane (fie tot pacienţi, fie alte cunoştinţe) sau au avut experinţe personale negative, în care nu au dat sume de bani, (ca urmare – n.n.) fiindu-le solicitate diverse alte acte medicale sau analize, fiind trimişi la comisia de evaluare din altă localitate etc”, arată Tribunalul Bihor. Rețea de medici care expertizau pensionările pe caz de invaliditate În timpul anchetei, Emilia Cun a formulat un denunț împotriva lui Leontin Țîrle, fost director al Casei de Pensii Bihor. Doctorița relata că, în perioada 2014 – 2015, i-a dat diferite sume lui Țîrle, care știa că banii reprezintă ”atenții” de la pacienți pentru medici. Ca urmare a acestor mărturisiri, fostul șef de la Pensii a fost condamnat, în 2021, la patru ani de închisoare cu executare, iar sentința lui Cun a fost diminuată. În 2015, la casa de pensii din Bihor a fost descoperită o rețea de medici care luau șpagă. Citește și: Adevărul despre salariile asistentelor medicale din spitalele de stat: salariile lor le depășesc frecvent pe cele ale unui conferențiar universitar și sunt mult peste cele ale profesorilor din școli „Doctorii au fost acuzaţi că au transformat locul de muncă într-un sistem de fraudare a fondului de pensii, semnând, contra cost, deciziile de încadrare într-un grad de invaliditate, pe baza cărora solicitanţii primesc pensiile, indiferent dacă beneficiarii aveau sau nu acest drept. Ancheta a pornit în 2015, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, şi a fost preluată în acelaşi an de procurorii DNA care, ulterior, au identificat în total 25 de persoane care au făcut parte din "mafia" experţilor”, scrie Bihoreanul.

Topul spitalelor din Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Topul spitalelor din Iași

Topul spitalelor din Iași. Fiecare al zecelea pacient care ajunge la un spital din judeţul Iaşi nu înţelege din explicaţiile medicului de ce suferă şi ce tratament trebuie să urmeze. Iar din fiecare o sută de pacienţi din Spitalele de Copii şi cel de Neurochirurgie din Iaşi 22 pleacă bombănind: sunt nemulţumiţi de serviciile medicale. Topul spitalelor din Iași Aceleaşi spitale sunt fruntaşe în topul insatisfacţiei pacienţilor, atunci când aceştia sunt rugaţi să aprecieze activitatea şi implicarea medicilor. În ce priveşte curăţenia, Spitalul de Copii înregistrează un procent ruşinos: 26,5% dintre pacienţi (sau aparţinători), nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de curăţenia din acest spital. Citește și: Ucraina crește presiunea: cere un embargo al Uniunii Europene pe petrolul rusesc și acuză Germania că e „ezitantă” în relația cu Rusia, care are „un nebun la cârmă” Datele menţionate mai sus provin din chestionarele de satisfacţie completate de pacienţii din judeţul Iaşi în ultimul an întreg, şi publicate online pe pagina Guvernului României, sub denumirea “mecanismul de feedback al pacientului”. „Topul” realizat de Ziarul de Iaşi include însă şi alte date din chestionare. Inclusiv valoarea şpăgilor sau atenţiilor oferite în spitale la Iaşi, un clasament cu adevărat plin de surprize. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră