vineri 21 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: scorpene

2 articole
Investigații

Damen, aproape să ia contractul corvetelor

Damen, aproape să ia contractul corvetelor. Compania franceză Naval Group, cea care a câștigat în urmă cu patru ani licitația de 1,2 miliarde de euro pentru construcția corvetelor militare, a fost somată de Ministerul Apărării Naționale să semneze contractul până la data de 16 iunie 2023. Damen, aproape să ia contractul corvetelor În caz contrar, contractul va fi atribuit companiei olandeze Damen, care este condusă pe plan local de generalul Gheorghe Savu, fostul șef al Direcției Generale de Informații a Armatei. Pentru a putea semna contractul, compania franceză trebuie să ajungă la o înțelegere cu asociatul său, Șantierul Naval Constanța, controlat de afaceristul Gheorghe Bosânceanu. Dar discuțiile sunt înghețate de aproape doi ani de zile. Defapt.ro a dezvăluit în vara anului trecut că francezii de la Naval Group ar primi în compensație un contract pentru achiziția a două submarine, estimat în prezent la două miliarde de euro. Însă, se pare, și pentru acest contract francezii ar fi dependenți de Șantierul Naval Constanța. Termen, 16 iunie. Maximum, 16 iulie Ministerul Apărării Naționale a solicitat asocierii dintre Naval Group și Șantierul Naval Constanța, care a câștigat licitația de 1,2 miliarde de euro pentru construcția a patru corvete, să semneze contractul până la data de 16 iunie 2023. Semnarea contractului este puțin probabilă în contextul în care cele două firme nu au ajuns la o înțelegere cu privire la modul în care se împart banii și riscurile, potrivit unei declarații făcute de Laurent Mourre, vicepreședinte pe Europa și America de Nord al Naval Group. Surse din cadrul Ministerului Apărării Naționale au declarat pentru Defapt.ro că francezii ar putea să primească o prelungire a termenului scadent cu 30 de zile doar dacă vor trimite o cerere de clarificări. Damen așteaptă eșecul francezilor În cazul în care asocierea franco-română nu va semna contractul, Ministerul Apărării Naționale este obligat să atribuie contractul ofertantului de pe locul doi. Adică olandezilor de la Damen, care au depus o ofertă de 1,255 miliarde de euro. "Damen nu se va grăbi cu negocierile, probabil vor face și cererea de reactualizare de preț. E dreptul lor", a spus un specialist din cadrul MApN. Compania olandeză Damen este condusă în România de generalul Gheorghe Savu, fost șef al Direcției Generale de Informații a Armatei. Acesta a declarat în repetate rânduri că navele din clasa Sigma 10514 vor fi proiectate la Șantierul Naval Damen din Galați și ar putea fi construite la Șantierul Naval Mangalia. Corvetele produse de Damen ar putea fi echipate cu echipamente și armament produse în SUA și Uniunea Europeană. Afacerea submarinelor, o mare necunoscută Între timp, francezii de la Naval Group au obținut o promisiune din partea statului român că Ministerul Apărării Naționale urmează să cumpere direct de la ei două submarine din clasa Scorpene. Costurile au fost estimate în prezent la două miliarde de euro. Obiectul contractului ar prevedea achiziția celor două submarine din clasa Scorpene, torpile și contramăsuri, suport logistic inițial, mentenanță și echipamente de testare, echipamente criptografice și cu regim special, asistentă de specialitate, serviciul de instruire a personalului la toate niveluri necesare, implicit folosirea în luptă, echipamente de instruire, precum și baze de date specifice. Și de aici ar începe din nou problemele pentru compania franceză Naval Group. De exemplu, aceasta trebuie să construiască un centru de mentenanță și logistică pentru cele două submarine, în România. Singura opțiune viabilă pentru francezi, spun surse din cadrul MApN, este tot Șantierul Naval Constanța. Va renunța România la offset? Adică ar trebui să fie parteneri tot cu Bosânceanu, cu care nu se înțeleg nici măcar pentru corvete. "Nu poți construi centru de mentenanță pe Dunăre. Nu poți nici la Galați, nici la Mangalia, pentru că acolo sunt șantierele controlate de Damen, competitorul direct al Naval Group. Singura opțiune viabilă ar fi tot la Șantierul Naval Constanța", spune o sursă din MApN. Citește și: EXCLUSIV Naval Group ar putea renunța la contractul de 1,2 miliarde de euro pentru corvete dacă MApN cumpără de la francezi două submarine Scorpène și două elicoptere Pentru a scăpa de dependența de șantierul lui Bosânceanu, francezii speră să ajungă la un acord cu decidenții politici astfel încât să nu fie menționate în contract obligațiile de offset, adică cele privitoare la investiți echivalente cu 80% din valoarea contractului, în economia românească. Însă, pentru ca o astfel de afacere controversată să fie parafată, este nevoie să se semneze un acord "Guvern la Guvern" (G2G) între România și Franța, în baza căruia guvernul francez să cumpere submarinele de la Naval Group și să le vândă apoi României.

Damen, aproape să ia contractul corvetelor de la Naval Group (sursa: Facebook/Naval Group)
Naval Group, submarine în locul corvetelor (sursa: Facebook/Vasile Dîncu)
Investigații

Naval Group, submarine în locul corvetelor

Naval Group, submarine în locul corvetelor. Ministerul Apărării Naționale, condus de Vasile Dîncu, îi momește pe francezii de la Naval Group cu o comandă pentru două submarine Scorpène, în timp ce compania olandeză Damen așteapta unda verde pentru semnarea contractului privind achiziția celor patru corvete. Francezii de la Naval Group au câștigat un contract de 1,2 miliarde de euro pentru construcția a patru corvete, dar partenerul local, Șantierul Naval Constanța, controlat de Gheorghe Bosânceanu, a blocat deocamdată semnarea contractului. Pentru a mai îndulci eșecul francezilor în România, Ministerul Apărării a anunțat că va cumpăra cel puțin două elicoptere produse de francezi, la pachet cu cele două submarine. Naval Group, submarine în locul corvetelor Ministrul Vasile Dîncu a anunțat că România analizează posibilitatea de a achiziționa de la compania franceză Naval Group două submarine Scorpène (cost estimativ: 450 de milioane de dolari pe bucată) și două elicoptere. Declarația a fost făcută după ce o delegație a Naval Group a participat la o întâlnire cu reprezentanții Forțelor Navale Române pentru a discuta detaliile tehnice ale celor două submarine. Bazele acestei afaceri au fost puse în primăvara acestui an în urma unor discuții între președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și ministrul francez al Apărării Florence Parly. E nevoie de aprobarea Parlamentului „În principiu, ne-am gândit la două. Două submarine şi două elicoptere în acest moment. S-ar putea să fie mai multe elicoptere, de exemplu, dar este vorba şi de caracteristici tehnice. (...) Bineînţeles că cineva care vrea să cumpere nu ia produsul standard, mai ales dacă este un produs pe care îl ai, îl comanzi, un produs nou. Evident că vrei să pui pe el tot ce este mai nou, ai cerinţe. Şi atunci cred că, până într-o lună, maxim două, în septembrie, vom avea, probabil, o hotărâre prin care vom cere aprobarea parlamentului pentru asemenea tipuri de capabilităţi”, a declarat ministrul Vasile Dîncu într-un interviu pentru Digi24. Această afacere este greu de realizat pentru că francezii ar trebui să adapteze submarinele pentru caracteristicile Mării Negre. Mai mult, inițierea programului de înzestrare a armatei cu noi elicoptere este prevăzut după anul 2030. "Lebăda neagră" Bosânceanu În timp ce negociază noi achiziții pentru dotarea Armatei Române, Ministerul Apărării Române se confruntă cu o criză fără precedent generată de contractul pentru achiziția celor patru corvete. Francezii de la Naval Group au câștigat licitația pentru construcția celor patru corvete la finalul anului 2018 pentru suma de 1,2 miliarde euro. De atunci au trecut aproape patru ani, timp în care semnarea contractului a fost tergiversată. În primă fază, compania olandeză Damen a contestat în instanță procedura de licitație. Citește și: EXCLUSIV România mai are de plătit 77 de milioane de euro păgubiților FNI. Vântu, Popa și Vlas au ieșit din închisoare Ulterior, semnarea contractului a fost tergiversată de Ministerul Apărării, sub conducerea generalului Nicolae Ciucă, actualul premier al României. Asta în contextul în care ultimii doi premieri Ludovic Orban, respectiv Florin Cîțu, au promis omologilor francezi că vor semna contractul. Surpriza a venit, însă, la finalul anului trecut, atunci când Naval Group și partenerul local Șantierul Naval Constanța, controlat de Gheorghe Bosânceanu, au fost chemați să semneze contractul: Bosânceanu, a refuzat să semneze contractul. "Cum distribuim banii și riscurile" Laurent Mourre, vicepreședinte pe Europa și America de Nord la Naval Group, a declarat pentru Hotnews.ro că negocierile pentru semnarea contractului se poartă între Naval Gropul, Șantierul Naval Constanța și statul român. Însă, în ultimele opt luni, negocierile dintre Naval Group și Șantierul Naval Contanța au fost blocate. „Nu s-a ajuns la o concluzie referitor la modul cum distribuim banii și riscurile, iar fiecare consideră că are dreptate”, a declarat Laurent Mourre. Cu toate acestea, ministrul Apărării Vasile Dîncu a păsuit asocierea franco-română de mai multe ori cu privire la semnarea contractului. Ultimul termen pentru semnarea contractului a fost stabilit pentru luna septembrie. Dar deocamdată nimeni nu știe ce se va întâmpla cu contractul în cazul în care Gheorghe Bosânceanu se va opune în continuarea parafării achiziției. Damen se consideră deja câștigătoare Compania olandeză Damen, clasată pe locul secund la licitația pentru corvete, este condusă pe plan local de generalul Gheorghe Savu, fostul șef al Direcției Generale de Informații a Armatei. Acesta a declarat în repetate rânduri că societatea pe care o reprezintă este pregătită oricând să construiască cele patru corvete pentru Forțele Navale Române, dacă francezii nu vor semna contractul. „Damen e unul din competitorii care și-a continuat extinderea valabilității ofertei finale și așteptăm cu mare speranță decizia MApN. Noi credem că navele trebuie făcute în România”, a spus Gheorghe Savu. Dar pentru Damen este greu să mai mențină prețul deja oferit, de 1,255 miliarde de euro, din cauza faptului că s-au scumpit echipamentele și tehnica militară de proveniență americană cu care urma să doteze corvetele. Scumpirile au fost generate de invadarea Ucrainei de către Rusia. Mai mult, un anunț în acest sens a fost făcut și de Departamentul de Stat al SUA.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră