Țepeș, personaj istoric nesemnificativ și sadic
Țepeș, personaj istoric nesemnificativ și sadic. Succesele sale militare s-au dovedit eșecuri. S-a evidențiat doar prin cruzime, ucigând și femei și copii. "Dracula" lui Bram Stoker versus filmul comunist În manualele școlare comuniste, Vlad Țepeș e descris ca un voievod dur, însă drept, care voia să organizeze cât mai bine țara și s-o scape de jugul turcesc. Citește și: GALERIE FOTO Circ istoric la lansarea candidaților AUR: scenetă cu Vlad Țepeș, un turc care lua bătaie și o domniță în albastru. George Simion, poze cu Vlad Țepeș În timp ce "curăța" țara de "hoți, leneși și netrebnici, pedepsindu-i cu tragerea în țeapă", voievodul i-ar fi ajutat pe negustorii și meșteșugarii harnici "să-și poată îndeplini cu folos munca lor". În țeapă îi trăgea doar pe "trădători". Propaganda comunistă a demarat puternic "reabilitarea" voievodului, în siajul Tezelor din iulie, mini-revoluția culturală a dictatorului Ceaușescu. Pentru regimul comunist, imaginea de vampir creată de scriitorul irlandez Bram Stoker era o rușine. În 1979, a fost lansat și filmul "Vlad Ţepeş", o suită de clișee propagandistice. În film, relaţia dintre Vlad Țepeș și Ştefan cel Mare este caldă și frățească, menită să dea uitării conflictul dur dintre cei doi. Relația dură cu Ștefan cel Mare În realitate, lucrurile au stat cu totul altfel. Între Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș au existat relații bazate în principal pe interese militare, administrative și economice. Ştefan cel Mare a urcat pe tron în 1457, ajutat fiind de Vlad Ţepeş. Relațiile s-au stricat în 1462, după celebra "Bătălie de la Târgovişte", când Vlad Țepeș i-a pus pe fugă pe otomani, dându-le foc corturilor, în noaptea dinaintea bătăliei. Ştefan cel Mare era atunci aliatul turcilor, fiindu-i promisă de către aceştia cetatea Chilia. Ştefan cel Mare a incendiat oraşele Târgul de Floci şi Brăila din Ţara Românească, condusă la acel moment de Vlad Ţepeş. Bătălia de la Târgoviște, un eșec spectaculos Atacul de noapte din 1462, condus de Vlad Ţepeş contra armatelor otomane, este considerat una dintre cele mai importante victorii împotriva sultanului. Despre atac se vorbește în termeni elogioși, voievodul muntean fiind un exemplu de îndrăzneală și ingeniozitate. Deși prezentat drept o mare victorie, atacul nu şi-a atins obiectivul (uciderea sultanului) și a dus la pierderea tronului de către Vlad Ţepeş. După atac, sultanul l-a lăsat în ţară pe Radu cel Frumos (fratele voievodului, care făcuse deja pact cu turcii). Radu cel Frumos primise de la sultan și contingente importante de armată pentru a-i lua tronul lui Vlad. Iar graniţa de nord era amenințată de armatele moldoveneşti care râvneau la cetatea Chilia. Între timp, mai mulţi boieri valahi au trecut de partea lui Radu cel Frumos. Vlad Ţepeş a rămas doar cu o mână de oameni și s-a refugiat în cetatea de la Poenari. Apoi a fugit în Transilvania, pierzând tronul. Țepeș, personaj istoric nesemnificativ și sadic Istoricii din perioada Junimii aveau o abordare extrem de critică față de Vlad Țepeș. Îl considerau un erou secundar, care și-a făcut faimă exclusiv din cruzime. Istoricul Ioan Bogdan a fost unul dintre criticii vehemenți ai voievodului. Vlad Țepeș nu era un "protector al celor săraci şi drepţi", ci "un crunt tiran şi monstru al omenirei". "Aureola de sânge care înconjoară acest nume a făcut din cel ce l-a purtat un domn legendar şi l-a încărcat cu virtuţi pe care nu le-a avut", afirma Bogdan. Istoricul amintește că, deşi i s-a atribuit un rol de mare administrator şi organizator al Ţării Româneşti, cronicile muntene nu au prea multe informații despre perioada de domnie şi îl prezintă ca pe un "domn oarecare". "Din întreaga domnie a acestui crunt tiran nu cunoaştem decât fapte de o bestială cruzime. Nimic nu ne arată solicitudinea lui pentru reforme interne, nimic nu ne atestează îngrijirea lui, fie pentru biserici şi mănăstiri, fie pentru propăşirea materială a ţării", spune istoricul în lucrarea sa "Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui". Boia: Succesul, bazat pe servilismul popular Istoricul Lucian Boia e de părere că mitul creat în jurul lui Vlad Ţepeş, domnitorului aspru, dar bun, care îi taie pe boierii lacomi şi corupţi, este o consecință a societății noastre "încă tradițională": "Este paternalismul destul de caracteristic poporului român, care ţine de trăsăturile noastre de societate încă tradiţională. (…) e o atitudine de societate ţărănească, respectuoasă faţă de marele cârmuitor. (…) A avut succes pentru că, pe de o parte, este susţinut de un popor care, în bună măsură, încă nu are suficientă educaţie politică, şi pe de altă parte, la capătul celălalt, îl serveşte pe conducător, că e principe, că e rege sau că e preşedinte comunist sau postcomunist, asta dă o imagine care flatează funcţia conducătorului.". Ucigaș sadic de copii și femei În cronicile străine, Ţepeş apare că un conducător crud care trăgea în țeapă nu doar boieri trădători, ci și copii sau femei. Cronicarul bizantin Chalcocondil, care îl laudă pe Ţepeş pentru că i-a bătut pe turci, consemnează și cruzimile acestuia: "Chemând câte unul dintre boierii săi, despre care putea crede că ar fi în stare să ia parte la trădarea pentru schimbarea domnilor, îl sluţea şi-l trăgea în ţeapă, împreună cu toată casa, pe el, pe copii, femeie şi slujitori. (…) Pentru a-şi întări domnia pare să fi ucis în puţin timp ca la douăzeci de mii de bărbaţi, femei şi copii, căci înconjurându-se de un număr de ostaşi şi trabanţi aleşi şi devotaţi, le dăruia acestora banii şi averea cu toată bunăstarea şi situaţia celor ucişi.". Mărturia acestor cruzimi vine de la însuși Vlad Ţepeş într-o scrisoare către Matei Corvin, în care îl anunţă că a ucis 23.884 de oameni, inclusiv femei: "Şi am ucis oamenii şi femeile, mari şi mici, care locuiau de la Obluciţa şi Novo Selo, unde se varsă Dunărea în Mare, până la Rahova, care se află lângă Chilia, din jos, la mică depărtare, şi până la locurile Samovit şi Ghighen, în număr de 23 884 de turci şi de bulgari, în afară de cei ce au ars prin case sau ale căror capete n-au fost înfăţişate dregătorilor noştri.".
