duminică 11 ianuarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: ski

2 articole
Eveniment

Abia pe 2 ianuarie începe sezonul de ski la Brașov și nici măcar pe toate pârtiile

Sezonul de schi în Poiana Brașov va debuta vineri, 2 ianuarie, a anunțat Primăria Brașov. Primele pârtii deschise vor fi cele din partea superioară a Masivului Postăvaru, unde condițiile permit practicarea sporturilor de iarnă. Ce pârtii vor fi deschise pentru schiori Schiorii vor putea coborî în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaun cu șase locuri). Citește și: Maia Sandu, politicianul anului 2025, potrivit The Telegraph: „Liderul pe care Putin nu l-a putut înfrânge” De asemenea, vor fi deschise pârtiile Kanzel și Doamnei, cu ieșire în Drumul Roșu și conexiune spre telescaunul Ruia. Pârtia Ruia rămâne deocamdată închisă. Pentru începători sunt disponibile pârtiile Bradul și Stadion, deja deschise din cursul zilei de marți. Instalațiile de transport pe cablu care vor funcționa În Poiana Brașov vor funcționa următoarele instalații de transport pe cablu: - Telegondola - Telecabina Capra Neagră - Telescaunul Ruia - Teleschiurile Stadion și Bradul Acestea vor asigura accesul către zonele schiabile din partea superioară a masivului. Zăpada, preponderent artificială Viceprimarul Dan Ghiță a precizat că majoritatea stratului de zăpadă existent pe pârtii este artificială. Vremea caldă și vântul puternic au îngreunat pregătirea sezonului, ceea ce a făcut necesară valorificarea fiecărei ferestre de temperatură scăzută pentru producerea zăpezii. Potrivit Primăriei Brașov, din 14 decembrie au fost produse peste 110.000 de metri cubi de zăpadă artificială. Recomandare: folosirea transportului în comun Autoritățile le recomandă turiștilor și localnicilor să utilizeze transportul public pentru a evita aglomerația. Sunt disponibile trei linii principale operate de RATBV: Linia 60: Poiana Mică – TeleGondolă Linia 20: Livada Poștei – Poiana Brașov Linia 100: Gară – Poiana Brașov Viceprimarul a subliniat că folosirea acestor linii reduce stresul și timpul petrecut în trafic. Operatorul care se ocupă de întreținerea domeniului schiabil estimează că, în următoarele zile, stratul de zăpadă bătută va avea grosimi între 30 și 40 de centimetri, oferind condiții bune pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Sezonul de schi începe în Poiana Brașov (sursa: Facebook/Primăria Municipiului Brașov)
Pârtie de ski ieșeană, ecologizată cultural (sursa: Facebook/Ateneul Național din Iași)
Mediu

Pârtie de ski ieșeană, ecologizată cultural

Pârtie de ski ieșeană, ecologizată cultural. Ateneul Naţional din Iaşi îi invită sâmbătă, 13 mai, pe toţi cei care doresc să se implice într-o campanie de ecologizare şi să sprijine transformarea pârtiei de schi din Copou în "Pârtia de cultură". Pârtie de ski ieșeană, ecologizată cultural Potrivit unui comunicat de presă, "Pârtia de Cultură", ediţia a IV- a este o campanie de ecologizare a pârtiei de schi din Copou, unind sub aceeaşi iniţiativă instituţii publice, culturale, de învăţământ, reprezentanţi ai mediului şi voluntari. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Devenită, deja, o tradiţie frumoasă a Ateneului, Pârtia de Cultură reprezintă, pe de o parte, o acţiune de ecologizare a pârtiei de schi, o locaţie familiară, atât celor ce practică sporturi de iarnă, în anotimpul rece, cât şi celor ce participă la evenimentele cultural-artistice, organizate aici în restul anului, iar, pe de altă parte, o iniţiativă de responsabilizare a populaţiei pentru păstrarea unui mediu curat, potrivit pentru activităţi de recreere sau culturale, deopotrivă", a declarat managerul Ateneului Naţional Iaşi, tenorul Andrei Apreotesei, prin intermediul unui comunicat de presă. Citește și: EXCLUSIV Primarul Minea de la Chiajna a ascuns 14 case și terenuri: a declarat doar opt, dar DNA i-a pus sechestru pe 22. Edilul a finanțat ilegal clubul de fotbal Concordia cu 45 de milioane de lei de la buget Dacă la ediţia de anul trecut a Pârtiei de Cultură am participat actriţa Maia Morgenstern, anul acesta va participa actorul Claudiu Bleonţ, a mai anunţat managerul Ateneului Naţional din Iaşi.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră