sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: scrisoare deschisa

3 articole
Eveniment

Scrisoarea unui pacient cronic către guvernanți

Scrisoarea unui pacient cronic către guvernanți. Mihăiță Bariz, pacient cronic diagnosticat cu fibroză chistică și avocat al drepturilor pacienților, adresează o scrisoare deschisă Președintelui Klaus Iohannis și Premierului Marcel Ciolacu. Scrisoarea reflectă îngrijorarea profundă față de situația critică a sistemului sanitar românesc și solicită schimbări urgente. Bariz exprimă o profundă nemulțumire față de starea sistemului de sănătate din România și gestionarea acestuia de către ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Scrisoarea unui pacient cronic către guvernanți Bariz subliniază în scrisoare, probleme grave precum lipsa medicamentelor esențiale, infrastructura precară, personalul medical epuizat și dificultatea accesului la tratamente salvatoare pentru pacienții cu afecțiuni rare. Citește și: VIDEO Cum au făcut circ Șoșoacă și Makaveli în Parlament. Makaveli, plătit acum din bani publici, din bugetul Legislativului „Stimate Domnule Președinte Klaus Iohannis, Stimate actual și viitor Prim-ministru Marcel Ciolacu, Mă adresez dumneavoastră în calitate de cetățean român, pacient cronic diagnosticat cu fibroză chistică și avocat al pacienților care suferă de fibroză chistică. Scriu această scrisoare deschisă cu profundă îngrijorare față de situația critică în care se află sistemul de sănătate din România și cu nemulțumirea justificată privind modul în care Ministerul Sănătăţii este gestionat sub conducerea domnului Alexandru Rafila. În ciuda promisiunilor repetate de reformă și îmbunătățire, realitatea din spitalele și unitățile medicale din România demonstrează o criză profundă: lipsă de medicamente esențiale, infrastructură precară, echipamente insuficiente și personal medical epuizat. Pacienții cronici, în special cei cu afecțiuni rare, continuă să fie neglijați, iar accesul la tratamente salvatoare rămâne o provocare majoră. Experiența mea personală, ca pacient dependent de îngrijire continuă, reflectă dureros acest declin. În loc de progres, asistăm la o degradare continuă a serviciilor medicale, punând în pericol sănătatea și chiar viața pacienților vulnerabili. Acest lucru este inacceptabil într-o țară europeană și membră a Uniunii Europene. Schimbarea conducerii Ministerului Sănătății În lumina acestor realități alarmante, solicit ferm o schimbare la nivelul conducerii Ministerului Sănătăţii. Consider că domnul Alexandru Rafila a demonstrat incapacitatea de a implementa reformele necesare pentru redresarea sistemului sanitar și, prin urmare, vă cer să luați măsuri imediate pentru înlocuirea sa cu o persoană competentă, cu viziune și determinare pentru schimbări reale. România are nevoie de un lider în sănătate care să pună pe primul loc interesele pacienților, să sprijine medicii și personalul medical și să implementeze politici care să asigure un sistem sanitar modern, eficient și accesibil pentru toți cetățenii. Această scrisoare nu este doar vocea mea, ci și vocea miilor de pacienți cronici care luptă zilnic pentru dreptul la viață și sănătate. Dacă aceste solicitări nu vor fi luate în considerare, anunț pe această cale că, începând cu data de 13 ianuarie 2024, de ziua mea de naștere, voi porni un protest maraton săptămânal. Acest protest va continua fără întrerupere până când ministrul Alexandru Rafila, va fi destituit din funcția de ministru al sănătății. Cu speranța că veți acționa în interesul pacienților și al sănătății publice, Cu respect, Mihăiță Bariz, pacient în România."

Scrisoarea unui pacient cronic către guvernanți (sursa: Facebook/Mihaita Bariz)
Mihăiță Bariz cere demisia lui Rafila (sursa: Facebook/Mihăiță Bariz)
Eveniment

Mihăiță Bariz cere demisia lui Rafila

Mihăiță Bariz cere demisia lui Rafila. Bariz - diagnosticat cu fibroză chistică, o boală care necesită tratament permanent - a transmis o scrisoare deschisă premierului și președintelui prin care cere demiterea lui Rafila. Mihăiță Bariz cere demisia lui Rafila „Stimate Domnule Prim-ministru Marcel Ciolacu, Stimate Domnule Președinte Klaus Iohannis, Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Mă adresez dumneavoastră în calitate de cetățean român și pacient diagnosticat cu fibroză chistică, o afecțiune care necesită îngrijire medicală continuă și acces constant la tratamente specializate. În contextul actual, în care sistemul de sănătate din România se confruntă cu provocări majore, mă văd nevoit să îmi exprim nemulțumirea profundă față de modul în care Ministerul Sănătăţii - România este gestionat sub conducerea domnului Alexandru Rafila. Mă simt obligat să vă aduc la cunoștință că, în ciuda promisiunilor făcute în repetate rânduri de către autorități, condițiile din spitale și accesul la tratamente nu s-au îmbunătățit. Dimpotrivă, constatăm o degradare continuă a serviciilor medicale, ceea ce arată o lipsă de interes real față de nevoile pacienților. Acest lucru este inacceptabil într-o țară europeană în secolul XXI. Experiența mea ca pacient cronic și mărturiile multor alți cetățeni relevă un sistem medical aflat în colaps, în care accesul la servicii esențiale este din ce în ce mai dificil, iar spitalele și unitățile medicale sunt suprasolicitate și subfinanțate. Lipsa de medicamente, echipamente și personal calificat devin probleme cotidiene, iar perspectivele pentru o îmbunătățire a situației par îndepărtate. În lumina acestor aspecte, consider că domnul Alexandru Rafila nu a reușit să îndeplinească cerințele și așteptările necesare pentru a conduce eficient Ministerul Sănătăţii - România și pentru a aduce îmbunătățiri reale în domeniul sanitar. De aceea, vă solicit, Domnule Prim-ministru Marcel Ciolacu, să luați măsurile necesare pentru a-l demite din funcția de ministru al Sănătății. Este vital ca în fruntea Ministerul Sănătăţii - România să fie o persoană care înțelege cu adevărat urgența și gravitatea situației, o persoană capabilă să implementeze reforme reale și să se asigure că pacienții români primesc îngrijirea de care au nevoie și pe care o merită. Vă rog să luați în considerare această solicitare urgentă, pentru a reda speranța și încrederea cetățenilor în sistemul de sănătate din România. Cu stimă, Mihăiță Bariz." Povestea lui Mihăiță Bariz poate fi citită aici.

Bode, scrisoare dură către omologul din Austria Foto: Inquam/ Octav Ganea
Eveniment

Bode, scrisoare dură către omologul din Austria

Ministrul de Interne, Lucian Bode (PNL), a transmis o scrisoare neobișnuit de dură către omologul din Austria, Gerhard Karner. Scrisoarea a fost publicată pe pagina de Facebook a lui Bode. În mesaj, ministrul român de Interne îi spune omologului din Austria că „pe minciuni și nedreptate nu se poate construi nimic măreț și durabil”. Citește și: Antena 3 contrazice poziția României și susține varianta Austriei: 20.000 de migranți ilegali ar fi traversat România mergând spre Vest Ministrul român de Interne reia afirmația potrivit căreia Austria ar fi susținut până la 16 noiembrie aderarea României la spațiul Schengen, dar și-ar fi schimbat radical poziția, două zile mai târziu. Bode, scrisoare dură către omologul din Austria Iată textul integral al scrisorii trimise de Bode lui Karner: „Mărturisesc că speram să vă scriu această scrisoare în același spirit în care am scris omologilor mei din celelalte state membre UE, omologii mei și ai dumneavoastră, cei care au asigurat un demers corect și onest față de procesul aderării României la spațiul Schengen, cei care au efectuat analize temeinice, dar juste, cei care au înțeles că avem datoria de a ne îndeplini misiunea față de structurile pe care le reprezentăm, față de statele în a căror slujbă suntem și față de Uniunea Europeană, căreia cu toții îi aparținem și în ale cărei valori credem. Vă scriu însă, din păcate, pentru a-mi exprima profunda indignare față de votul dumneavoastră din Consiliul JAI, împotriva aderării României la spațiul Schengen, asta după ce pe 23 noiembrie la Viena, în prezența colegilor noștri, îmi dădeați asigurări că sunteți "un prieten al României", iar poziția dumneavoastră “nu este împotriva României ci împotriva unui sistem nefuncțional care nu trebuie extins cu niciun stat". Este o decizie nedreaptă, injustă, fără nicio justificare reală, care creează la nivelul UE prejudicii uriașe și un precedent periculos în actualul context geopolitic. Pentru că nu doar meritul României și al cetățenilor români a fost călcat în picioare odată cu acest vot, dar și valorile și principiile care ne ghidează la nivel european. Toate statele membre au putut vedea cum Austria a adoptat o decizie arbitrară ce încalcă flagrant dreptul României de a fi stat membru cu drepturi depline al spațiului Schengen, iar argumentele pe care le-ați avut la finalul acestui proces pur și simplu nu au nicio legătură cu realitatea. Domnule ministru, Ați făcut un joc politic nedemn de o țară care are o tradiție politică așa de bogată și care este o democrație consolidată de atât de mult timp. În întrevederea noastră din luna ianuarie m-ați asigurat de susținerea Austriei pentru aderarea la spațiul Schengen, iar în cadrul Conferinței ministeriale a Forumului Salzburg de la București, Austria și-a dat acordul pe o declarație comună în care toți membrii salutau susținerea aderării României la spațiul Schengen. Nimeni nu a putut înțelege ce s-a întâmplat în două zile, de ce v-ați schimbat fundamental poziția, în condițiile în care nu apăruse niciun element nou. Ați tratat românii și România într-o manieră nedreaptă, discriminatorie și ilogică. Îmi pare rău să vă spun, dar modul acesta de conduită și acțiune nu este adecvat pentru niciun om politic al Uniunii Europene. Dumneavoastră știți, la fel de bine ca mine, că problema migrației pe care ați invocat-o nu poate fi imputată României. Au înțeles-o toate celelalte state membre, domnule ministru. Ați reușit să stârniți revolta nu doar a românilor din Austria, dar și a propriilor cetățeni, care cunosc realitățile din teren și știu că e injust și imoral să pedepsiți milioane de cetățeni europeni folosindu-vă de argumente false. România rămâne însă fermă și profund atașată obiectivului de aderare la spațiul Schengen, pentru care nu doar ministerul pe care îl conduc, ci și celelalte structuri implicate în procesul de aderare vor continua să lucreze cu aceeași determinare și aceeași încredere neclintită în valorile europene. În încheiere, vă rog să le transmiteți tuturor celor din subordinea dumneavoastră, cu care am avut o bună colaborare, tot respectul meu și mulțumiri pentru efortul comun pe care îl facem pentru apărarea securității cetățenilor europeni. Cel puțin față de subordonații dumneavoastră și față de cetățenii care v-au acordat un vot de încredere, rămâneți, domnule ministru, cu o datorie morală. Pentru că pe minciuni și nedreptate nu se poate construi nimic măreț și durabil”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră