vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: somer

4 articole
Investigații

DOCUMENT EXCLUSIV Șeful Informațiilor Secrete de la Cotroceni, șomer oficial în Elveția. Cât a luat

Florin Lazăr Vlădică, consilier de stat și director al Oficiului de Informații Integrate în cadrul Administrației Prezidențiale a României, a primit în anii 2022 și 2023 un ajutor de șomaj de peste 30.000 de franci elvețieni de la cantonul Luzern.  În timp ce primea ajutor de șomaj de la statul elvețian, Florin Lazăr Vlădică reprezenta compania americană de producție de echipamente militare Raytheon, inclusiv la Black Sea Defence and Aerospace BSDA 2022, unul din marile târguri de armament din Europa de Est. Cariera lui Florin Lazăr Vlădică este strâns legată de contrversații afaceriști Ovidiu Tender și Frank Timiș. Citește și: EXCLUSIV Șeful informațiilor secrete de la Cotroceni, Florin Vlădică, consultant în armament în Elveția și manager de operațiuni petroliere în Africa Numele lui Frank Timiș a fost menționat de opt ori în rechizitoriul lui Horațiu Potra și Călin Georgescu, ambii acuzați într-un dosar de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale. Traseu profesional: Ovidiu Tender – MApN - Frank Timiș Florin Lazăr Vlădică a început să lucreze pentru afaceristul Ovidiu Tender în 2010, în Africa. După ce Tender a fost condamnat în anul 2015 la o pedeapsă de 12 ani și șapte luni de închisoare pentru preluarea ilegală a companiei Carom, Florin Vlădică a fost recuperat de pesedistul Sorin Grindeanu. Pe atunci premier, Grindeanu l-a numit pe Vlădică în martie 2017 în funcția de șef al Departamentului pentru Armamente, cu rang de secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale. După zece luni, pe 31 ianuarie 2018, Vlădică a fost schimbat din funcție de premierul Viorica Dăncilă, imputându-i-se că semnase mai multe contracte de achiziție de armament în defavoarea statului român. În scurt timp, Vlădică a ajuns în SUA, unde a fost angajat pe postul de consultant de compania americană Raytheon, care avea în derulare contracte cu Ministerul Apărării Naționale. În paralel, actualul șef al informațiilor secrete de la Cotroceni a fost contractat și de omul de afaceri Frank Timiș pentru a-i reprezenta interesele în Africa. Așa a ajuns Florin Vlădică să fie angajat de firma elvețiană Gulf Energy Services AG. Lua ajutor de șomaj în Elveția, reprezenta Raytheon la București La finalul anului 2021, Frank Timiș se confrunta cu o lipsă acută de lichidități iar Florin Vlădică s-a văzut nevoit să își dea demisia la începutul anului 2022. Documente obținute în exlusivitate de către DeFapt.ro arată că Florin Vlădică a cerut ulterior ajutor de șomaj de la Fondul de Asigurări de Șomaj al cantonului elvețian Luzern. Autoritățile elvețiene i-au plătit în anul 2022 un ajutor de șomaj în cuantum de 13.249 franci elvețieni brut. Dar, în timp ce primea ajutorul de șomaj din partea Elveției, Florin Vlădică era unul dintre reprezentanții Raytheon în România. DeFapt.ro l-a fotografiat la Black Sea Defence and Aerospace BSDA 2022 cu un ecuson al companiei americane la gât. Mai mult, Ambasada SUA a postat o poză cu șeful misiunii diplomatice de la București, David Muniz, în centrul cărei forografii se aflau chiar Florin Lazăr Vlădică și reprezentanții companiei americane Raytheon. Și șomer, și manager de firmă. Tot în Luzern Dar, deși lucra pentru Raytheon, Florin Vlădică a continuat să primească ajutor de șomaj și în anul 2023, an în care cantonul elvețian Luzern i-a plătit 17.847 franci elvețieni brut. Însă, tot în anul 2023, Florin Lazăr Vlădică era managerul firmei Advandes Gmbh, înregistrată în Luzern, cantonul care-i plătea indemnizația de șomer. Cumulat, ajutorul de șomaj primit în cei doi ani de Florin Vlădică se ridică la suma de 31.096 franci elvețieni brut. Florin-Lazăr Vlădică, șomer ajutat de statul elvețian (sursa: defapt.ro) Nu este clar dacă Florin Lazăr Vlădică a primit ilegal ajutorul de șomaj din partea statului elvețian în perioada 2022 -2023, în contextul în care reprezenta interesele companiei Raytheon în România, dar figura și ca manager al companiei de Advandes Gmbh chiar în Elveția. DeFapt.ro i-a solicitat un punct de vedere lui Florin Lază Vlădică, dar acesta a refuzat să răspundă. Călin Georgescu voia 20-35 milioane USD de la Frank Timiș Florin Vlădică și Frank Timiș, fostul său angajator, au o relație strânsă. Numele lui Timiș apare de opt ori în rechizitoriul lui Călin Georgescu, omul din cauza căruia s-au anulat alegerile prezidențiale din România în toamna lui 2024. De exemplu, susțin procurorii în rechizitoriu, Călin Georgescu i-a solicitat lui Horațiu Potra „să-l abordeze pe Frank Timiș, om de afaceri prosper care activează în domeniul exploatărilor miniere pe teritoriul Africii, în vederea susținerii financiare a campaniei sale electorale cu 20-35 milioane USD”. „Să trăiți Domnul Frank. Sper că sunteți bine sănătos. M-a contactat d-ul Călin Georgescu, acesta a fost în clubul de la Roma cu Isărescu și a fost director pe mediu la ONU. Vrea să candideze la președenția României în 2024 și caută sponsori să-l ajute. A spus că, dacă câștigă, vrea să redeschidă toate minele din Ro, și în special cele de Aur. Zice că are deja sprijinul la Americanii care i-au făcut campanie la Trump și de la cei care au negociat ieșirea UK din EU. Mi-a spus dacă pot vb. cu dumneavoastră de un sprijin. Când mi-a spus că pentru campanie are nevoie de 20-35 milioane, mi-am permis sa-i spun ca Domnul Frank are „Elefanti minieri în Africa” nu prea vrea să se mai implice în Ro”, îi scria Horațiu Potra lui Frank Timiș. Numit la Cotroceni de Bolojan Florin Lazăr Vlădică a fost numit consilier de stat și director al Oficiului de Informații Integrate în cadrul Administrației Prezidențiale a României de către liberalul Ilie Bolojan, în mandatul său de președinte interimar al României. A fost păstrat în funcție și de actualul președinte, Nicușor Dan. Funcția de director Oficiului de Informații Integrate este una dintre pozițiile-cheie ale Administrației Prezidennțiale deoarece stabilește prioritățile din activitatea serviciilor de informații și planifică nevoile de informații pentru securitatea națională. Practic, Florin Lazăr Vlădică are acces complet la informațiile secrete care ajung în Consiliul Suprem de Apărare al Țării. Mai mult, Direcția Generală de Informații a Apărării furnizează Oficiului pentru Informații Integrate atât date și informații, cât și avertizări, zilnic din domeniul informațiilor pentru apărare. Potrivit unor informații vehiculate public, dar neconfirmate, numele lui Florin Lazăr Vlădică este luat în calcul pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații.

Florin-Lazăr Vlădică, șeful Informațiilor Secrete de la Cotroceni, șomer oficial în Elveția (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Antonescu recunoaște: „Am trăit din veniturile soției” Foto: Facebook
Eveniment

Antonescu recunoaște: „Am trăit din veniturile soției”

Crin Antonescu recunoaște: „Am trăit financiar din veniturile soției mele și din economiile mele destul de firave”, a spus el, la Antena 3. Însă el a respins calificativul de „șomer”, arătând că nu a primit nici o formă de ajutor social de la stat. Citește și: Călin Georgescu, susținut de compania rusă care, în pandemie, lansa dezinformări despre coronavirus în Franța și Germania Antonescu recunoaște: „Am trăit din veniturile soției” „Nu am fost angajat în acești ultimi opt ani, am trăit financiar din veniturile soției mele și din economiile mele destul de firave. Nu-mi amintesc să fi cerut cuiva vreun leu, nu am solicitat din partea statului român sau a unor instituții vreun leu sau euro și cred că e opțiunea mea de care nu am de ce să mă feresc”, a spus el, potrivit transcrierii Antenei 3. „Am văzut că se folosește termenul de șomer, aș vrea să vă liniștesc: nimic din contribuțiile dvs. la buget nu au fost folosite pentru mine, nu am avut ajutor de șomaj. În schimb, eu, din economiile mele am plătit cablul ca să vă pot vedea la Antena”, a mai afirmat candidatul PSD-PNL-UDMR la președinția României. „Nu credeam că voi reveni vreodată în politică, pentru că nu credeam că în România se va întâmpla ceva atât de dramatic încât să mai fie nevoie de mine”, a mai spus Crin Antonescu la postul controlat, de facto, de fostul său aliat Dan Voiculescu. „Dan Voiculescu, de ani de zile, cu partidul lui, cu trustul lui media, acţionează, în opinia mea, corect. Acţionează corect apărând nişte valori democratice, denunţând nişte lucruri anormale, aberante, nedemocratice, nişte hoţii care se întâmplă în România sub regimul lui Traian Băsescu şi atunci e normal să fim aliaţi politic, dacă avem acelaşi scop”, spunea el în iulie 2012.

Șomer, consilier județean, candidat AUR (Parlament) (sursa: Facebook/Sergiu Crețan)
Politică

Șomer, consilier județean, candidat AUR (Parlament)

Șomer, consilier județean, candidat AUR (Parlament). Sergiu Ionuț Crețan a câștigat un mandat de consilier județean pe listele AUR în Caraș Severin. Acum candidează pentru un loc de deputat pe listele aceluiași AUR. În documentele oficiale s-a declarat șomer, și de profesie, profesor. Din declarația lui de avere din aprilie 2024 aflăm că a primit un ajutor de șomaj în cuantum de 4.500 de euro din partea statului german. Șomaj în Germania Sergiu Ionuț Crețan a fost la muncă în străinătate în ultimii nouă ani, dar a revenit acasă pentru a se înrola în Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Citește și: Ciolacu evită să spună dacă a cazat-o pe Docuz în vila Guvernului: la întrebarea lui Ciucă, răspunde că SPP nu are evidența vizitatorilor Ultima oară a lucrat ca motostivuitor la o firmă din Germania. De acolo a încasat un salariu cumulat de 15.200 de euro. Apoi a intrat în șomaj. Statul german i-a plătit 4.500 de euro. Sub sigla partidului a candidat pentru funcția de primar al localității Bocșa din județul Caraș Severin, pe lista de consilieri locali, dar și pe cea de consilieri județeni. Când a fost nevoit să își declare ocupația, a spus că este șomer. Iar la capitolul profesie a menționat "profesor". "Am treabă, de cărat, am treabă la partid" Întrebat de către DeFapt.ro de cum a ajuns un profesor să se declare șomer în România, Sergiu Ionuț Crețan a explicat, dar s-a și întristat. "Eu momentan m-am întors din diaspora unde am lucrat ca orice cetățean român. Am lucrat în logistică, în mai multe domenii. Am terminat Facultatea de Sport, dar nu sunt profesor de sport. Am calificare de profesor de sport. Am fost plecat din țară de peste nouă ani de zile. Am revenit în 2023. Eu acum am treabă, de cărat, am treabă la partid. Nu înțeleg de ce să scrieți despre mine. Nu putem să avem discuția asta altădată ca să stau și eu liniștit jos. Mâine? Avem de cărat niște materiale, pe urmă avem de constituit o organizație locală, apoi o ședință de partid". Șomer, consilier județean, candidat AUR (Parlament) Tânărul șomer din Caraș Severin candidează acum la alegerile parlamentare din partea AUR. În cazul în care AUR va strânge suficiente voturi în județ, Crețan urmează să îi reprezinte pe români în parlament. Lângă Sergiu Crețan se afla, în momentul discuției cu DeFapt.ro, Samuel Miclău, liderul AUR din județul Caraș Severin. Crețean i-a pasat telefonul lui Miclău, care a explicat ce urmează. "Va face publică decizia într-o conferință de presă. În principiu, își va da demisia, atâta timp cât și-a depus candidatura la deputați", a declara Samuel Miclău. Întrebat dacă, până atunci, Crețan ar putea fi ales vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș Severin, Miclău a negat. "Cum să fie ales vicepreședinte? Nu s-a ținut nici o ședință. Nu s-a depus nici jurământul. Cred că pe data de 5 va alea loc depunerea jurământului", a mai spus Miclău.

De la șomer la beneficiar al unui uriaș cadou de nuntă: viceprimarul USR Alexandru Gâdiuță Foto: Facebook
Politică

De la șomer la beneficiar al unui uriaș cadou de nuntă

Cum a evoluat averea viceprimarului (ex-)USR al Sectorului VI, Alexandru Gâdiuță: de la șomer plin de datorii la beneficiarul unui uriaș cadou de nuntă, de peste 85.000 de euro. Gâdiuță a fost dat afară, azi, din USR, întrucât asupra sa planau suspiciuni de corupție. Citește și: Prima de pensionare a magistraților, echivalentă cu șapte salarii, criticată chiar de un judecător: Legal, trebuie respinse cererile de acordare a acestei prime O biografie oficială a lui Gâdiuță nu poate fi găsită. Acesta spune că, din 2009, a fost „activist civic” și este absolvent de ASE și specializat în „geografia mediului”. Însă declarațiile sale de avere au fost mereu un subiect controversat și, în 2022, o un ONG a depus sesizare la ANI împotriva sa. Gâdiuță a fost exclus, luni seara, din USR, dar a anunțat că va contesta decizia. De la șomer la beneficiar al unui uriaș cadou de nuntă Oficial, Gâdiuță n-a deținut niciodată vreo casă, mașină sau teren. Cum a evoluat situația sa financiară: În anul fiscal 2015, nu a avut nici un salariu, ci doar 208 lei ajutor de șomaj și 140 de lei dobândă la un depozit care nu figurează în declarația de avere. El avea o datorie de 130.000 de lei la familia lui Florin Talpeș, fondatorul BIT Defender. În 2016, brusc, în declarația sa de avere apare un depozit la ING, de 130.000 de lei. Veniturile sale, sub 6.500 de lei pe an, din indemnizația de consilier și ajutor de șomaj. În 2017, este angajat la USR, care-l plătește cu aproape 10.000 de lei pe lună (117.000 lei pe an, scris aproape ilizibil), venit suplimentat cu circa 1.200 de lei - indemnizație de consilier - pe lună. Contul bancar dispare, datoria la Talpeș, dispare. În 2018 și 2019 a câștigat circa 3.000 de lei pe lună, de la USR și din indemnizația de consilier. În anul fiscal 2021, este viceprimar al Sectorului VI, câștigă 12.500 de lei pe lună, și apar primele conturi bancare și investiții, totalizând 50.000. Era căsătorit, dar soția sa nu avea venituri. Gâdiuță dă lovitura la nuntă: în 2023, în declarația de avere apar daruri de nuntă de peste 85.000 de euro. Soția sa a candidat, în 2016 și 2020, pentru USR și, din declarațiile de avere se vede că nu avea nici un fel de venituri. În declarația de avere depusă în 2020, care acoperă anul fiscal 2019, apare ca fiind căsătorită. În schimbul, soțul ei n-a menționat-o în declarația de avere. Coroborând aceste date, familia Gâdiuță a făcut nunta cu dar la trei ani de la căsătoria oficială. Contracte cu dedicație la Administrația Școlilor din Sectorul VI Buletin de București a sugerat că Gâdiuță a fost exclus din USR datorită matrapazlâcurilor la Administrația Școlilor din Sectorul VI. „Amintim și faptul că Administrația Școlilor Sector 6, instituția din cauza căreia s-a iscat noul conflict din interiorul USR București, cheltuie an de an milioane de lei netransparent. Banii se scurg prin contracte directe și note de comandă, făcute offline și fără licitație publică. Buletin de București a arătat că anul trecut 4,1 milioane de lei au ajuns la o singură firmă, fără ca alți competitori să aibă acces la contracte. Acești bani au fost cheltuiți pentru montarea de centrale termice în grădinițele din sector, care iarnă de iarnă sunt afectate de avariile din sistemul centralizat. Deși valoarea cumulată a acestor contracte a depășit patru milioane de lei, Administrația Școlilor Sector 6 a ales să nu facă licitație publică. Contractele au fost făcute individual pe fiecare unitate de învățământ, și acordate unei singure firme, Megarom Instal SRL”, a scris buletin.de.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră