Sanitas oprește greva, deși nu recunoaște eșecul: „Dăm o şansă politicului să se reseteze”
Consiliul Naţional al Sanitas a decis suspendarea grevei generale care a început la 28 iulie. DeFapt.ro a arătat că greva a fost un eșec, dincolo de mediatizarea ei la posturile finanțate de PSD: sindicatele afiliate Sanitas din unele județe nu au participat deloc la grevă, în altele - precum Iași - au participat mai puțin de jumătate din membrii sindicatului. Citește și: Proiecte PNRR de zeci de milioane euro, coordonate de ministerul Sănătății, lăsate de Rogobete la „progresul tehnic” zero Federația Solidaritatea Sanitară a arătat că greva este nejustificată: „În forma actuală, proiectul legii salarizării ar asigura o creștere semnificativă a veniturilor salariale pentru cca. 50% dintre angajații din sănătate”. Sanitas cere, la fel ca PSD, un guvern „legitim” cu care să negocieze „Greva noastră şi-a atins un prim obiectiv: să facem cunoscută realitatea din sistemul public de sănătate şi din cel de asistenţă socială. În 29 iulie, Federaţia Sanitas din România a obţinut încă o victorie: Camera Deputaţilor a aprobat un amendament la Legea sănătăţii, care permite deblocarea posturilor vacante din Sănătate, evident, în limita bugetului aprobat. De asemenea, adoptarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice a fost, cel puţin, amânată. (...) Proiectul legii salarizării, aşa cum îl 'vând' partidele care fac parte din guvernul interimar, pentru noi, Sanitas, nu mai există. (...) Din acest moment avem două ţinte noi: negocierea unui alt proiect al legii salarizării, mai corect, mai coerent şi mai echitabil; să purtăm aceste negocieri cu un factor politic cu putere legală de decizie - fie Parlamentul, fie un guvern legitim desemnat. Până la atingerea acestor două obiective, Consiliul Naţional Sanitas a decis suspendarea grevei generale. Vom reveni asupra deciziei suspendării în momentul înregistrării în Parlament a unui nou proiect de lege a salarizării”, susține Sanitas. Însă Federația Solidaritatea Sanitară a susținut că acest proiect de lege al salarizării este mai bun decât situația actuală: „- În forma actuală, proiectul legii salarizării ar asigura o creștere semnificativă a veniturilor salariale pentru cca. 50% dintre angajații din sănătate. - Sperăm ca parcursul firesc al negocierii grilelor de salarizare (în intervalul până la +15%) să amplifice procentul beneficiarilor creșterilor salariale. - Alternativa „nici o lege” nu face decât să conserve inegalitățile actuale, generând o situație în care nimeni nu câștigă (toți pierzând prin continua diminuare a salariului real)”.